VIDEO Bancherul german care a crescut timp de două decenii 80 de copii români la Sebeş a murit de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean german care locuia de peste 20 de ani în România, unde a fost „părinte“ pentru aproximativ 80 de copii săraci, a decedat în urma infectării cu noul coronavirus.

Matthias Müller avea doar 53 de ani şi a murit în Germania, unde mergea de două ori pe lună ca să se trateze pentru o altă boală. Infecţia cu COVID-19 i-a agravat suferinţa şi astfel, marţi, 14 iulie, fostul bancher a murit. 

Matthias Müller este creatorul uneia dintre cele mai mari structuri de protecţie socială din Transilvania adresate copiilor orfani şi a celor care provin din familii foarte sărace: Casa Onisim din Petreşti, municipiul Sebeş, unde îşi are sediul sediul Asociaţia „Casa Creştină pentru Copii Săraci“, prin intermediul căreia se asigură finanţare activităţilor sociale. Scopul asociaţiei este acela de a le asigura copiilor tot ceea ce au nevoie. Pe parcursul timpului, aceştia dobândesc cunoştinţele necesare, pentru ca mai târziu să poată duce o viaţă independentă.

În prezent, în „Casa Onisim“ trăiesc aproximativ 70 de copii, cu vârste cuprinse între 3 ani şi 18 ani. Ei locuiesc în internat în timpul şcolii, dar îşi petrec vacanţele, în măsura în care este posibil, la familiile şi la rudele lor, în localităţile de unde provin.

Copiii sunt supravegheaţi şi îndrumaţi 24 de ore din 24, în grupe mici, de către angajaţi români şi germani. Mulţi dintre aceşti angajaţi lucrează ca voluntari. Şederea copiilor în „Casa Onisim“ nu este limitată de o anumită vârstă. Conform talentului lor, copiii primesc o pregătire şcolară şi, după posibilităţi, de asemenea o pregătire profesională. Mulţi învaţă limba germană şi, astfel, obţin un avantaj major din punct de vedere profesional. Matthias Müller ar fi luat virusul, cel mai probabil, din cadrul Casei Onisim. În ziua în care a murit fostul bancher german, DSP Alba a declarat închis focarul de coronavirus de aici, fiind testate pozitiv cinci persoane.

Imagine indisponibilă

Matthias Muller în mijlocul copiilor

Ajuns în România, în misiune de voluntariat

Matthias Müller a ajuns la Petreşti în 1999 într-o misiune de voluntariat. A lăsat meseria bănoasă de bancher şi a venit, împreună cu familia, în România pentru a creşte copii orfani şi săraci. Biroul lui din centrul de la Petreşti este plin cu poze ale copiilor, în diferite perioade din viaţă. Înainte să vină la noi în ţară, a luat legătura cu o familie din Berlin, tocmai cei care puseseră piatra de temelie a unei Case de copii în Petreşti, unde funcţionează acum o parte din Centrul „Casa Creştină pentru Copii Săraci“.

„M-au rugat să mă ocup eu de ceea ce începuseră dânşii aici, la Petreşti. A fost o provocare pentru mine. Nu cunoşteam limba română. Nu ştiam mentalitatea oamenilor. În scurt timp, însă, mi-am dat seama că este exact ceea ce căutam“, povestea Matthias Müller, în 2014, pentru „Adevărul“. Înainte de a ajunge în România a lucrat la cea mai mare bancă din Germania. „Mi-a plăcut la Deutsche Bank, dar am simţit că nu sunt împlinit, am avut impresia că nu este ceva ce să fac pentru toată viaţa. Am făcut planuri pentru a face voluntariat în Africa, dar, după ce unul dintre copii s-a născut cu probleme medicale, a iesit din calcul această variantă“, a completat acesta. În 1999, la 32 de ani, a renunţat la slujba de la bancă şi a decis să facă voluntariat. Astfel, s-a mutat cu familia la Petreşti: soţia şi cinci copii.

A determinat înfiinţarea unui Liceu German la Sebeş

Schimbarea a venit în 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. A fost momentul în care, pe fondul schimbărilor de ordin legislativ, Müller a fost nevoit să închidă Casa de copii. Ulterior, a deschis un Centru în regim de internat, care funcţionează şi acum. Copiii ajung la Petreşti în baza unui contract semnat cu părinţii sau cu tutorii, prin care reprezentanţii centrului se angajează să le asigure cazare, masă şi educaţie. Copiii provin din toate colţurile ţării, cei mai mulţi fiind din Moldova şi Oltenia. Cum părinţii sau tutorii copiiilor nu au posibilitate să plătească, toate costurile sunt suportate din donaţii, cele mai multe venite din Germania. Matthias nu ar fi reuşit nimic fără cei aproape 50 de angajaţi, români şi germani, o parte lucrând în regim de voluntariat.

Imagine indisponibilă

Pereţii biroului lui Matthias sunt plini cu fotografii ale copiilor

Când vorbim de Centrul de la Petreşti, nu ne referim la o singură clădire, ci la 16 case. Cinci dintre ele au fost cumpărate de la localnici, tot din donaţii, restul sunt închiriate. Toate au fost recompartimentate, în aşa fel încât să răspundă cât mai bine nevoilor copiilor. Fiecare încăpere este aranjată cu precizie nemţească. Fiecare lucru are locul lui bine stabilit, inclusiv hainele din dulap sunt personalizate cu numele fiecărui locatar. Asta, şi ca să nu le încurce între ei. Preşcolarii şi şcolarii învaţă la grădiniţa şi şcoala din Petreşti, respectiv la licee şi şcoli profesionale din oraşele Sebeş şi Alba Iulia, la secţii de limba germană. Tot Muller a avut iniţiativa înfiinţării unui Liceu German la Sebeş, care şi-a deschis porţile în 2015.

Citiţi şi:

Povestea unei descoperiri arheologice extraordinare. Arheolog: „A fost cea mai frumoasă zi a mea”

VIDEO Protest la Spitalul de Boli Cronice din Cîmpeni. Medici şi pacienţi solicită demisia directorului care refuză redeschiderea unităţii medicale

S-a vindecat de coronavirus, dar şi-a infectat soţia şi părinţii, iar mama lui a decedat. A scris o carte în care îşi povesteşte experienţa luptei cu virusul

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite