Titularii nu rămân pe drumuri! - Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele locale de astăzi scriu despre situaţia profesorilor titulari care predau la cele 26 de şcoli din judeţ care vor fi desfiinţate, dar şi despre faptul că Judecătoria Blaj îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu insalubru pentru care plăteşte bani grei.

Titularii nu ramin pe drumuri! In unitatile de invatamint din judetul Alba, vor fi reduse 247 de norme, dar conducerea Inspectoratului Scolar Judetean da asigurari ca nici un titular nu va ramine pe drumuri. Cei care au motive sa se teama sint suplinitorii, in timp ce pensionarii au aflat deja daca isi mai pot continua activitatea la catedra sau nu. Numarul pensionarilor care vor mai avea dreptul sa predea la scoala s-a redus. Marti, s-a luat decizia ca numai 5 astfel de cereri sa mai fie aprobate. “Cind am venit eu la inspectorat, aveam vreo 60-70 de cereri de prelungire, acum au mai depus numai 12 - fiind descurajati nu au mai depus - dintre care noi am dat numai la 5, in tot judetul. Deci numai cinci vor preda dupa virsta de pensie. Patru sint din mediul rural, Bistra, Avram Iancu... in general unde nu gasim profesori. Am dat si la cineva care e titular in Alba Iulia, dar nu functioneaza aici: este director la Mihalt, acolo functioneaza, iar postul lui din Alba Iulia este ocupat de altcineva, detasat (...) Anul trecut, cred ca au fost vreo zece cereri aprobate. Nu am mai dat nimic in mediul urban si nu am dat nimic la invatatori, unde avem reduceri multe”, a spus inspectorul scolar general al judetului Alba, Cornel Sandu. Monitorul de Alba

Judecătoria Blaj plăteşte chirie 4.600 de lei pe lună pentru un spaţiu insalubru. Ca majoritatea instituţiilor publice din Mica Romă şi Judecătoria Blaj funcţionează într-o clădire retrocedată foştilor proprietari deşi, încă din anul 2001, Ministerul Justiţiei a aprobat achiziţionarea unui imobil propriu. La mai bine de 8 ani de când a fost cumpărată casa ce urma să servească drept sediu pentru instanţa blăjeană, Judecătoria Blaj încă îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu închiriat şi impropriu pentru care sunt plătiţi lunar 4.600 de lei. În actualul sediu cei trei judecători, împreună cu restul angajaţilor, tremură de frig pe timpul iernii şi îşi desfăşoară activitatea în încăperi mici, nerenovate de zeci de ani de zile. De altfel Dan Lupaşcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, prezent miercuri la şedinţa de bilanţ a Curţii de Apel Alba Iulia, a deplâns condiţiile în care magistraţii de la instanţa blăjeană sunt nevoiţi să muncească, spunând că sediul acesteia este unul dintre cele mai insalubre în care funcţionează o instanţă din România. Unirea

Camera de Comerţ se pregăteşte de primul târg din acest an. Deşi primul târg organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba va fi organizat abia luna viitoare, pregătirile sunt în toi în instituţia condusă de  preşedintele Corneliu Orzea. „Anul acest va fi cea de-a XIV-a ediţie şi ne dorim să fie una cât mai interesantă. A devenit o tradiţie acest târg la Alba Iulia pentru firmele din domeniu din întreaga ţară şi sper să fie o nouă ediţie reuşită”, ne-a declarat preşedintele Corneliu Orzea. Informaţia de Alba


Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite