FOTO VIDEO Aventura unui român care a sunat la 112, cu operatori, poliţişti şi medici. Filmul intervenţiei de salvare a unui bărbat căzut în Râpa Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul ce a avut loc sâmbătă, 17 auugst, la Râpa Roşie, lângă Sebeş este relatat de una dintre persoanele care au sunat la 112.

ISU Alba a anunţat sâmbătă că un parapantist a fost rănit după ce a căzut într-o râpă adâncă de zece metri, într-o zonă greu accesibilă de la Râpa Roşie. Bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD care l-a transportat la Unitatea Primiri Urgenţe Alba.

O persoană care a asistat la operaţiunea de salvare susţine că victima nu era parapantist şi că, pur şi simplu, a alunecat în râpă. Silviu Iliuţă a sunat imediat la 112. Ce a urmat aflaţi în rândurile de mai jos:

”Azi am intrat, pentru prima dată în viaţă mea, în contact cu cei de la 112. Am nimerit în mijlocul unei acţiuni de salvare, la Râpă Roşie, lângă Sebeş. Un turist s-a rostogolit vreo 100 de metri, în faţă ochilor noştri. Că-şi făcea poze, cum spun cei care erau lângă el, că i s-a făcut rău, habar n-am. Cert e că omul a căzut de undeva unde n-avea ce caută.

Au urmat aşa, şi va jur că nu înfloresc nici măcar cu o petală:

- am sunat la 112, operatoarea m-a întrebat unde sunt, i-am zis că la Râpa Roşie, obiectiv turistic destul de

Imagine indisponibilă

important, la câţiva km. de Sebeş. M-a întrebat: "unde e Râpa Roşie?" I-am spus că e dealul ăla roşu pe care vin toţi să îl viziteze. "Aha, nu ştiu, va sună cineva, staţi acolo!"

- mă sună un medic. "Râpa Roşie? Sunteţi lângă el?" "Nu sunt, l-am văzut cum a picat, s-a rostogolit 100 de metri, s-a înfipt în copac şi a rămas acolo. De la mine, de pe partea cealaltă a râpei se vede că a rămas lângă copac". "Şi se mişcă? E conştient?" "Nu ştiu, eu sunt pe partea cealată." "Bine, venim şi vă mai sunăm."

- peste 15 minute ajunge un poliţist local. Terenul alunecos, o argilă pe care nu poţi merge fără bocanci. A ajuns la el, în acelaşi timp cu alţi oameni. S-au strâns în jurul lui. Eu şi cei din gaşcă mea urlam la ei de peste râpă: "Nu îl mişcaţi! Vine medicul!"

- zece minute mai târziu, mă sună alt medic: "Sunt de la Târgu Mureş, ce s-a întâmplat? Aţi sunat la 112." Reiau tot ce i-am spus primului medic, cel din Sebeş. "Bine, venim!" Nu i-am mai întrebat dacă vin şi ei, în timp ce vin şi ceilalţi. Am crezut că oamenii ăştia vorbesc între ei. Nu vorbeau, greşeală mea.

- la o jumătate de ora de la accident, mă sună primul medic, cel din Sebeş: "Aţi sunat la 112?" "Am sunat." "Venim acum, pe unde se vine la Râpă Roşie?" Îi explic unde să parcheze, să o ia prin pădure, să aibă încălţări bune pentru că alunecă rău.

- Încercam să fac poze, în caz că nu nimeresc medicii, să le trimit locaţia. Share location. Oamenii s-au strâns pe vârful dealurilor din jur, pe lângă noi. Aud un strigat al unei doamne: "Fuuuuck!" Mă gândeam că a mai căzut una. Continuă: "Filmăm şi am rămas fără baterie la telefon." Astea sunt adevăratele drame.

- După o vreme ajunge prima echipa de medici. Îi vedeam de pe partea cealaltă a râpei. După zece minute, ajunge şi a două echipa. Cineva de lângă accidentat strigă: "Nu au cum să îl ia! Alunecă medicii!" 

Imagine indisponibilă

- o fată de lângă mine sună la SMURD. Cei de acolo spun că trimit elicopter.

- strigam la cei de pe partea cealaltă că vine elicopterul. După o vreme, chiar vine. Cum îl vede, poliţistul o ia la goana spre vârful dealului, ridică şi începe să urle: "Băăăă, aici! Jos, băăăă!

- mă sună cineva: "Sunteţi lângă victima? Să nu se mişte! A căzut cu motocicletă?" "Nu, v-am zis deja de trei ori, s-a rostogolit. Nu se merge cu motocicletă sus pe râpă." "Da, să nu îl mişcăţi!", "Eu sunt pe partea cealată. Au venit deja medici şi pompieri, lângă el sunt şi... Închide.

- poliţistul face cu mâna elicopterului, alergând jos-sus, jos-sus. Elicopterul îl ignoră şi survolează.

- vine elicopterul, coboară un profesionist SMURD, îl leagă pe om, îl ridică, pleacă. Cei de la SMURD, rapizi şi profi.

- la o ora şi un sfert (Sebeş e la 7 km., iar drumul liber, eu am făcut zece minute), poate puţin mai mult, omul e dus la spital, la Alba. Medicii, cu care mă întâlnesc în parcare, spun că nu are lovitură la cap, va fi ok.

- la două ore şi ceva după accident, mă sună cineva de la 112: "Bună ziua! Cine sunteţi? Aţi spus că a căzut cineva cu parapanta?!" Fac o pauză prea lungă, probabil. Eram în duş, la hotel. "Nu, la Râpa Roşie a căzut cineva, dar s-a rezolvat, l-a luat elicopterul, e la spital."Bărbatul: "A dat cineva la Presă că a căzut cineva cu parapanta. Dar dvs. cine sunteţi? (cu subînţeles) Am telefon plătit de Prima tv. Zice: "Sunteţi de la Presă? Îmi apare aici Prima tv." "Dar n-are legătură, sunt în concediu. Mulţumesc, o zi bună! Fără concluzie. Trageţi voi”, a povestit Silviu Iliuţă pe Facebook. (Sursa foto: ISU Alba)

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite