Fostul preşedinte de la ANOFM, Silviu Bian, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Bian a condus ANOFM în două rânduri în perioada guvernării PDL
Silviu Bian a condus ANOFM în două rânduri în perioada guvernării PDL

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a programat pentru joi, 10 aprilie 2014, ultima decizie în dosarul de corupţie al fostului preşedinte ANOFM, Silviu Bian. Fost vicepreşedinte al PDL Alba, Bian fost judecat pentru luare de mită în formă continuată. Instanţa supremă a menţinut pedeapsa de 6 ani de închisoare în regim de detenţie.

UPDATE ora 16.00: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat sentinţa definitivă. Silviu Bian rămâne cu condamnarea la 6 ani de închisoare în regim de detenţie. Instanţa a modificat doar dispoziţiile în ceea ce priveşte restituirea unor sume de bani de către condamat. În total, Silviu Bian trebuie sp plătească către părţile civile peste 800.000 de lei şi 22.000 de euro. Au rămas cu aceleaşi pedepse, aplicate cu suspendare, şi ceilalţi doi inculpaţi Ţichindelean Alexandra Maria şi Ristea Cristache. Silviu Bian va fi ridicat joi de la domiciliu, dus in arestul IPJ Alba de unde va ajunge, cel mai probabil, la Penitenciarul Aiud. Fostul preşedinte de la ANOFM a executat deja aproximativ 8 luni din pedeapsă.

Minuta sentinţei de la ÎCCJ: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 175/A din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 440 din 23 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală numai sub aspectul dispoziţiei de confiscare a sumelor de bani. Dispune ca inculpatul Bian Silviu să restituie sumele de bani rămase după restituirile de la urmărirea penală, după cum urmează: 71.800 RON către Cătănoiu Nicolae, 87.800 RON şi 7.500 euro către Benea Bogdan, 184.800 RON către Neacşu Ion, 258.300 RON şi 14.500 euro către Pop Aurora, 149.800 RON către Benea Maria, 54.500 RON către Şuvar Gabriela.

Constată că în cursul urmăririi penale au fost restituite următoarele sume de bani: 21.200 RON către Cătănoiu Nicolae, 20.200 RON către Benea Bogdan, 21.200 RON către Neacşu Ion, 21.200 RON către Pop Aurora, 21.200 RON către Benea Maria, 9.000 RON către Şuvar Gabriela, 15.500 RON către Căliman Ioan. Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii Ţichindelean Alexandra Maria, Ristea Cristache şi Bian Silviu împotriva aceleiaşi decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. 

Silviu Bian afost reţinut în octombrie 2011 de procurorii DNA după ce a primit mită în mod repetat, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, peste 250.000 de euro pentru a debloca cofinanţarea unor programe din fonduri europene. La instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, fostul preşedinte ANOFM a primit 9 ani de închisoare.

Alături de Bian au fost judecate încă două persoane, foşti subordonaţi ai acestuia. Cristache Ristea a primit, la instanţa de fond, o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru complicitate la luare de mită, iar Alexandra Maria Ţichindelean a fost condamnată la doi ani şi şase luni de închisoare, pentru luare de mită, în cazul celor doi instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei. Judecăorii au mai dispus confiscarea de la Silviu Bian a sumelor de 956.500 de lei şi 22.000 de euro. 

Potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, a primit suma totală de 1.058.500 lei (echivalentul a aproximativ 250.574 euro) şi 22.000 euro de la un număr de opt angajaţi în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR pentru a vira 25% din costul proiectelor reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. 

Funcţionarii respectivi făceau parte din echipa de implementare a proiectelor şi erau angajaţi pe bază de contracte civile la o societate comercială parteneră în cadrul acestor proiecte iar refuzul lui Bian Silviu de a aloca contribuţia din fonduri publice ar fi avut drept consecinţă întreruperea proiectelor şi, implicit, privarea respectivilor funcţionari de retribuţiile primite pentru activităţi în cadrul proiectelor. Alexandra- Maria Ţichindelean era director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM (OIPOSDRU), iar Cristache Ristea ocupa funcţia de director executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov.

În martie 2014, Bian a fost declarat incompatibil. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au precizat că Silviu Bian, fostul preşedinte al ANOFM s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate după ce în perioada 10 ianuarie 2009 – 17 octombrie 2011 ar fi ocupat, simultan cu funcţia publică, şi funcţia de cenzor la mai multe societăţi comerciale.

De ce a primit reducere de pedeapsă fostul preşedinte ANOFM, Silviu Bian, la Curtea de Apel Bucureşti

Fostul preşedinte ANOFM, Silviu Bian, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite