Un an de la accidentul aviatic din Apuseni. Doar moţii salvatori au rămas cu regrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul aviatic s-a produs pe 20 ianuarie 2014. FOTO: Mediafax
Accidentul aviatic s-a produs pe 20 ianuarie 2014. FOTO: Mediafax

La un an de la tragedia din Apuseni, în care avionul pilotat de Adrian Iovan, aflat în misiune medicală, s-a prăbuşit în vârful muntelui, moţii din Horea, care s-au mobilizat mai repede în operaţiunea de salvare decât autorităţile, spun că n-au putut scăpa nicio clipă de regretele că n-au ajuns mai repede la locul accidentului. Nici după un an, oficialităţile n-au făcut publice concluziile anchetei demarate după tragedie.

La un an de la accidentul aviatic din Apuseni, moţii din Horea (judeţul Alba) continuă să cinstească memoria victimelor tragediei: pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină militară Aurelia Ion. Aproape 150 de oameni au urcat, sâmbătă, pe muntele Petreasa, la 1.500 de metri altitudine, pentru a participa la un parastas organizat de Romaniţa Iovan, fosta soţie a pilotului Adrian Iovan, care a murit în 20 ianuarie 2014, în accident. Absenţi de la parastas au fost, însă, medicii salvaţi atunci: Sorin Ianceu, Radu Zamfir, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru. De altfel, contactaţi de „Adevărul”, niciun dintre cei patru doctori nu a vrut să vorbească despre tragedia prin care a trecut. 
 

Slujba s-a desfăşurat la foişorul - altar denumit „Lumea văzută din Cer”, construit de moţii din Horea exact pe locul unde a căzut avionul. Alături de crucea pe care sătenii au ridicat-o aici a doua zi după tragedie, în foişor sunt expuse fotografii cu Aura Ion, fosta studentă la medicină militară, şi cu Adrian Iovan. La parastasul de pe Dâmbul Bumbului, au fost prezenţi şi doi dintre cei trei săteni din Horea, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, primii care au descoperit epava avionului şi victimele accidentului. 

cluj
alba
alba
alba
alba
alba
alba

Aurelia Ion,            Adrian Iovan,  Radu Zamfir,  Sorin Ianceu,      Răzvan Petrescu,   Cătălin Pivniceru, Valentin Calu 

"Am venit, ca de fiecare dată, cu inima strânsă aici, unde am trăit unele dintre cele mai grele clipe din viaţă. Pentru mine nu a dispărut regretul că nu am reuşit să ajung mai devreme". 

Argentin Todea, localnic din Horea, salvator

parastas

Aşa a arătat avionul după prăbuşire. FOTO: Mediafax

„Am venit, ca de obicei, cu inima strânsă” 

Pentru cei doi salvatori, parastasul le-a amintit de ceea ce au trăit acum un an. „Am venit, ca de fiecare dată, cu inima strânsă aici, unde am trăit unele dintre cele mai grele clipe din viaţă. Pentru mine nu a dispărut regretul că nu am reuşit să ajung mai devreme la locul accidentului. Poate nu mai era nevoie să fie parastas în pădure, pe munte”, a spus Argentin Todea. Acesta a subliniat că ţine în continuare legătura cu supravieţuitorii tragediei, atât cu medicii, cât şi cu copilotul Răzvan Petrescu. 
 

Pentru săteanul Gheorghe Trif a fost primul parastas la care a participat la locul tragediei. Amândoi, însă, susţin că, chiar ş după un an, regretă că nu au ajuns mai repede la avionul prăbuşit. Ajunşi celebri peste noapte, salvatorii moţi din Horea îşi poartă „aura” cu demnitate. Se ocupă în continuare de ceea ce ştiu cel mai bine: agricultura şi creşterea animalelor. 

„Suntem aceeaşi oameni simpli care am fost şi înainte de accident. Am rămas buni prieteni cu domnii doctori care au fost salvaţi. Îmi vine şi acum în minte prima imagine pe care am avut-o când am ajuns la locaul accidentului: avionul rupt şi supravieţuitorii care aproape îşi pierduseră speranţa că vor mai fi salvaţi”, a spus Gheorghe Trif.

„Drumul, cunoscut acum ca «Drumul lui Iovan»,  era prevăzut pentru modernizare de mai mulţi ani, dar accidentul de avion i-a sensibilizat pe cei din Bucureşti şi am fost incluşi pe o listă de finanţare”,

Marin Nicola, primarul din Horea

pelerinaj accident avion apuseni

„Sensibilizaţi, la Centru”, au asfaltat un drum

Pentru comună, evenimentul tragic a făcut ca localitatea să nu mai fie cunoscută doar ca loc de naştere al eroului naţional Horea, conducător al Răscoalei din 1784. Comuna şi Ţara Moţilor sunt acum identificate cu locuri unde sunt oameni curajoşi şi harnici, care nu se dau în lături să ajute oameni aflaţi la nevoie. Accidentul aviatic şi intervenţia salvatoare a moţilor a determinat autorităţile din Bucureşti să aloce bani pentru modernizarea drumului DC 204 Horea - Buteşti - Giurgiuţ - Zînzeşti, care face legătura cu locul tragediei, dar care leagă şi patru sate importante ale comunei cu o populaţie de circa 500 de locuitori. Astfel, drumul va fi asfaltat pe o lungime de opt kilometri. 

"Îmi vine şi acum în minte prima imagine pe care am avut-o când am ajuns la locaul accidentului: avionul rupt şi supravieţuitorii care aproape îşi pierduseră speranţa că vor mai fi salvaţi" 

Gheorghe Trif, localnic din Horea, salvator

Imagini de la accidentul aviatic din Apuseni


Filmul tragediei din 20 ianuarie 2014

Aeronava cu şapte pasageri la bord, pilotată de Adrian Iovan, s-a prăbuşit pe muntele Petreasa (între judeţele Cluj şi Alba, zonă aflată în administrarea celui de-al doilea judeţ), în jurul orei 15.45. Firul evenimentelor, pe scurt:


- ora 13.38: aeronava YRBNP tip BN2 a decolat din Bucureşti cu destinaţia Oradea;

- ora 14.35: pilotul a solicitat coborârea la 3.050 de metri, din cauza givrajului  (peliculă de gheaţă formată pe structura aeronavei);

- ora 14.42: pilotul a solicitat coborârea la 2.450 de metri şi a comunicat că schimbă frecvenţa cu cea a Centrului de Informare a Zborurilor;

- ora 15.18: pilotul a intrat în legătură cu Centrul de control zonal Cluj;

- între orele 15.32 şi 15.33, pilotul a încercat să comunice cu un sector de control al traficului aerian, dar mesajele nu au fost înţelese;

- La orele 15.45 şi 15.49, operatorul Romatsa a încercat să ia legătura cu aeronava, dar nu a primit niciun răspuns;

- ora 16.01 copilotul Răzvan Petrescu l-a sunat pe tatăl lui şi i-a spus că au aterizat forţat, între Peştera Scărişoara şi localitatea Beliş, că toţi sunt în viaţă şi că el are picioarele rupte; 

- orele 16.07 – 16.09: Inspectorul general al IGSU dispune constituirea grupei operative şi alertarea ISU Alba şi ISU Mureş pentru declanşarea procedurii de căutare-salvare. Intervenţia de salvare a fost haotică şi slab coordonată, chiar dacă au existat mai multe convobiri telefonice cu medicul Radu Zamfir.

- ora 21.13: lucrătorul silvic Trif Gheorghe, membru al echipei de căutare formată din personal silvic, a ajuns la locul incidentului. Acesta era împreună cu ceilalţi doi salvatori, Argentin Todea şi Gheorghe Giurgiu. 

alba

Pasiune şi dăruire

A trecut un an de la tragedia aviatică din Apuseni, şi, din fericire, numărul donatorilor nu a scăzut, iar acest lucru se datorează şi medicilor care au supravieţuit accidentului, este de părere dr, Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplat din Bihor, cea care aştepta echipa să ajungă la Oradea, unde era programată să fie efectuată o prelevare de organe.

“Din fericire, medicii nu au făcut niciun pas înapoi şi continuă să-şi facă meseria cu aceeaşi pasiune şi dăruire. S-au recuperat şi au intrat repede în sala de operaţie. Poate gândesc lucrurile mai profund. Au participat la mai multe prelevări ce au avut loc la Oradea şi pot spune că i-am văzut la fel de pasionaţi de ceea ce fac, chiar dacă, problemele sistemului nu au fost rezolvate, munca lor fiind, şi acum, una voluntară”, a afirmat dr. Carmen Pantiş. Potrivit acesteia, nici problema transportului nu a fost rezolvată,  transportul, de multe ori medicii fiind nevoiţi să ajungă la Oradea cu o cu cursă Tarom, nu tocmai indicată în astfel de situaţii. 

Ancheta avansează, au fost audiate peste 200 de persoane

Cât priveşte ancheta pe care procurorii Parchetului General o desfăşoară în dosarul deschis în urma accidentului de acum un an, aceasta avansează cu paşi mici. Procurorii spun că în cele 2.354 de ore de anchetă au audiat peste 200 de persoane şi au solicitat relaţii de la peste 40 de instituţii ale statului.
Practic, din cele 209 persoane audiate până acum 206 au fost martori iar restul de trei, părţi civile. „În prezent, se aşteaptă depunerea de către Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a Raportului de investigaţie tehnică a accidentului aviatic ”, arată anchetatorii.

Martorii audiaţi până în prezent sunt din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Sănătăţii, Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), din cadrul spitalelor unde victimele accidentului au fost tratate, Agenţiei Naţionale de Transplant, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.
De asemenea, tot ca martori au fost audiaţi şi locuitori ai comunelor Horea, Albac, Poiana Horea şi Beliş, care au sprijinit echipele de căutare şi salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic, dar şi salvatorii montani care au intervenit.

Despre ancheta desfăşurată de procurori a vorbit la sfârşitul săptămânii trecute şi medicul Raed Arafat. „Încă aşteptăm rezultatul anchetei. Deja de un an, Procuratura lucrează şi vă spun că au lucrat la acest lucru, nu a fost neglijat deloc, pentru că ştim că au continuat să colecteze informaţii şi au audiat oameni, şi oficialităţi, şi tot. Aşteptăm concluziile. Până atunci, prefer să nu zic eu nimic în acest sens”, a explicat Raed Arafat.
 

Pe aceeaşi temă:

Moţii salvatori din Horea participă la înmormântarea pilotului Adrian Iovan Un număr de 11 localnici  din comuna Horea, implicaţi în acţiunea de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni, vor primi Crucea Arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Prima distincţie pentru salvatorii din Apuseni: Crucea Arhiepiscopală de la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia Un grup de 26 de locuitori ai comunei Horea, implicaţi în activitatea de căutare a avionului prăbuşit în masivul Petreasa, participă vineri, la Bucureşti, la slujba de înmormântare a pilotului Adrian Iovan

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul Linişte ireală, oameni parcă prea calmi, atenţi la viaţa lor, la viaţa muntelui. Aşa arăta localitatea Horea până luni după-amiază. De atunci, de când avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Vârful Pietreasa, agitaţia, implicarea voluntarilor, puzderia de oameni ai legii, medici şi jurnalişi au dat peste cap parcă firescul unei lumi perfecte.

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

EXCLUSIV Marius Pop, salvator în Apuseni: „112 e de vină pentru întârzierea de peste două ore. Coordonatele erau greşite“  „Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-au găsit un pădurar. Noi am sunat la 112, fiind cu nişte localnici de-acolo care cunoşteau persoana respectivă. Chiar şi aşa, localnicii nu ştiau sigur care pădurar era pentru că sunt mai mulţi în acea zonă. Am reuşit să luăm numele pădurarului, am sunat la 112 şi am luat legătura telefonică cu el. Acesta ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor“. a declarat Marius Pop, pentru „Adevărul“.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant: „Este inimaginabil că în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore”  „E inadmisibil că au fost descoperiţi atât de târziu. Ei trebuiau descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Unde sunt echipajele noastre ISU?”, a fost reacţia lui Victor Zota asupra eficienţei autorităţilor.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor. Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite