Alexandria: De două ori mai multe crime în 2010!

  Consumul de băuturi alcoolice este principala cauză care i-a făcut pe teleormăneni să ucidă. Singurul procuror criminalist din judeţ, Traian Nedelcuţă, a povestit că în 2010 s-au înregistrat 15 omoruri, faţă de 8 - în 2009.

Ştiri pe aceeaşi temă

  „Anul trecut am avut 15 cazuri de omor şi opt tentative de omor calificat, faţă de 2009, când am avut opt infracţiuni contra vieţii. Din cele 15 omoruri, trei au fost omoruri deosebit de grave, patru omor calificat, patru omor simplu şi patru lovituri cauzatoare de moarte”, a spus Traian Nedelcuţă. În ceea ce priveşte depistarea criminalilor, nu au existat situaţii în care aceştia să nu fie descoperiţi.
Nedelcuţă a mai spus că marea majoritate a crimelor au fost comise la băutură. „13 cazuri au fost comise din cauza consumului de alcool. Un singur omor a fost făcut din gelozie”, a precizat procurorul.
  Înebunit de gelozie, şi-a măcelărit concubina
Crima oribilă care a zguduit oraşul Turnu Măgurele în 2010 s-a întâmplat în luna noiembrie. Daniel Pană un bărbat de 34 de ani şi-a înjunghiat concubina cu 37 de lovituri de cuţit, din gelozie,. „Singurul caz de omor din gelozie pe care l-am avut anul trecut a fost la Turnu. Cazul a fost mediatizat la vremea respectivă, pentru că bărbatul şi-a înjunghiat concubina cu 37 de lovituri de cuţit”, ne-a mai spus Traian Nedelcuţă. Bărbatul a recunoscut fapta şi a justificat-o prin faptul că şi-a pierdut minţile, pentru că avea impresia că femeia îl înşală. Un alt caz l-a avut drept autor pe un bărbat care a fugise dintr-un spital de boli psihice din Bucureşti, a ajuns cu iubita sa într-o cameră de hotel din Roşiorii de Vede şi a omorât-o, asfixiind-o cu o pernă.
  Silviu Gutea din Blejeşti este ultimul teleormănean care a primit pedeapsa de închisoare pe viaţă, în urmă cu opt ani. La instanţele superioare, însă, judecătorii din Bucureşti i-au diminuat pedeapsa la 25 de ani. „Tânărul şi-a omorât cu sânge rece tatăl şi doi vecini, pentru că s-a enervat foarte tare”, şi-a amintit Traian Nedelcuţă.
Casetă

Lege nouă pentru infractori
La sfârşitul anului trecut a intrat în vigoare o lege prin care dacă un infractor recunoaşte fapta în faţa judecătorilor de la prima instanţă, va primi o pedeapsă mai mică cu o treime. „În afară de infracţiunile contra vieţii, care prevăd detenţiunea pe viaţă, dacă inculpatul recunoaşte fapta, va primi o pedeapsă mai mică cu o treime”, a explicat procurorul Traian Nedelcuţă.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările