Veteranul-jandarm ajuns la vârsta de 100 de ani. Cum a supravieţuit în Al Doilea Război Mondial

Veteranul-jandarm ajuns la vârsta de 100 de ani. Cum a supravieţuit în Al Doilea Război Mondial

Veteranul din Alba este sărbătorit la vârsta de 100 de ani. Foto: Jandarmeria Alba

Singurul veteran de război din Alba al MAI, un bărbat din Galda de Jos, a fost aniversat de jandarmi cu prilejul împlinirii, joi, a vârstei de 100 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Veteranul de război, maiorul (rtr.) Ioan Cerghedean, din Galda de Jos, judeţul Alba, împlineşte pe 16 iunie venerabila vârstă de 100 de ani, prilej cu care Jandarmeria Alba i-a făcut o surpriză.

Ofiţerul s-a născut în Galda de Jos, la data de 16 iunie 1922. A urmat cursurile Şcolii de Jandarmi la Timişoara, iar în perioada 1942-1952 a fost cadru activ al trupelor de jandarmi.
 
Pe perioada războiului a efectuat servicii de pază şi ordine publică în zona Avrigului, din judeţul Sibiu. Perioada cea mai dificilă din viaţa acestuia a fost atunci când în munţii din zonă erau ascunşi, strategic, soldaţi germani, şi care trăgeau focuri în permanenţă, creând o stare de teroare.
 
„Aveau atâta muniţie de trăgeau o săptămână întreagă, aproape fără oprire” povesteşte Ioan
Cerghedean. Cu raniţa în spate şi înarmaţi, jandarmii urcau pe cărări de munte, cu scopul de a identifica aceste ascunzători. 

„Noi trebuia să îi prindem. Eu cred că am avut zile de la Dumnezeu de nu m-au nimerit atunci”, spune veteranul. Pe durata serviciului său, alături de camarazii săi, efectua intervenţii şi în cazul abuzurilor făcute, uneori, de  armata rusă. 

Mai târziu, după ce s-a instalat regimul comunist şi nefiind de acord cu abuzurile care se întâmplau la vremea aceea, Cerghedean părăseşte Jandarmeria şi se angajează ca sudor la Sibiu, la o fabrică în care se realizau locomotive.
 
S-a angajat după o perioadă la CFR, iar la gara din Coşlariu a lucrat, ca lăcătuş, până la pensionare. Astăzi este tare fericit pentru că a ajuns la 100 de ani. În Alba mai trăiesc în prezent 15 veterani de război, dintre care 14 au fost militari în armată.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările