UPDATE O localitate din Teleorman este izolată din cauza apelor Peste 100 de case au fost inundate. Codul Roşu a fost prelungit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de teleormăneni din opt localităţi ale judeţului şi-au petrecut Paştele sub teroarea apelor umflate ale rîurilor. În acest moment sunt 130 de case inundate, iar Codul Roşu a fost prelungit.

UPDATE 10.25.Codul Roşu se menţine şi astăzi în Teleorman în urmproarele comune:Siliştea Gumeşti, Ciolăneşte, Necşeşti, Vârtoape, Călineşti şi Mavrodin. Codul Roşu este instituit prevenitiv pentru localităţile menţionate mai sus, pentru ca autorităţile locale să fie vigilente în cazul în care s-ar impune, pe lângă monitorizare şi intervenţie, luarea unor măsuri suplimentare pentru populaţie, precum evacuarea oamenilor şi a bunurilor acestora. În continuare, pot apărea probleme deosebite pe râurile mici, necadastrate, în toate judeţele aflate sub avertizare.

Echipele Apelor Române acţionează cu utilaje şi oameni, acordând suport autorităţilor locale şi IJSU. În sectoarele îndiguite, s-a impus întărirea liniilor de apărare cu saci şi monitorizarea foarte strictă pe sectoarele aflate sub avertizare. De asemenea, s-a dispus suprainaltarea digurilor cu saci, cu până la 30 cm, în vederea protejării localităţilor aflate sub avertizări.

UPDATE 19.00 Ultima informare făcută de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman arată cu situaţia din judeţ s-a agravat. Numărul caselor inundate şi al persoanelor evacuate a crescut de la oră, la oră. În două sate din Teleorman sunt câteva zeci de persoane la care nu se poate ajunge din cauza apelor revărsate ale râurilor care au acoperit şoselele. La Obârtu, sat din comuna Tătărăştii de Jos, sunt 38 de persoane izolate. Tot izolate au rămas şi 35 de persoane din satul Beuca. Au fost evacuţi 84 de săteni din Necşeşti, Ciolăneşti, Beuca, Dobroteşti, Siliştea Gumeşti.

Se află sub ape  1306 hectare de teren arabil, 560 de hectare de păşuni şi 268 de hectare de păduri. Au fost acoperite de ape 37 de podeţe, 40.55 km DC, 5.1 km DJ 

320 de curţi , 641 de anexe gospodăreşti şi 104 case sunt inundate. Au fost evacuate până acum 84 de persoane şi acţiune continuă cu sprijinul lucrătorilor ISU şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi

Apele au acoperit complet o bază sportivă şi au invadat 592 de fântâni. 

Din cauza debitului mare al râului Vedea, în podul situat pe DJ 506 B a apărut un crater cu o lungime de 1,5 ml si 2 ml lăţime.

Inundaţiile au lovit Teleormanul în seara de Înviere. Opt localităţi aflate de-alungul râurilor Vedea, Teleorman şi Câinelui au fost lovite de ape,  după ce hidrologii avertizaseră instituirea codului portocaliu  pe mai multe râuri. La Vârtoape, Ciolăneşti , Necşeşti, Dideşti, Balaci sau Siliştea Gumeşti, în loc să-şi petreacă sărbătorile în tihnă şi să se bucure de ceea ce pregătiseră pentru masa de Paşte, localnicii şi-au văzut agoniseala ameninţată de furia naturii . Au salvat ce-au putut şi au plecat din calea apelor, lăsându-şi casele inundate.

Peste 1100 de hectare de teren arabil au ajuns în noapte de Înviere sub ape şi peste 200 de hectare de pădure au fost inundate. Zeci de kilometri de drumuri comunale au devenit impracticabile şi sute de familii s-au văzut izolate peste noapte în propriile locuinţe.

Apa a inundat 638 de anexe gospodăreşti şi 65 de case. Au fost evacuate 62 de persoane.

Cu tractorul la slujba de Înviere

Apele s-au revărsat asupra localităţii Necşeşti chiar în  noaptea de Înviere. Pentru a ajunge la biserica din Necşeşti Deal , acolo unde era programată slujba de Înviere, localnicii din Necşeşti Vale au cerut ajutorul primăriei care le-a pus la dispoziţie un tractor. ” Femeile care au vrut să ajungă la slujbă au fost duse cu tractorul şi apoi aduse înapoi la ele în sat, pentru că drumul devenise impracticabil”, a spus colonel Sandu Liviu Sorinel , şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.

Evacuaţi la rude 

Localităţile Vârtoape şi Ciolăneşti au fost cel mai grav lovite de ape. Pentru că hidrologii au instituit cod roşu de inundaţii pe râul Câinelui, care străbate cele două localităţi, autorităţile au organizat în comunele respective adevărate comandamente de intervenţie. Acolo unde apele au dat năvală în casele oamenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a dat ordin de evacuare. Bătrânii s-au lăsat cu greu duşi din casele lor, în ciuda pericolului şi în multe cazuri a fost nevoie de insistenţele lucrătorilor ISU pentru ca sinistraţii să iasă din case.

image

Foto

image

Deşi nu sunt la prima luptă cu apele şi au experienţa inundaţiilor din 2005, localnici din Ciolăneşti şi-au părăsit cu greu locuinţele, chiar  în ziua de Paşte . ” Apa a venit de aseară. A intrat peste tot , acum deja trece de cizmă în toate camerele . Ce să facem? Mă duc la sora mea şi o să stau acolo până se retrag apele. Animalele le-am dus la nişte vecini, dar dacă am văzut că vine apa şi la ei, le-am dus tot la sora mea. Acum aşteptăm să se retragă apele şi să vedem dacă ne despăgubeşte cineva”, ne-a spus Florica Mărăşescu, o femeie de 60 de ani din Ciolăneşti Deal, scoasă din case de pompieri cu barca pneumatică.

Evacuaţii din Vârtoape şi Ciolăneşti s-au refugiat la rude sau în sediul special amenajat la primăriile din localitate.

Prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean şi-au petrecut Paştele în cizme de cauciuc

Autorităţile judeţene s-au împărţit între localităţile lovite de inundaţii. Prefectul Daniela Carmen Dan şi-a petrecut Paştele la Vârtoape, alături de forţele ISU. ” Situaţia este ţinută sub control. Avem forţe pregătite să intervină dacă vine viitura. Avem rezerve de apă pentru cei izolaţi. În baza celor raportate de primarii celorlalte localităţi, se intervine acolo unde se solicită ajutorul”, ne-a spus prefectul judeţului Teleorman. Şi şeful Consiliului Judeţean Teleorman şi-a petrecut prima zi de Paşte în cizme de cauciuc, la Ciolăneşti, alături de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, asistând la evacuarea localnicilor. ” Aici şi la Vârtoape sunt două puncte critice şi acţionăm pentru evacuarea persoanelor care au casele inundate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Beuca şi Dobroteşti. La Ciolăneşti au fost evacuate 30 de persoane. Patru au fost duse la spital pentru că au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat preşedintele CJ Teleorman, Adrian Gâdea

S-au depăşit cotele istorice ale inundaţiilor din 2005

Teleormănenii din localităţile inundate au mai trăit aceeaşi experienţă în 2005 când apele aceloraşi râuri au ieşit din matcă şi le-au invadat casele. Din 2005 şi până acum, spun localnicii, mare lucru nu s-a făcut pentru a nu se repeta situaţia. ” Ar fi trebuit regularizat cursul râului Câinelui”  spune şi preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea. Potrivit oficialului, a existat iniţiativa unei asemena investiţii, dar ea s-a împotmolit din cauza sătenilor inundaţi care au refuzat să semneze pentru regularizare, lucrarea presupunând modificări în propriile gospodării. 

Potrivit declaraţiilor autorităţilor judeţene, iniţiativa de de regularizare a râului Câinelui, se va relua acum. ” După ce trece pericolul, voi demara discuţiile cu conducrea Societăţii de Gospodărire a Apelor pentru demararea acestei investiţii”, mai spune şeful CJ Teleorman.

Codul roşu se menţine până mâine

Dacă în unele localităţi apele au început să bată în retragere, la Vârtoape, viitura se aştepta astăzi. Codul roşu pe râul Câinelui este valabil până mâine, potrivit avertizării transmise de hidrologii. Autorităţile rămân în alertă, pregătite să continue evacuările acolo unde va fi nevoie.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite