Ultimii saşi din Vingard, satul din Alba cu o vechime de aproape 600 de ani

Ultimii saşi din Vingard, satul din Alba cu o vechime de aproape 600 de ani

Saşi din Vingard la strânsul recoltei în anii 1960. Sursa foto: http://www.sibiweb.de

Un sat din Alba îşi trăieşte istoria prin ultimii saşi care au refuzat să emigreze. Vingard era cândva populat în proporţie de 60 la sută de saşi, dar astăzi numărul acestora este nesemnificativ. Statistica indică 12 saşi care mai trăiesc aici, în vârstă sau în familii mixte, care nu au avut curajul sau nu au dorit să plece în Germania.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începuturile satului Vingard se pierd în anii tumultoşi ai Evului Mediu, când mii de germani s-au stabilit în diversele aşezări din Transilvania. Tot ce se ştie cu precizie este faptul că în anul 1461, nobilul Johannus Gereb de Vingard a construit o biserică evanghelică, religia majorităţii locuitorilor de aici. la vremea respecrtivă. Biserica există şi astăzi, este simbolul satului şi a ”împlinit” 555 de ani de existenţă. În trecut, Vingard-ul a fost comună, dar în anul 1968, după reîmpărţirea administrativ – teritorială a fost coborât la rangul de sat.  Cu toate acestea, satul s-a făcut cunoscut prin două caracteristici, prin vinul bun de aici şi prin saşii care depăşeau 50% din populaţie. Dacă vinul a rămas acelaşi, despre numărul saşilor nu se poate spune acest lucru. 
 
Din 450 de suflete germane câte existau în 1989, acum, în Vingard au mai rămas 12 etnici germani. Este vorba despre trei familii de saşi în vârstă şi şase familii mixte. În perioada comunistă, câţiva saşi au ”evadat” către capitalismul sălbatic şi au ajuns în ţara de origine, în Germania. „Au plecat vreo doi trei, şi ţin minte că primul o fost prin ’71, un sas Peter, a fugit prin Iugoslavia, şi după aia şi-a dus şi nevasta, greu, prin Crucea Rosie Internaţională”, povesteşte Lelea Helga, una dintre femeile în vârstă care a rămas în sat,  începutul exodului saşilor din Vingard.
 
Biserica evanghelică din Vingard este monument istoric
 
După 1989, saşii au început să plece în Germania, unii în concedii, alţii cu acte de emigrare, dar cu scopul clar de a rămâne acolo de unde, cu sute de ani în urmă au plecat strămoşii lor. Astfel, încet, încet, numărul etnicilor germani care au părăsit Vingard-ul a crescut până aproape de sută la sută. Până şi preotul paroh din Vingard a plecat în Germania, casa parohială rămânând goală. Ca să aibă grijă de hrană spirituală a saşilor rămaşi aici, preotul în Apoldu de Sus (Sibiu) vine o dată pe lună şi face o slujbă în biserica seculară din Vingard.
 
Imagine de ansamblu a satului din Podişul Secaşelor
 
În urma saşilor, în Vingard au rămas sute de case arătoase, case în care nu locuieşte nimeni, dar care arată impecabil, aşa cum au fost lăsate de locuitorii de origine germanică. „Fiecare sas care a plecat a lăsat casa în grija unui prieten, a unui vecin. De altfel ar fi chiar păcat să se degradeze asemenea frumuseţi de case”, spune una dintre localnicele căruia i-au emigrat toate prietenele şi toţi prietenii din copilărie. Vingardul zilelor noastre arată ca o poză, doar vântul mişcând frunzele copacilor şi dând un pic de viaţa cadrului amorţit. Cu toate acestea, vara, în lunile iulie – august, atmosfera învie, şi pentru două luni, satul arată din nou ca acum zece ani, plin de viaţă şi mişcare.
 
La începutul lunii iulie a fiecărui an, pe drumul asfaltat al Vingardului îşi fac apariţia maşini cu numere de înmatriculare de Germania, mai mult sau mai puţin luxoase, dar pline cu vingărdeni emigraţi. De cum apar primii saşi în Vingard, la începutul lui iulie şi până când pleacă ultimii, la sfârşitul lui august, evenimentele se ţin lanţ, iar cei veniţi se simt din nou, ca acasă.
 

Sursa foto: www.sibiweb.de
 
„Când vin saşii, aici la Vingard, îi ca în staţiune. Tot timpul se fac grătare, se desfac beri puse la rece, oamenii se distrează şi se simt bine. Şi e normal ca după un an de muncă să te simţi bine, mai ales când te întorci acasă, printre prietenii cu care ai copilărit”, povestesc cu bucurie localnicii care odată cu plecarea saşilor şi-au pierdut cei mai buni prieteni. În această perioadă biserica este deschisă tot timpul, la fel ca pe timpul nobilului Johannus Geber de Vingard. Şi acum, pentru două luni, Vingardul-ul primeşte acea strălucire pe care o avea acum aproape 30 de ani.
 

Citiţi şi:

 

Cum s-a transformat Iliaş Rareş în Mehmed-beg: răzbunarea moldovenilor pe „turcirea“ domnitorului

 

Povestea celor 10.000 de soldaţi infanterişti din Alba Iulia „măturaţi“ pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial

 

Oamenii oraşului Alba Iulia în urmă cu 100 de ani. Cum trăiau şi se îmbrăcau ţăranii şi locuitorii cu dare de mână

 

Profesorul de fizică din Blaj care a dezvoltat o afacere de 7 milioane de euro cu miere şi produse apicole

 

Raiul fructelor din Alba: livada cu zeci de mii de pomi înfiinţată de un fost angajat în construcţii

 

Educaţie fizică şi sport în România interbelică. Cum s-a dezvoltat oina şi ce rol a avut Serviciul Social înfiinţat de Dimitrie Gusti

 

Cât de bun e struţul în ograda românului: ferma din Sebeş demarată cu banii de la nuntă

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: