Tragedie provocată de coronavirus. O tânără însărcinată în vârstă de 33 de ani a murit la spitalul din Alba Iulia. Ar fi luat virusul de la fratele întors din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără în vârstă de 33 de ani din Alba, însărcinată în 24-25 de săptămâni, testată pozitiv cu noul coronavirus, a decedat vineri după-amiaza la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia.

Tânăra din satul Tătârlaua, comuna Cetatea de Baltă, a fost transferată la Alba Iulia de pe secţia de ATI a spitalului din Târgu Mureş.

Medicii din Alba au încercat să îi salveze viaţa tinerei şi copilului nenăscut însă din păcate eforturile au fost în zadar.

Aceasta s-ar fi infectat în familie, după ce ar fi luat virusul chiar de la fratele ei, întors din Spania. În urmă cu aproximativ o săptămână, mama tinerei, confirmată la rândul ei cu noul coronavirus, a decedat.

Până vineri, 7 august 2020, în judeţul Alba erau raportate 807 cazuri (12 noi), 606 de persoane vindecate, 46.415 teste efectuate (666 de teste, în ultimele 24 de ore).

Luând în considerare şi cazul tinerei de 33 de ani, numărul deceselor înregistrate în Alba din cauza COVID-19 a ajuns la 34.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite