Zece ani în carcera Aiudului. Calvarul îndurat de un preot ortodox în închisorile comuniste
0
Ioan Bărdaş a fost un preot ortodox închis în mai multe închisori din România din motive politice. După 1948 a susţinut un grup de rezistenţă din munţi, dar a fost prins după trei ani, trădat de un pădurar.
”L-am început la 35 de ani şi l-am încheiat la 52. Un capitol de calvar, căruia i-aş putea spune calvarul Aiudului, pentru că zece ani i-am petrecut numai la Aiud“, astfel începe depănarea amintirilor părintele Ioan Bărdaş în cartea sa „Calvarul Aiudului. Din suferinţele unui preot ortodox“, publicată în anul 1999.
Era preot în Sâc, lângă Beliu, judeţul Arad, când într-o zi din anul 1948 un plutonier de jandarmi din Beliu îl anunţa că se afla pe lista pentru arestare. Din acest motiv a plecat de acasă, urcând în munţii Codrului pentru trei ani. Dar neajunsurile pentru Ioan Bărdaş începuseră mai înainte. În 1939, ca student la Academia Teologică din Oradea, era reţinut pentru suspiciunea de răspândire de manifeste legionare. Fusese un denunţ al unui ţăran care în anchetă a recunoscut că era vorba de o altă persoană. Apoi, în primele zile ale ocupaţiei horthyste din Oradea, tânărul Bărdaş a fost din nou reţinut pentru suspiciunea de spionaj în favoarea statului român. A fost expulzat alături de alţi români, care au cunoscut neajunsurile Diktatului de la Viena. După război, în 1945, Ioan Bărdaş a fost internat în lagărul de la Caracal, de unde îşi aminteşte cum se purtau discuţii „de lămurire“ pentru ralierea preoţimii la frontul democrat iniţiat de partidul comunist. După eliberare, Ioan Bărdaş a primit în slujire Parohia Sâc, azi Sălişte de Beliu, fiind martor al alegerilor din 1946, falsificate de comunişti. Instalarea comuniştilor la putere i-a determinat pe mulţi români să urce în munţi, în aşteptarea americanilor eliberatori.
Părintele Bărdaş nu a putut sta deoparte şi s-a implicat în rezistenţa de pe Valea Crişului Alb, uneori participând la şedinţele acestui grup anticomunist. Aşa s-a ajuns la situaţia din mai 1948, când a fost informat de un plutonier de jandarmi că urma să fie arestat. Părintele a luat decizia de a urca în munţii Codrului, alături de învăţătorul Aurel Leucuţa şi „alţi flăcăi“. Îi aştepta pe americani. Trei ani mai târziu, prin trădare, părintele era arestat, iar în martie 1953, condamnat la 20 ani de muncă silnică pentru activitatea în mişcarea de rezistenţă „Horea, Cloşca şi Crişan“.
Închisoarea de la Aiud a fost cea mai temută în sistemul comunist de exterminare a opozanţilor
„Eram la Simion Valea, din Groşeni, sălăşluind în podul grajdului. …M-au dibuit pentru că un pădurar m-a urmărit şi m-a denunţat. Îl cheamă Moise Poleacu”, povesteşte preotul în cartea sa. A cunoscut „calvarul” închisorilor de la Arad, Timişoara, Jilava, Gherla, Capul Midia şi Aiud, unde a petrecut zece ani. Primul său popas a fost la Securitatea din Arad, unde a „stat singur în celulă de la 14 septembrie 1951 până în luna august 1952, deci aproape un an de zile”. Mult timp a fost ţinut în celule de pedeapsă, pline cu apă. La Penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara camerele erau de cinci metri pe şapte, pentru patruzeci de oameni, astfel că dormitul necesita o oarecare organizare: „pe la miezul nopţii, unul dintre noi comanda „fraţilor, întoarcerea” şi patruzeci de oameni se întorceau pe partea cealaltă. Comanda se repeta tot la două-trei ore din noapte”. Regimul de exterminare la care a fost supus a constat în înfometare, frig şi muncile cele mai grele.
În cartea sa. părintele oferă o descriere a regimului de muncă de la Aiud, a perioadelor mai bune de detenţie, legate probabil de schimbările în relaţiile internaţionale, despre nemulţumirile deţinuţilor, ca de pildă greva de la Aiud din 1957, sau reeducarea orchestrată de colonelul Crăciun, cel mai dur comandant al închisorii, care se face vinovat de regimul de teroare căruia i-au căzut victime sute de deţinuţi politici. (Sursa: ziarullumina.ro)
Se încarcă comentariile...
