Alexandria va avea cinematograf când primăria va reuşi să obţină fonduri europene Tot atunci va avea şi pasaj subteran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Alexandria are planuri mari, dar bani puţini.  Un centru multifuncţional pentru tineret în locul ruinelor cinematografului Patria, un parc modern pentru copii, un pasaj subteran şi o parcare supraterană. Acestea sunt ”ambiţiile” municipalităţii pentru perioada 2014-2020, concretizate deocamdată doar sub formă de promisiuni. Toate proiectele depind de bani europeni.

Primăria are planuri mari cu ruinele fostului cinematograf Patria. După ce  ani buni, clădirea ajunsă în paragină a făcut obiectul unui lung proces dintre primărie şi concesionar, municipalitatea a recâştigat imobilul. Fostul cinematograf Patria a reintrat în patrimoniul local anul trecut şi, încă de la bun început, primăria a anunţat că îi va da altă destinaţie. Zis şi făcut pe hârtie. Prin hotărâre de Consiliu local, destinaţia imobilulului s-a schimbat din cinematograf  în Centru multifuncţional pentru tineret. Un centru în care ar urma să fie amenajat şi un cinematograf pe care alexăndrenii îl aşteaptă de mai bine de un deceniu.

Ultimele declaraţii ale primarului Victor Drăguşin despre proiectul legat de amenajarea cinematografului au fost făcute cu prilejul Conferinţei municipale a PSD Alexandria. Întrebat de un militant PSD ce se mai aude cu promisiunea legată de cinematograf, primarul a declarat : ” Este proiect deja făcut, un Centru multicultural, o să îl prezint public într-o conferinţă de presă. Nu de sine stătător, ci în cadrul unui proiect de 42 de milioane de euro pregătit pentru finanţare externă, ceea ce cuprinde cinematograful Patria, Casa de Cultură, Parcul Piticilor, Pasajul subteran şi o parcare supraterană în spatele BCR-ului . Reprezintă un Proiect Integrat de Dezvoltare Urbană din cele două pe care Alexandria le-a pregătit pentru perioada 2014-2020, finanţare externă. Deja am făcut mulţi paşi”. Cu alte cuvinte, cinematograful depinde de banii europeni pe care primăria speră să îi obţină în următorii ani.

Parcul Piticilor

Şi tot de bani europeni depinde şi amenajarea Parcului Piticilor, un alt proiect pregătit pe hârtie de edili.

Primăria Alexandria vrea să transforme parcul de lângă Casa de Cultură  într-un loc de joacă pentru copiii din oraş, proiectul fiind denumit ” Parc tematic Ţara piticilor”. Investiţia presupune reabilitarea şi modernizarea parcului, reconfigurarea aleilor pietonale şi pavarea lor cu granit, amplasarea de mobilier urban nou, amenajarea de locuri de joacă, montarea de aparate de fitness. Tot aici municipalitatea vrea să construiască o fântână arteziană decorativă , un lac artificial şi un pod în arcadă peste lac. În plus, parcul ar urma să fie ”dotat” cu un trenuleţ pentru copii şi maşinuţe. Edilii au în vedere şi instalarea, în parc, a patru tonete pentru comerţ.

Pasajul subteran

Proiectul referitor la amenajarea pasajului subteran ar putea fi catalogat drept laitmotivul celor două mandate deţinute de actualul primar. Despre ambiţiosul proiect se vorbeşte dinainte de 2010 , singurul lucru concret realizat până în prezent fiind doar creionarea pe hârtie şi alocarea unor sume de bani pentru studii de fezabilitate.

Proiecţiile realizate pe hârtie arată că pasajului subteran va fi amenajat pe sub strada Dunării, de la Liceul ” Constantin Noica” până la Romtelecom, iar  zona de deasupra va fi trasnformată într-o piaţă cu parcuri extinse. Totul depinde, evident, de banii europeni pe care Primăria Alexandria speră să îi obţină până în 2020.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite