Alegeri anticipate în trei comune din Teleorman. Primarii şi-au pierdut mandatele, după ce au fost declaraţi incompatibili

Alegeri anticipate în trei comune din Teleorman. Primarii şi-au pierdut mandatele, după ce au fost declaraţi incompatibili

Foto arhivă

Pe 5 noiembrie se vor organiza alegeri în 3 comune din Teleorman,: Poeni, Cervenia si Salcia. Primarii din aceste localităţi şi-au pierdut mandatele, după ce au fost declaraţi incompatibili, prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Ştiri pe aceeaşi temă


În toate cele trei cazuri s-a ajuns la organizarea alegerilor anticipate după ce edilii alesi la scrutinul din iunie 2016- Marin Cucurezeanu (Cervenia), Ionel Ilcus (Poeni) si Marius Suna ( Salcia)- au pierdut procesele cu Agenţia Naţională de Integritate, sentinţele fiind definitive.

În cazul primarului din Poeni, Agenţia Naţională de Integritate a constatat, încă din decembrie 2013, starea de incompatibilitate. Potrivit ANI, Ilcuş Ionel a deţinut, simultan, funcţia de viceprimar al Comunei Poeni şi calitatea de administrator la două societăţi : S.C. CORNAGRO S.R.L., în perioada 04 iulie 2008 -17 septembrie 2013 şi S.C. BRAD CON S.R.L., în perioada iulie 2008-2013. Deşi edilul a intentat proces , instanţa de judecată s-a pronunţat în defavoarea acestuia şi starea de incompatbilitate a fost stabilită prin decizie judecătorească.
Incompatibilitatea primarului din Cervenia, Cucurezeanu Marian, datează din perioada 2009-2013, interval în care acesta a ocupat şi funcţia din primărie şi a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Primarul din Salcia, Marius Şună s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2008 – 26 martie 2012, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Comunei Salcia, Jud. Teleorman, şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul întreprinderii familiale ŞUNĂ ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ. Toţi cei 3 edili au fost aleşi anul trecut, deşi aveau procesele de incompatibilitate pe rol.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat mai multe proiecte de acte normative privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie. Potrivit unui comunicat de presa al AEP, proiectele elaborate sunt următoarele: proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari şi un consiliu local în unele circumscripţii electorale;proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017;proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017; proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: