Venituri de 370.000 de euro aduse într-un an de deţinuţii Penitenciarului Aiud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sumele aduse în contul Penitenciarului Aiud de deţinuţii care au muncit anul trecut dincolo de poarta închisoarii sunt de peste 1,5 milioane de lei. Pe lângă câştigul pecuniar, persoanele incarcerate  şi-au redus şi din pedeapsa primită.

De la un an la altul, tot mai multe firme, dar şi instituţii publice din Alba au ales să lucreze cu deţinuţi de la Penitenciarul Aiud. Angajatorii şi-au spus, probabil, că decât un muncitor care strâmbă din nas când vede salariul, e mai bun un deţinut care se mulţumeşte cu oricât îi dai. De fapt, toată lumea iese mulţumită din afacere: şi deţinuţii, şi penitenciarul şi angajatorii.

Venituri în creştere

Conducerea Penitenciarului a încheiat anul trecut,  20 de  contracte de prestări de servicii cu Primăriile din Alba Iulia şi Turda, cu 14 firme prívate, parohii, dar şi cu Muzeul Naţional al Unirii, pentru şantierul arheologic din interiorul Cetăţii. Beneficiarii au încheiat câte un un singur contract, cu penitenciarul, nu cu fiecare deţinut în parte, aşa că au plătit mai puţine taxe la stat.

Foştii hoţi, scandalagii sau tâlhari au mers la serviciu zilnic, opt ore, în afara Penitenciarului. Peste 2.300 de deţinuţi şi-au exprimat dorinţa de a munci, însă, doar 1500 au trecut de comisiile de selecţie. Lunar, au fost folosite la muncă cu plată, în medie, 188 de persoane private de libertate. Deţinuţii au adus în 2011, venituri toatale de 1, 55 milioane de lei.Suma reprezintă echivalentul a aproximativ 370.000 de euro.

„Veniturile proprii încasate de Penitenciarul Aiud în perioada 2009–2011 s-au înscris pe un trend crescător, acestea crescând cu 60,53% faţă de 2010, de la 1.267.450 lei la 2.034.633 lei şi cu 84,33% faţă de 2009, de la 1.103.785 lei la 2.034.633 lei, în principal ca urmare a creşterii valorii contractelor încheiate cu beneficiarii de forţă de muncă specială  şi a urmăririi cu prioritate a încasării acestor creanţe“, se arată în analiza activităţii pe anul 2011.

Un deţinut a câştigat cel mult 5 lei pe ora de lucru. De fapt, doar 40 la sută din acest venit a intrat în buzunarul lui, restu l –a luat Penitenciarul. Un sfert din suma primită de fiecare persoană privată de liberate s-a pus  într-un cont, la care titularul are acces doar după eliberare.

Câştigul pecuniar nu a fost singurul. De fapt, poate cel mai important lucru pentru deţinuţi este reducerea pedepsei, în funcţie de numărul de zile lucrate. Fiecare deţinut îşi diminuează pedeapsa cu o zi, cu condiţia să muncească alte patru.

„Am constatat că evoluţia deţinuţilor implicaţi în munca în afara Penitenciarului a fost una pozitivă. Unii chiar spun că astfel se simt utili. Prin programele pe care le concepem luăm în calcul şi munca, care ar trebui să ocupe un loc important în viaţa lor după eliberare“, a subliniat Ciprian Sabău, director adjunct pentru Educaţie şi asistenţă  psihosocială la Penitenciarul Aiud.

Analiza economică mai arată că veniturile proprii realizate au acoperit anul trecut,  7,62 la sută din cheltuielile curente ale Penitenciarului Aiud.






Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite