94 de ani de la naşterea lui Marin Preda. „Cel mai iubit dintre pământeni“ a avut o viaţă la fel de fascinantă ca şi opera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marin Preda ar fi împlinit 94 de ani pe 5 august 2016, dacă timpul ar fi avut răbdare. Autorul celebrelor romane „Moromeţii“ şi „Cel mai iubit dintre pământeni“ a avut o viaţă la fel de fascinantă ca şi opera lăsată moştenire. În copilărie, s-a îmbolnăvit de malarie şi a fost nevoit să abandoneze şcoala. A vrut să se facă învăţător, dar a fost respins la admitere din cauza miopiei. Primul loc de muncă a lui Preda a fost corector la „Timpul“.

Scriitorul Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922 la Siliştea Gumeşti, în Teleorman. O comună pe care avea să o facă celebră prin publicarea romanului ” Moromeţii”. Fiul lui Tudor Călăraşu, de profesie plugar şi al Joiţei Preda, Marin va purta numele mamei, cei doi părinţi nefiind căsătoriţi legal, pentru ca Joiţa Preda să poată primi pensie de văduvă de război de pe urma primului soţ. Joiţa avea două fete din prima căsătorie: Maria şi Tita. Călăraşu avea la rândul lui trei băieţi cu prima soţie care îi murise.  Marin Preda s-a nascut într-o familie numeroasă şi plină de neajunsuri, iar trecea sa prin şcoală avea să fie un drum anevoios. Dorinţa de carte a mezinului lui Tudor Călăraşu a răzbit cu greu împotriva concepţiilor şi nevoilor familiei de ţărani din Siliştea Gumeşti.

Tatăl nu l-a lăsat să meargă la şcoală

A fost  înscris pentru prima dată la şcoală  în 1929,  la iniţiativa învăţătorului Ionel Teodorescu, însă tatăl Călădăraşu nu îl lasă la şcoală. Este reînscris la şcoala primară din sat, un an mai târziu. Primii ani de şcoală ai elevului Marin Preda n-au fost uşori. Antrenat în munca câmpului şi având responsabilităţi în gospodărie, copilul ajunge greu la şcoală. Aşa se explică absenţele din catalog. Dorinţa lui de carte este însă mare şi, în ciuda absenţelor şi a greutăţilor, elevul ajunge cel mai bun din seria lui.   În clasa a IV-a Preda s-a îmbolnăvit de malarie, iar părinţii nu au mai avut bani pentru cărţi. Cu ajutorul învăţătorului care îi împrumută cărţi, elevul Preda reuşeşte să termine anul şcolar. Continuă şcoala, în ciuda dificultăţilor, şi reuşeşte să încheie clasa a VII-a cu media generală 9,15. Preda vrea să facă ”şcoala de învăţători”şi se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei.  Tudor Călăraşu  vrea să-l facă să urmeze o şcoală de meserii. Norocul lui Marin Preda care ţinea morţiş să-şi continue studiile vine din partea unui librar din Miroşi, Constantin  Păun, care îi face rost de cărţi şi îl duce la Şcoala Normală din Abrud.   

A reuşit să obţină o bursă. În 1939 este transferat la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde îşi continuă studiile încă un an. În 1940,  elevul Preda Marin primeşte o repartiţie pentru o şcoală similară din Bucureşti.  

   ” N-aveam unde dormi”

Viaţa lui Preda ca şcolar în Bucureşti a fost plină de neajunsuri. A susţinut examenul de capacitate la sfârşitul anului şcolar 1940-1941  şi a renunţat la şcoală din cauza greutăţilor materiale.   A refuzat să revină la Siliştea Gumeşti, în satul natal şi a preferat să rămână în Bucureşti: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”.  Despre cei mai grei ani din viaţa sa, scriitorul avea să evoce mai târziu:  

”Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti… N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul, şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea”, avea să povestească mai târziu Marin Preda.  

Primul loc de muncă, corector 

În 1941 se angajează corector la ziarul ” Timpul”, primul loc de muncă al scriitorului. Îşi face debutul literar  în 1942, la 20 de ani. Schiţa ” Pârlitu” apare în pagina literară ” Popasuri”.  În anul debutului părăseşte postul de corector la Timpul.  Se angajează funcţionar la Institutul de statistică, pentru ca mai apoi să ajungă secretar de redacţie la ” Evenimentul zilei”.   Scriitorul pleacă în armată în 1943-1945. Ajunge corector la ”România liberă” în 1945.   Marele debut editorial a avut loc în 1948, când i-a apărut volumul de schiţe şi povestiri "Întâlnirea din Pământuri". Pornind de la schiţa ”Salcâmul”,  în 1949 începe să scrie prima versiune a romanului "Moromeţii".

image

”Moromeţii” a fost descoperit într-un sertar de prima sa soţie

Apariţia romanului ” Moromeţii” i se datorează Aurorei Cornu, prima soţie a scriitorului şi marea lui iubire,  pentru că ea este cea care a descoperit manuscrisul într-un sertar şi l-a îndemnat pe Marin Preda să publice capodopera.   S-au cunoscut în 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor, dar prima întâlnire nu a anunţat marea iubire de mai târziu, pentru că cei doi s-au ignorat reciproc. S-au revăzut doi ani mai târziu, la mare, în aceeaşi staţiune şi s-au certat pe o cameră de hotel, în care se cazase ea, deşi îi fusese repartizată lui. Marin Preda avea 32 de ani, iau Aurora Cornu era o tânără poetă frumoasă de  20 de ani.  A doua zi, Marin Preda i-a scris prima poveste de dragoste :

 “Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”  

După prima scrisoare de dragoste a venit şi cererea în căsătorie. S-au căsătorit în primăvara anului 1955, la Sfatul Popular, fără fast şi fără nuntă. Astfel a devenit Aurora Cornu prima soţie a scriitorului. Despre puţinii lor ani de căsnicie, Aurora avea să declare în interviurile acordate după moartea artistului că au fost atât de intenşi, ca şi cum relaţia lor s-ar fi întins pe parcursul a zeci de ani. Aurora a fost femeia care i-a stat alături scriitorului în momentele sale de creaţie, din perioada căsniciei, şi cea pe care Preda o trezea, în miez de noapte, să-i citească pasaje din creaţiile sale aflate în lucru.    

Aurora Cornu este cea care a descoperit manuscrisul romanului ” Moromeţii” şi, fără de care, poate , capodopera nu ar fi văzut lumina tiparului. A dat peste manuscris, într-o noaptea, într-un sertar. „La început erau nişte amintiri din copilărie pe care le răspîndise în alte romane, în perioada în care am fost căsătoriţi a scris romanul, a creat personajele, a descris satul, istoria… Sunt foarte mîndră că “Moromeţii” există graţie mie, eu am făcut un cadou românilor – „Moromeţii”, declara într-un interviu Aurora Cornu. Despre romanul ”Moromeţii” s-a spus că a fost singurul ”copil„ al celor doi.   

image

 Trei soţii 

Aurora a fost cea care l-a părăsit pe Marin Preda. În 1958, cei doi şi-au spus adio după câteva săptămâni sublime de despărţire petrecute la Sinaia , cum avea să declare, mai târziu, Aurora Cornu. La plecare , Aurora i-a lăsat un billet :” Marine, eu plec, te părăsesc…Vezi ce faci…Cheile sunt acolo…bani sunt acolo”.Despărţirea nu a însemnat însă ruperea legăturii dintre cei doi şi a iubirii. Cei doi s-au mai întâlnit de-alungul timpului, deşi amândoi îşi construiseră familii şi întâlniseră alte iubiri. Se spune că, şi după ce s-au despărţit, oficial, cei doi au dus iubirea mai departe, ca amanţi.  

Aurora a plecat în 1965 la Paris. Marin a rămas în ţară. După despărţirea de Aurora, Preda s-a  recăsătorit  cu Eta Vexler. După divorţul de Eta, s-a căsătorit cu Elena cu care a avut doi fii: Nicolae şi Alexandru. 

Deputat în Marea Adunare Naţională

În 1952 se angajează redactor la ” Viaţa românească” În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. Apare ediţia a doua a romanului ”Marele singuratic” în 1976, iar în 1977 publică ”Viaţa ca o pradă”. În 1980, publică ultimul său roman”  Cel mai iubit dintre pământeni” . În acelaşi an este ales deputat în Marea Adunare Naţională, fiind reprezentat al circumscripţiei electorale Drăcăşănei- Teleorman.  

Marin Preda s-a temut de moarte. 

 În 1978 cineva i-ar fi făcut prozatorului un horoscop care îi prevedea ” o cumpănă” în 1980. În 1979 a fost la un pas de moarte în urma unui accident de circulaţie. Un TIR a schimbat brusc sensul de mers şi a intrat în maşina lui Preda care a scăpat ca prin minune. După cele povestite ulterior de soţie, maşina scriitorului a fost făcută praf, dar Preda a scăpat fără nicio rană. ”Credea că horoscopul lui se împlinise si că trecuse deja peste acea cumănă prezisă” povestea Elena Preda pentru Revista Formula- AS, în 2010.

În luna martie, cu câteva luni înainte de moarte, Preda i-a ales soţiei un set de haine negre pe care aceasta le-a purtat la înmormântarea lui.

Moarte suspectă

Marin Preda a murit pe 16 mai 1980, într-o zi ”nenorocită şi ploioasă” cum avea să evoce mai târziu dramaturgul Radu F. Alexandru, prieten şi colaborator, cel care i-a fost alături în ultimele momente din viaţă.   

La vârsta de doar  57 de ani si noua luni, nimeni nu se  aştepta la dispariţia fulgerătoare a scriitorului. În ziua morţii, Preda se afla în camera 6 de la Palatul Mogoşoaia. Cunoscuse deja succesul. romanul ”Moromeţii” se studia în manualele şcolare, cărţile sale se bucurau de aprecierile criticilor şi Preda promitea să mai publice ani mulţi înainte.   A fost găsit mort, în ”camera  de creaţie” de la Palatul Mogoşoaia, cauza oficială a morţii fiind „asfixierea  mecanică”.S-au scris mii de rânduri despre moartea suspectă a scriitorului. S-a vehiculat şi ideea asasinării, dat fiind că, prin opere sale, Marin Preda îşi atrăsese ”duşmănia” regimului şi a Securităţii.  Se spune că a ajuns în vizorul Securităţii, după apariţia romanului ” Delirul” prin care adusese în faţa opiniei publice, în plin regim comunist, profilul moral al generalului Ion Antonescu, prezentându-l într-o lumină pozitivă.  După moartea lui au apărut voci  potrivit cărora,  Preda  ar fi avut în lucru un alt roman, în care urma să arate cum au fost lichidate valorile neamului românesc, în „obsedantul deceniu”. Adevărul despre moarte l-a luat cu el Marin Preda în ziua de 16 mai 1980. 

Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile lui Preda. Mii de oameni au venit să îi aducă un omagiau la Muzeul Literaturii Române, acolo unde a fost depus trupul neînsufleţit. Într-o zi urâtă şi ploioasă, la fel ca noaptea în care a murit, Marin Preda a fost înmormîntat la cimitrul Bellu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite