Un fost şef al BCCO Alba Iulia, numit la comanda unei brigăzi din cadrul unui serviciu secret al poliţiei

Un fost şef al BCCO Alba Iulia, numit la comanda unei brigăzi din cadrul unui serviciu secret al poliţiei

Un fost şef al BCCO Alba Iulia a obţinut funcţia unui serviciu secret al poliţiei din judeţ, specializat în acţiuni speciale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Brigada de Operaţiuni Speciale Alba-Iulia angajează doi şefi la serviciile de operaţiuni speciale. Este vorba despre Serviciul de Operaţiuni Speciale Hunedoara şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Sibiu, aflate în subordinea brigăzii din Alba Iulia. Totodată, din această săptămână, Brigada are şi un şef nou, în persoana lui Mircea Mărginean, care a ocupat , în trecut, şi funcţia de comandant al BCCO Alba Iulia.
 
Brigada de Operaţiuni Speciale este de fapt un serviciu secret care are inclusiv sedii conspirate şi, pe structura Curţii de Apel, funcţionează în aria a trei judeţe: Alba, Sibiu şi Hunedoara. Concursurile vor avea loc în 29 noiembrie şi respectiv în 11 decembrie 2018 la sediul IGPR şi vor consta în interviuri structurare pe subiecte profesionale. Recrutarea se va face din sursă internă.
 
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să fie ofiţeri de poliţie şi să îndeplinească cumulativ, mai multe condiţii. Trebuie să aibă studii superioare, cinci ani de experienţă, să aibă gradul profesional de minim inspector principal de poliţie şi minim 5 ani de vechime în muncă. O altă condiţie este aceea să nu fi fost cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală.
 
Direcţia Operaţiuni Speciale (D.O.S.), în subordinea căreia se se află Brigada de Operaţiuni Speciale Alba Iulia, este o unitate de suport informativ, tactic-operational şi tehnico-operativ specializat care deserveşte structurile din componenţa Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a Ministerului Public care solicită sprijinul de specialitate în instrumentarea unor cauze complexe în situaţii operative care necesită o acţiune urgentă sau prezintă grad ridicat de risc. Este practic un serviciu secret.
 
A fost înfiinţată în anul 2005 şi este una dintre instituţiile care pot pune în executare un mandat de supraveghere. La nivel teritorial, D.O.S. are în componenţă 14 brigăzi regionale, repartizate după principiul Curţilor de Apel şi 26 de servicii teritoriale în restul judeţelor ţării. Brigada din Alba Iulia funţionează în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara, la fel ca şi Curtea de Apel Alba Iulia şi are, pe lângă sediul cunoscut, şi sedii conspirate, pe care nu le cunosc nici măcar poliţiştii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: