Yan şi Inata, singurii câini din România cu atestat internaţional pentru căutare în caz de avalanşă

Yan şi Inata, singurii câini din România cu atestat internaţional pentru căutare în caz de avalanşă

George Popa cu Yan şi Tiberiu Krizbai cu Inata în Italia, la examenul pentru atestatul internaţional

Doi câini cu proprietari din Alba Iulia sunt, oficial, primii din România autorizaţi la nivel internaţional pentru căutări de persoane dispărute în avalanşe de zăpadă. Yan şi Inata a promovat cursul şi examenul susţinut în perioada 27 - 28 ianuarie 2012 în regiunea Tirolul de Sud, Italia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cursul de intervenţie şi salvare în caz de avalanşă, urmat de examen, a avut loc în perioada 22 – 27 ianuarie 2012 şi a fost organizat de Asociaţia pentru Câini de Salvare a regiunii Tirolul de Sud şi este cuprins în calendarul Organizaţiei Internaţionale a Câinilor de Salvare.

Cei doi câini din Alba au mai participat la acţiuni de căutare dar nu deţineau până acum un atestat internaţional în acest sens. Yan are patru ani şi jumătate, este din rasa ciobănesc francez Bosseron şi aparţine vicepreşedintelui Asociaţiei Române pentru Câini de Salvare (ARCS), medicul veterinar George Popa. ARCS este membră a Organizaţiei Internaţionale a Câinilor de Salvare. Inata este un Golden Retriever în vârstă de patru ani şi este în proprietatea lui Tiberiu Krizbai, salvator montan la Salvamont Alba şi asistent medical.


Click pe poză pentru Galerie Foto

La cursul din nordul Italiei au participat 51 de câini din Germania, România, Franţa, Italia, Austria, Olanda, Slovenia, România şi SUA. 16 dintre aceştia au susţinut examenul final, iar 12, printre care şi cei doi câini din România, au obţinut atestatul internaţional.

Pot participa la misiuni în străinătate

Yan a obţinut atestatul pentru nivelurile A şi B, iar Inata a promovat examenul pentru nivelul A. Examenul pentru nivelul A presupune căutarea a două persoane pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi într-un timp de 15 minute, iar nivelul B căutarea a trei persoane pe o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi în 30 de minute. „Din punct de vedere a clasamentului pe naţiuni România a ieşit pe primul loc la acest examen. A fost mult de lucru, dar a meritat. Yan, de exemplu, a promovat examenul pentru nivelul B într-un timp de 11 minute. Acest atestat confirmă valoarea câinilor din Asociaţia Română pentru Câini de Salvare şi permite participarea la acţiuni de salvare în străinătate“, a spus George Popa.

Dealtfel, medicul veterinar a participat în februarie 2010, împreună cu Yan, la o acţiune de salvare la Bîlea Cascadă în Munţii Făgăraş unde un schior a fost surprins de o avalanşă. Din păcate, victima a fost găsită moartă. Inata a avut rolul principal în găsirea a trei femei rătăcite pe dealul Mamut din Alba Iulia, tot în anul 2010.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările