2000 de tone de păcură, ”moştenire” problemă primită de Primăria Alexandria de la defuncta Terma Serv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primaria alexandria

În rezervoarele de la centrala de zonă zac din anul 2003, 2000 de tone de păcură. Combustibilul primit în 2003 de la Rezervele Statului a fost în custodia Terma Serv, dar cum fostul operator de căldură a dat faliment, păcura a ajuns în grija primăria. Municipalitatea trebuie să plătească pentru paza combustibilului nefolositor, anual, 90.000 de lei.

Păcura care zace în rezervoarele de la centrala de zonă a ajuns subiect de discuţie în Consiliul local Alexandria. Municipalitatea a primit păcura ” moştenire” de la defunctul operator de căldură, Terma Serv intrat în faliment. 

În 2003, pe vremea când în Alexandria sistemul centralizat de încălzire era funcţional iar centralele produceau energie termică pe bază de păcură, reşedinţa de judeţ a primit în custodie de la Rezervele statului o cantitate de 5000 de tone de păcură. 3000 de tone s-au dovedit folositoare şi au încălzit oraşul în acel sezon rece. 2000 de tone au rămas în rezervoarele de la centrala de zonă. Şi în tot aceşti ani, s-au cheltuit bani pentru paza combustibilului din rezervoare, deşi acesta nu avea să mai folosească niciodată oraşului. 

Păcura a fost în grija operatorului Terma Serv.

Cum firma cu capital de stat a intrat în faliment, păcura a ajuns acum în grija primăriei.  Iar primăriei, noul custode al combustibilului, îi revin următoarele sarcini : preluarea în custodie  a cantităţii de 2000 de tone de păcură fără a percepe chirie sau alte cheltuieli de depozitare, manevrare sau descărcare, luarea măsurilor necesare pentru asigurarea pazei şi securităţii produsului , precum şi păstrarea integrităţii calitative şi cantitative a stocului.

90.000 de lei pentru  paza combustibilului 

Primarul Alexandriei, Victor Drăguşin i-a informat pe consilieri că pentru paza păcurii ar urma să se cheltuie 90.000 de lei pe an, din bugetul local. Paza ar urma să fie asigurată de o firmă de securitate, pentru că primăria nu are personal disponibil pentru asemena sarcină. 

Primăria Alexandria plăteşte, oricum,  o firmă de securitate care asigură paza la centrala de zonă şi alte 10 centrale din oraş, nefuncţionale.

La solicitatea primarului, o comisie analizează zilele acesta starea combustibilului, pentru că nu se ştie dacă acesta şi-a păstrat calitatea de-lungul anilor.

” V-am făcut această informare pentru  vedea dacă prindem bani în buget pentru asigurarea pazei păcurii. Dumneavoastră trebuie să decideţi. Este vorba despre un bun care nu e al nostru pe care îl luăm şi-l păzim”, le-a transmis Drăguşin consilierilor locali. Ce vor decide consilierii şi dacă din buget se vor cheltui pentru paza combustibilului 90.000 de lei va fi decis într-o şedinţă viitoare.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite