Un nou domeniu schiabil în Apuseni, la 40 de km de Alba Iulia, cu două pârtii, telescaun şi bandă rulantă pentru copii

Un nou domeniu schiabil în Apuseni, la 40 de km de Alba Iulia, cu două pârtii, telescaun şi bandă rulantă pentru copii

Pârtiile vor fi amenajate în Apuseni, la mai puţin de 1 oră de mers de Alba Iulia

Un nou domeniu schiabil se va construit în Alba, în Munţii Apuseni, la circa 40 de kilometri de Alba Iulia. Proiectul a fost in iniţiat de Primăria Zlatna şi are o valoare de peste 2 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul prevede realizarea în satul Feneş a două pârtii cu o lungime totală de aproape doi kilometri, pe versantul nordic al masivului Părăginoasa. Domeniul schiabil Părăginoasa – Feneşel se va afla la o distanţă de aproximativ 13 kilometri de DN 74, respectiv de satul Feneş. 

Pârtiile vor fi deservite de o instalaţie de transport de tip telescaun, o bandă rulantă şi vor beneficia de o instalaţie de înzăpezit artificial şi un sistem electronic de vânzare a biletelor. Lucrările ar urma să demareze în acest an, dacă sunt obţinute toate avizele, inclusiv o hotărâre de guvern care să permită scoaterea din circuitul silvic a 5 hectare de pădure.
 
Cererea pentru obţinerea acordului de mediu a fost înregistrată la APM Alba în 27 aprilie 2017. Accesul la domeniul schiabil se va face pe cale rutieră, pe drumul comunal DC 173 (DN 74 / Feneş – Poiana Narciselor – Negrileasa – Lupuleşti / DJ 107 I / Bucium) – ce se desprinde din drumul naţional DN 74, în satul Feneş, aparţinător oraşului şi urmăreşte cursul pârâului Feneş, măsurând, până la confluenţa cu pârâul Feneşel, 12 km, după care se mai parcurg circa 1,2 km, pe un drum de exploatare forestieră, de-a lungul pârâului Feneşel.
 
Pentru realizare proiectului este necesar a se scoate definitiv din fondul forestier o suprafaţă de 55.111 mp. Proiectul privind amenajarea domeniului schiabil va cuprinde următoarele elemente principale: o pârtie de schi medie şi o pârtie şcoală; instalaţii de transport de tip telescaun şi bandă rulantă; instalaţie de înzăpezit artificial; maşina de bătut zăpada; sistem electronic de bileterie; construcţii anexe şi alte amenajări (modernizare drum acces, parcare, grupuri sanitare, garaj maşină de bătut zăpada)
 
Două pârtii de schi
Pentru amenajarea domeniului schiabil se propun două pârtii de schi, dintre care una de categorie medie şi una de categorie uşoară. Pârtia A1 „Părăginoasa” va avea punctul de plecare situat pe vârful omonim, de la altitudinea de 1.270 m, lângă staţia superioară a instalaţiei de transport cu cablu ce o deserveste, Telescaunul Părăginoasa. Lungimea totală a pârtiei este de 1.752 de metri şi diferenţa de nivel de 375 m. Capacitatea de primire a pârtiei de schi Părăginoasa va fi între 781 schiori pe zi pentru zilele lucrătoare şi 911 schiori pe zi pentru zilele de sărbătoare şi de sfârşit de săptămână. 
 
Pârtia B1 „Şcoală” – după cum arată şi denumirea ei, este o pârtie ce se adresează copiilor şi şcolilor de schi, având panta de numai 11,3%. Lungimea pârtiei este de 205 metri, iar diferenţa de nivel de 23 de metri. Având în vedere lungimea scurtă a pârtiei, precum şi faptul că ea se adresează în principal copiilor, pentru deservirea acesteia s-a ales o instalaţie de tip „bandă rulantă”. Punctul de plecare al pârtiei B1 este comun cu cel al pârtiei Părăginoasa, lângă staţia superioară a telescaunului, traseul acesteia desfăşurându-se pe direcţia SV, în linie dreaptă. Punctul de sosire al pârtiei este la cota aproximativă de 1.245 m, lângă punctul de îmbarcare pe banda rulantă.
 
Pentru deservirea pârtiei de schi Părăginoasa s-a ales o instalaţie de transport cu cablu de tip telescaun fix, cu vehicule sub forma de scaune deschise de câte 4 locuri, a cărui capacitate de transport, de 900 de persoane pe oră, este corelată cu capacitatea de primire a pârtiei de schi deservită. Instalaţia propusă este un telescaun fix, cu vehicule de 4 locuri deschise, cuplate permanent la cablul purtător-tractor. Pentru deservirea pârtiei de începători Şcoală, s-a ales o instalaţie de transport de tip bandă rulantă, a cărui capacitate de transport, de 600 de persoane pe oră, este corelată cu capacitatea de primire a pârtiei. S-a ales acest tip de instalaţie din cauza faptului ca ea deserveşte o pârtie pentru începători.
 
Banda rulantă Scoală este o instalaţie specială ce se compune în principal dintr-o bandă continuă de cauciuc cu o lăţime de 60 cm. Această bandă este montată pe o structură metalică sustinuţă de picioare reglabile pe înălţime, montate direct pe pământ. Banda este antrenata şi tensionată din staţia inferioară. Lungimea benzii rulante va fi de 205,32 m, pe o pantă medie de 11,27%. La o viteza de 0,6 m/s, capacitatea de transport a benzii rulante va fi de 600 de persoane pe oră.
 
Instalaţie de înzăpezit artificial
Pentru asigurarea unor condiţii optime de practicare a schiului, precum şi pentru asigurarea existenţei zăpezii pe pârtiile de schi de-a lungul întregului sezon de iarnă, respectiv 15 decembrie – 31 martie, se propune înzăpezirea artificială a acestora. De asemenea, se propune amenajarea şi modernizarea unui sector de drum forestier racordat la drumul comunal, ce va deservi accesul spre parcajul proiectat în vecinatatea sosirii pârtiei de schi.
 
Lungimea drumului de acces şi a celorlalte alei carosabile, cumulate, este de 2.130 m, iar lungimea aleilor pietonale, inclusiv a celor care fac legătura între parcarea autovehiculelor şi telescaun este de 2.240 m. Platforma de parcare propusă este situată la baza pârtiei de schi, spre vest, în suprafaţă de circa 1,08 ha şi va asigura un număr de 408 de locuri de parcare pentru autoturisme, va avea o îmbrăcăminte din asfalt şi va fi deservită de un acces cu lăţimea de 7,00 m, de asemenea asfaltat.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: