VIDEO Roşia Montană, într-un documentar realizat de ARTE în Transilvania. Mocăniţa prin cartierul romilor, muzeul şi o afacere locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mocăniţa prin cartierul Dăroaia din Gura Roşiei
Mocăniţa prin cartierul Dăroaia din Gura Roşiei

Canalul de televiziune franco-german ARTE a difuzat vineri seară un reportaj despre Transilvania în care a inclus şi Roşia Montană, comuna din Apuseni unde se află unul dintre cele mai importante zăcăminte de aur din Europa.

Porţiunea din reportaj care prezintă localitatea din Alba, începe cu mocăniţa care trece prin cartierul Dăroaia, locuit de romi, şi continuă cu prezentarea localităţii istorice Roşia Montană, galeriile romane, situaţia din trecut cu proiectul minier cu cianură de distrugere a localităţii, iar în final se prezintă afacerea locală şi socială Made in Roşia Montană.

Este vorba despre o afacere cu şosete, căciuli, fulare şi multe altele din lână merinos, realizate de mână de femeile din comună.

”Reportajul are un impact foarte mare internaţional, cu siguranţă anul 2021 va aduce mult mai mulţi turişti în Roşia Montană şi sper ca autorităţile locale să înţeleagă că trebuie să facă ceva în direcţia turismului în Roşia Montană.

Site-ul www.madeinrosiamontana.com a picat imediat după reportaj, sute de oameni încercau să se conecteze simultan la site, dar între timp s-a rezolvat problema, iar comenzi din Elveţia, Austria, Germania, Franţa au început să apară” a scris pe contul său de Facebook, Tică Darie, iniţiatorul afacerii, un tânăr care s-a stabilit acolo în urmă cu câţiva ani.

Localitatea Roşia Montană este situată în Munţii Apuseni, la 130 de kilometri de Cluj-Napoca, 80 de kilometri de Alba Iulia şi 90 de kilometri de Deva. Cele mai apropiate oraşe faţă de aceasta sunt Câmpeni (15 km) şi Abrud (10 km). Mijloacele de transport au în general staţii în cele două oraşe şi în Gura Roşiei, la 6 kilometri de centrul comunei. Autostopul este foarte comun în zonă, din toate cele trei localităţi. La Câmpeni şi la Abrud se pot găsi suficiente locuri de cazare, în cazul în care în Roşia Montană este totul ocupat, ceea ce e foarte posibil ţinând cont de faptul că spaţiile de cazare la Roşia sunt relativ puţine. Există totuşi şase cabane/ locuinţe private care deţin circa 80 de locuri de cazare la preţuri cuprinse între 30 de lei şi 50 de lei pe noapte pentru o persoană. Cele mai cunoscute sunt Casa Petri, Casa Manu şi Cabana Piatra Corbului. 

   

rosia montana

Roşia Montană

în Roşia există 35 de construcţii declarate monument istoric şi trei biserici vechi de sute de ani. Un traseu uşor prin Centrul Istoric, printre clădiri vechi, de patrimoniu, ce aveau funcţionalităţi diverse (casele aurarilor, ateliere de ţesut sau diverse instituţii), poate fi o veritabilă incursiune în istorie. Multe dintre ele sunt părăsite acum, dar farmecul lor duce cu gândul la vremurile prospere ale localităţii. Roşia Montană în sine este un muzeu în aer liber.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

VIDEO Mobilizare sporită pe lotul 1 din A10, dar insuficientă pentru ca proiectul să fie gata în 2020. Stadiul lucrărilor

 

Conflictul de muncă de la fabrica Mercedes din Cugir. Sindicaliştii solicită medierea unui reprezentant Daimler din Germania

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite