Bugetul Alexandriei ar putea fi deblocat astăzi

Bugetul Alexandriei ar putea fi deblocat astăzi

Subprefecta Victoriţa Diaconu a participat la şedinţa Consiliului Local al Alexandriei

 Primarul Victor Drăguşin a convocat şedinţă de Consiliu Local de îndată aseară la ora 19.00 pentru a modifica hotărârea de aprobare a bugetului votată în februarie 2011. Edilul şef al muncipiului a ţinut să menţioneze încă de la începutul întâlnirii că ieri a primit din partea prefecturii o adresă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceasta suna aşa: „...apreciem că autorităţile administraţiei publice locale care a emis un act administrativ contestat de prefect la instanţa de contencios administrativ întrucât a fost considerat nelegal, în timpul procesului pot proceda la emiterea sau, după caz, adoptarea unui act administrativ de modificare a celui considerat nelegal, cu menţiunea că trebuie înlăturate toate motivele de nelegalitate care au determinat promovarea acţiunii la instanţa de contencios administrativ”. Aceea adresă a fost primită şi de la Finanţele Publice, care spun că în cazul în care noul buget are avizul de legalitate al prefecturii, conturile vor fi deblocate.

Modificările la hotărârea de buget au fost aprobate în unanimitate

După şedinţa de Consiliu Local de alaltăieri, consilierul local Năstase a contactat-o pe subprefecta Victoriţa Diaconu, care a acceptat întâlnirea cu primarul Victor Drăguşin. După lungi discuţii, cei doi s-au pus de acord să modifice hotărârea aprobată în februarie 2011. „Nu vreau să vă ascund că aseară (n.r. luni 28 noiembrie) am avut o întâlnire cu domnişoara subprefect Victoriţa Diaconu şi consilierii locali din partea PDL. Iată că a fost nevoie ca prefectul să plece în concendiu, am înţeles că e în Arabia Saudită, la vânătoare, pentru a ni se deschide uşa la prefectură. Îi mulţumesc domnişoarei subprefect pentru deschidere şi profesionalism”, a declarat edilul şef. La finalul şedinţei, Victoriţa Diaconu a ţinut să precizeze că şi celelalte consilii locale pot urma exemplul Alexandriei. „N-am ştiut de acest demers al dumneavoastră pe care aţi vrut să îl faceţi, pânu nu am vorbit cu domnul primar. Mai mult astăzi (n.r. 29 noiembrie) am primit un telefon de la Cabinetul Primului Ministru, după ce acesta a avut o discuţie cu doi parlamentari teleormăneni, Florescu şi Bădulescu. Acest exemplu ar trebi urmat şi de celelalte consilii locale care au bugetel blocate”, a spus Victoriţa Diaconu. Dacă nu intervine nimic, mâine profesorii, funcţionarii publici şi ceilalţi alexăndreni afectaţi îşi vor primi drepturile băneşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările