Utilizări practice şi folositoare ale lavandei în gospodărie. Beneficiile plantei medicinale şi ale uleiului obţinut din ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lavanda, planta care cunoaşte o răspândire tot mai mare şi în România, ascunde numeroase calităţi practice care pot fi exploatate în gospodărie.

Lavanda poate fi folosită ca plată medicinală sau sub formă de ulei, care poate fi preparat simplu în casă. Câteva dintre utilizările practice ale lavandei:

Odorizant de haine: se amestecă câteva picături de ulei esenţial de lavandă cu puţină apă într-o sticlă cu pulverizator. Se agită bine şi se pulverizează pe haine şi pe alte materiale, precum perdele, draperii, cearceafuri, prosoape etc.

Mătreaţă, păr uscat: se adaugă câteva picături de ulei esenţial de lavandă în puţină apă caldă şi se tamponează părul cu soluţia obţinută. Se clăteşte după câteva minute. Sau pot pune, de asemenea, câteva picături de ulei pe o perie şi se perioază părul.

Insomnie: levănţica este calmantă şi relaxantă. Este recomandată o cană de ceai de lavandă seara, înainte de culcare, sau câteva picături de ulei esenţial de lavandă pe pernă. Ajută inclusiv la calmarea bebeluşilor. Se pun câteva picături de ulei esenţial de lavandă în apa în care se spală hainele sau aşternuturile bebeluşului.

Acnee: se adaugă câteva picături de ulei esenţial de lavandă în loţiunea sau crema care se foloseşte pentru ten sau corp, pentru a ajuta la vindecarea acneei sau a altor probleme ale pielii. Lavanda are proprietăţi antibacteriene naturale şi ajută la regenerarea celulelor pielii.

Dezinfectant: atorită acţiunii sale antiseptice, uleiul esenţial de lavandă poate fi folosit la dezinfectarea tocătoarelor de bucătărie. Se pun câteva picături într-o sticlă cu pulverizator şi se completează cu apă. Soluţia obţinută se pulverizează pe suprafaţa tocătoarealor, lăsând să acţioneze câteva minute, apoi clătiţi. Ajută la uciderea germenilor şi a bacteriilor.

Înţepături de insecte: este unul din cele mai simple remedii împotriva durerilor cauzate de înţepăturile de insecte. Combate totodată o posibilă infecţie. 

Insecticid: uleiul esenţial de lavandă poate fi folosit şi pentru a ţine insectele departe de oameni sau de plante. Se amestecă câteva picături de ulei cu apă într-un recipient cu pulverizator şi se pulverizează pe suprafeţele vizate. Ajută inclusiv la îndepărtarea moliilor, dacă este păstrată în dulapurile cu haine. 

Arsuri: indiferent de tipul lor, arsurile pot fi ameliorate cu ajutorul uleiului esenţial de lavandă prin aplicarea a câteva picături de ulei direct pe zona afectată. Va avea un efect calmant şi antiinflamator, ajutând procesul de vindecare. 

Cicatrici: uleiul esenţial de lavandă în combinaţie cu vitamina E previne formarea de cicatrici, inclusiv vergeturile, şi reduce aspectul cicatricilor vechi. 

Lustru pentru mobilă: lavanda conţine compuşi care curăţă foarte bine mobila din lemn, şi care îi conferă totodată un lustru natural. Se poate amesteca uleiul esenţial de lavandă cu ulei de măsline sau de cocos pentru a da lemnului un aspect mai lucios. 

Soluţie anti-mucegai: datorită proprietăţilor antifungice, lavanda ajută la distrugerea mucegaiului şi previne reapariţia acestuia. Poate fi utilizat sub formă de spray pentru baie, acolo unde se păstrează umezeală şi creşte riscul formării de mucegai. 

Citiţi şi:

 

Cum a reuşit un deţinut să înşele din penitenciar 7 persoane care au plătit bani pentru un loc de muncă. Manevra penală pusă la cale de infractor

 

Trucuri pentru a plăti amenda la jumătate din valoare. Ce trebuie să scrie într-un proces verbal pentru a fi valabil

 

Cercetătorul CNSAS Mădălin Hodor: Acel Iancu Marin, „victima“ lui Augustin Lazăr, era de fapt informatorul „Călin F“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite