Bombonica, fostă Dragnea, acuzată de DNA de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bombonica Dragnea a fost audiată de către procurorii DNA într-un dosar de corupţie.  Procurorii DNA au chemat-o pe Bombonica Prodana, fosta doamnă Dragnea, pentru a-i  comunica acuzaţiile de abuz în serviciu şi calitatea de suspect în dosar. Surse judiciare au declarat că audierea la DNA a fostei soţii a lui Dragnea a durat aproximativ o oră.

DNA a emis un comunicat de presă, potrivit căruia Bombonica Prodana Dragnea şi alţi şefi de la Protecţia Copilului Teleorman au fost puşi sub acuzare pentru fapte de corupţie.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:

ALESU FLOAREA, la data faptelor director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi DUMITRU JENICA, la data faptelor şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios din cadrul aceleiaşi instituţii, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, 

- instigare la fals intelectual, în formă continuată, 

BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din mun. Alexandria şi BOBOC REMUS IONUŢ, la data faptei şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare din cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată,

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta 

PRODANA (fostă Dragnea) BOMBONICA, coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, la data comiterii faptei, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora: 

În perioada iulie 2006 – 2013, inculpatele Alesu Floarea şi Dumitru Jenica, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru un număr de patru angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care cunoşteau faptul că, deşi cei patru au figurat în mod scriptic ca angajaţi în cadrul instituţiei respective, ei nu s-au prezentat efectiv la serviciu şi nu au prestat vreo activitate.

Cei patru angajaţi au fost menţinuţi pe statul de funcţii ale instituţiei, încasând astfel lunar sume necuvenite în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat şi bugetul local.

În acelaşi context, în intervalul ianuarie – mai 2014, în scopul justificării salarizării activităţii a două dintre persoanele respective, inculpatele Alesu Floarea şi Dumitru Jenica i-au determinat, direct şi indirect, pe subordonaţii lor Balaban Constantin Claudiu şi Boboc Remus Ionuţ să falsifice diferite înscrisuri (pontaje lunare, state de plată, condici de prezenţă, fişe de prezenţă colective, rapoarte de activitate, rapoarte de evaluare, precum şi alte documente justificative) cunoscând că, în acest fel, au fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul justificării doar scriptice a activităţii acestora.

În perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, suspecta Prodana Bombonica, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins nici un demers de sancţionare a persoanelor respective.

”Această conduită a permis celor două angajate să îşi încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente perioadelor menţionate. Inculpaţilor şi suspectei li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 şi 307 Cod de procedură penală. Precizăm că inculpata Alesu Floarea a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (comunicat 1314/VIII/3 din 19 septembrie 2014 )” se arată în comunicatul DNA.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite