„Violăm şi omorâm“. Detaliile unei crime care a îngrozit o comunitate din Alba. Autorii, condamnaţi la 18 ani de detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O crimă ce a avut loc în urmă cu 1 an, într-un sat din Alba a ajuns la o primă decizie în justiţie. Autorii, doi tineri de 19 şi 20 de ani, au primit fiecare pedeapsa de 18 ani de închisoare. Motivarea hotărârii de la Tribunalul Alba scoate în evidenţă un scenariu de film horor.

În ianaurie 2017, o femeie în vârstă de 53 de ani a fost găsită moartă, cu mâinile legate şi semne de strangulare şi de violenţă pe tot corpul, iar faptul că era dezbrăcată de la brâu în jos indica şi un posibil viol. Victima era cunoscută în comunitate ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice care organiza în mod repetat chefuri şi petreceri, iar cercul suspecţilor era destul de larg.

Autorii au fost identificaţi repede de către anchetatori. Este vorba despre doi tineri din localitate, Gheorghe Adrian Fundăcescu şi Marius Adrian Groza, de 19, respectiv 20 de ani. Câteva obiecte personale uitate în casa victimei i-a condus pe poliţişti la cei doi. În cele din urmă ambii şi-au recunoscut faptele şi au încercat să dea vina unul pe celălalt, punând totul pe seama consumului exagerat de alcool. Tribunalul Alba i-a condamnat în primă instanţă la câte 18 ani de închisoare. Inculpaţii au făcut apel în speranţa reducerii pedepsei, iar acum dosarul se află la Curtea de Apel Alba Iulia.

Mesaje scrise pe telefon, fără a fi trimise

Potrivit motivării din cauza care s-a judecat pe fond la Tribunalul Alba, s-a reţinut că inculpaţii Fundăcescu Gheorghe Adrian şi Groza Marius Adrian, în noaptea de 15/16 ianuarie 2017 s-au deplasat la locuinţa victimei din satul Biia, comuna Şona, au întreţinut raport sexual normal prin constrângere cu victima, pe care au legat-o de mâini cu o sfoară de rafie pentru a nu se putea apăra. De asemenea, i-au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona abdominală, intercostală şi capului, cauzându-i multiple leziuni, între care cele la nivel abdominal au fost leziuni traumatice cauzatoare de moarte, acţiuni petrecute într-un interval de 60 – 90 minute, în împrejurarea legării victimei cu sfoară groasă din rafie la gât, dar şi strâns la mâini.

Ulterior, în aceeaşi noapte, au adunat toate bunurile din casa victimei pentru a le sustrage în vederea comercializării şi le-au aşezat în faţa uşii depozitate în plase şi, respectiv, au sustras, după comiterea faptelor de mai sus, telefonul marca NOKIA aparţinând victimei, care a fost ulterior predat organelor de poliţie. Inculpaţii au fost reţinuţi, respectiv arestaţi preventiv în cursul urmăririi penale începând cu data de 20 ianuarie 2017, măsură prelungită şi menţinută ulterior în condiţiile legii. Potrivit oamenilor legii, cei doi tineri şi-au pus la cale planul prin intermediul sms-urilor pe care le scriau pe telefoane şi şi le arătau unul altuia fără însă să le trimită.

După ce au consumat alcool împreună cu victima lor, Fundăcescu Gheorghe Adrian a început să scrie pe telefonul său un mesaj inculpatului Groza, prin care-l întreba pe acesta: „ce facem, o violăm şi omorâm?”, arătând mesajul lui Groza, fără a-l expedia. Inculpatul Groza Marius Adrian a răspuns „Da”, pe telefonul său, printr-un mesaj pe care de asemenea i-l arăta doar inculpatului Fundăcescu fără a-l expedia, după care ambii inculpaţi îşi ştergeau mesajele trimise. Pe această temă, cei doi inculpaţi au scris circa 12 mesaje pe care însă nu le-au expediat, ci le-au şters după citire, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului Fundăcescu.

Unul dintre inculpaţi a adormit în casa victimei

Cei doi inculpaţi s-au înţeles ca inculpatul Fundăcescu să o violeze primul pe victimă. ”Inculpatul Groza Marius Adrian a luat cea de-a doua bucată de aţă adusă în casă şi a înfăşurat-o în jurul gâtului victimei sub forma unui laţ (care a fost format sub năframa purtată pe cap de victimă), în acest timp victima continuând să se zbată şi să zbiere. Inculpaţii au tras de aţa din jurul gâtului victimei de mai multe ori şi apoi au tras-o jos din pat, pe gresia din cameră, unde au constatat că aceasta a început să respire tot mai greu. Pe jos, victima a continuat să fie lovită de inculpaţii Groza şi Fundăcescu, cu picioarele, în partea laterală a corpului, în zona abdomenului şi a capului, lovituri aplicate atât din lateralul victimei, cât şi de sus în jos cu picioarele, până când victima a încetat să mai respire, după care inculpatul Groza a desfăcut sfoara de la gâtul victimei, lăsând-o doar pe cea de la mâini.

Agresiunile asupra victimei au fost exercitate pe durata a circa 60 – 90 de minute. După ce au constatat că victima a decedat, inculpaţii s-au hotărât să caute şi să sustragă bunuri care pot fi comercializate. Astfel, au adunat în mai multe plase oale, o bormaşină, un DVD player, cabluri şi un televizor plasmă marca „TELETEK”, după care inculpatul Groza a dormit în camera alăturată, până în jurul orei 6.00, timp în care inculpatul Fundăcescu a continuat să consume alcoolul rămas, în camera unde se afla cadavrul victimei, pe jos. În jurul orei 6.00, în data de 16 ianuarie 2017, inculpaţii au părăsit locuinţa victimei, lăsând lângă uşă plasele cu bunurile adunate, deplasându-se la locuinţa inculpatului Groza, unde au dormit până în jurul orei 9.00.

”Instanţa a apreciat că o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru fiecare inculpat este aptă să asigure rolul punitiv, preventiv şi reeducativ al pedepsei penale, precum şi rolul de exemplaritate al acesteia, având în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor şi cele referitoare la modul şi mijloacele de comitere a faptelor. Pedeapsa, pe lângă rolurile mai sus arătate, trebuie să fie una umană, iar în speţă, chiar dacă faptele sunt de o gravitate sporită, nu poate fi ignorată vârsta inculpaţilor, mai apropiată de minorat, astfel că, orientarea spre limita maximă ar putea constitui o pedeapsă degradantă prin suprimarea oricărei şanse a celor doi inculpaţi de 19 respectiv 20 de ani, de a se reeduca şi de a se reintegra după ispăşirea pedepsei, dar şi de a avea o şansă la viaţă decentă. Rapoartele de expertiză psihiatrică întocmite cu privire la inculpatul Fundăcescu în cursul urmăririi penale, şi cu privire la inculpatul Groza în cursul judecăţii, concluzionează că aceştia au avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor”, se mai arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul Alba.

Citiţi şi:

Ce semnifică informaţiile trecute pe anvelope. Sfaturi importante pentru şoferi 

Primul muzeu dedicat Principatului Transilvaniei, înfiinţat în Palatul care i-a găzduit pe „craii“ Ardealului

De la Apulum la Bălgrad şi Karlsburg. Toate denumirile pe care le-a avut Alba Iulia de-a lungul istoriei

„Crimă împotriva şoferilor”. Critici dure la adresa CNAIR pentru amânarea deschiderii circulaţiei pe autostrada A10

Afacerist controversat din Alba Iulia, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite