Un fost consilier judeţean se ”războieşte” în justiţie cu Consiliul Judeţean. Prima decizie a instanţei

Un fost consilier judeţean se ”războieşte” în justiţie cu Consiliul Judeţean. Prima decizie a instanţei

Traian Ursaleş a contestat în justiţie hotărârea prin care a a fost demis din funcţie

Fostul consilier judeţean Traian Ursaleş, demis din Consiliul Judeţean în luna aprilie 2019, a pierdut prima parte a procesului prin care a contestat hotărârea foştilor săi colegi din administraţia judeţeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ursaleş a susţinut că hotărârea a fost adoptată în mod ilegal şi a cerut la Tribunalul Alba anularea actului normativ Încetarea mandatului înainte de termen a fost determinată de pierderea unui proces prin care a contestat un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate. ANI a constatat că Traian Ursaleş s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând prevederile legale referitoare la incompatibilităţi, întrucât a exercitat funcţia de primar concomitent cu cea de membru în Consiliul de administraţie al şcolii cu clasele I-VIII Meteş în perioada 2008 - 2013. Consilierul judeţean a contestat raportul, însă a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit deciziei, consilierul judeţean nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată. 
 
”(…) Din actele care fac parte integrantă a hotărârii de destituire din funcţie, lipseşte hotărârea definitiva şi executorie, lipseşte motivarea înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie; lipseşte Ordinul Prefectului prin care sa se constate încetarea mandatului de consilier judeţean. Menţionează că la şedinţa Consiliului Judeţean din 25 aprilie 2019, reclamantul a atenţionat plenul Consiliului Judeţean Alba şi pe preşedintele acestuia că lipseşte sentinţa de la dosar, că lipseşte motivarea şi că dânşii se bazează, doar pe o minută (certificat) adusa în pripă. Cu toate acestea, majoritatea nu a ţinut cont de aceste aspecte şi a votat eliminarea sa din Consiliul Judeţean Alba. Arată că, în dat a de 7 mai 2019, a depus la Registratura Consiliului Judeţean o plângere prealabila, intitulata ca rec urs graţios, prin care a solicitat Consiliului judeţean Alba revocarea Hotărârii cu numarul 112 din data de 25 aprilie 2019. În data de 7 iunie 2019, prin semnătură, a primit răspunsul la acest graţios şi anume o alta hotarare, Hotărârea cu numărul 127 din 30 mai 2019, prin care i se respingea plângerea prealabilă şi drept urmare Hotărârea cu numărul 112 din 25 aprilie rămânea valabilă, motiv pentru care reclamantul s-a adresat instanţei de judecată, în scopul de a face dreptate”, a susţinut fostul consilier în plângerea depusă la instanţă, potrivit hotărârii motivate de către magistrat.
 
Instanţa nu a fost, însă de acord cu precizările fostului consilier judeţean. ”Mandatul de consilier judeţean al reclamantului a încetat înainte de expirarea duratei normale la data de 25.04.2019. Instanţa apreciază că termenul de 3 ani începe să curgă, conform deciziei sus menţionate, de la data de 25.04.2019, nefiind îndeplinit, contrar opiniei reclamantului. Reclamantul consideră că s-a aflat în incompatibilitate în perioada 2008-2012 şi astfel, termenul de 3 ani, în care nu mai poate ocupa o funcţie eligibilă, a fost depăşit. Reclamantul critică Hotărârea nr. 112/25.04.2019, care avea pe ordinea de zi constatare încetării mandatului, la care a participat şi a votat şi reclamantul, după care a invocat nulitatea hotărârii, faţă de pretinsul interes patrimonial pe care l-ar fi avut în acel moment, cu referire la indemnizaţia de consilier. Critica nu poate fi primită, întrucât reclamantul îşi invocă propria culpă, constând în participarea la dezbaterea unei hotărâri şi în plus, tocmai el nu a respectat obligaţia de a anunţa, la începutul dezbaterilor, interesul în problematica supusă dezbaterii. În plus, din procesul verbal al şedinţei, depus la dosar la fila 21, reiese că hotărârea contestată, s-a adoptat cu votul a 27 de persoane, care au votat «pentru» şi un singur vot ,«împotrivă», care este al reclamantului. Prin urmare, votul său nu a influenţat cu nimic scorul final şi mai important decât atât, reclamantul a participat la vot şi nu la adoptarea hotărârii, întrucât votul său a fost împotriva adoptării hotărârii. În condiţiile în care nu s-a dovedit nerespectarea dispoziţiilor legale, cu privire la hotărârea adoptată, nu este temei pentru desfiinţarea ei”, se susţine în hotărârea Tribunalului Alba.
 
Judecătorul a mai afirmat că acestuia nu i se îngrădeşte dreptul de a-şi duce la final mandatul câtă vreme încetarea mandatului este determinată prin efectul legii şi prin Decizia 773/2019 a ÎCCJ, care produce efecte de la data pronunţării, ”fiind irelevant aspectul neredactării, nemotivării şi necomunicării cu reclamantul”. Ursaleş a ajuns consilier judeţean pe lista PMP, dar în prezent este membru Pro România. Hotărârea Tribunalului Alba, din 7 octombrie 2019, poate fi contestată în 15 zile de la comunicare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: