Un deţinut condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor vrea să scape de puşcărie după doar 2 ani. Decizia instanţei de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
detentie

Un bărbat condamnat la 30 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor vrea eliberarea din închisoare după doar doi ani de detenţie.

Cererea a fost formulată de condamnatul Barsony Gligor, ucigaşului unui fost primar al comunei Lunca Mureşului. Cererea a fost depusă la jduecătoria Aiud, în noiembrie, 2018, iar o decizie a fost pronunţată la finalul lunii februarie 2019. Bărbatul în vârstă de 60 de ani este după gratii din decembrie 2016, când a fost arestat preventiv pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată ulterior.

Sentinţa definitivă de condamnare la 30 de ani de închisoare a fost pronunţată în luna iunie 2018. Prin urmare, după doar 4 luni de la sentinţă, deţinutul a dorit să fie eliberat condiţionat. Acesta a invocat faptul că a împlinit vârsta de 60 de ani. 

”Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal  în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani. Executarea pedepsei a început la data de 11.12.2016 şi urmează să expire la data de 06.08.2046 . Pentru a beneficia de liberare condiţionată potrivit art. 100 Cod penal petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 7.304 zile”, se precizează în hotărârea instanţei de judecată.

Magistratul a constatat că bărbatul condamnat pentru omor a executat doar 927 de zile, nu a muncit în penitenciar şi, în plus, a fost sancţionat.”Condamnatul se află în executarea pedepsei în regim de maximă siguranţă , astfel că nu este îndeplinită cerinţa privind regimul de executare a pedepsei, conform căruia petentul trebuie să execute pedeapsa în regim semideschis sau deschis. Având în vedere cele reţinute, câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile imperative pentru a se dispune liberarea condiţionată, cererea de liberare condiţionată apare ca fiind neîntemeiată urmând a fi respinsă”, se mai susţine în hotărâre. Judecătoria Aiud a mai stabilit că Barsony Gligor mai poate formula o nouă propunere sau cerere de liberare condiţionată, după data de 5 august 2036, respectiv după mai bine de 17 ani de la această decizie.

Citiţi şi:

 

Rămăşiţele pământeşti ale unui luptător anticomunist din Apuseni, reînhumate după aproape 69 de ani de la crima Securităţii

 

Cum au relatat spionii CIA inundaţiile catastrofale produse în România în anul 1970. Document desecretizat

 

Reţete false cu medicamente eliberate pe numele unor copii sau persoane cu handicap. Motivarea în dosarul unui medic care a prescris ilegal droguri

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite