Tată şi fiu din Alba Iulia, condamnaţi pentru trafic de droguri şi ultraj, prinşi după ce au venit în ţară din Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi barbaţi din Alba Iulia, tată şi fiu, au fost depistaţi de poliţişti şi reţinuţi după ce unul a fost condamnat la închisoarea iar celălalt era căutat cu mandat de arest. Tică Robert şi Tică Ilie au venit în ţară din Norvegia şi au căzut în ”plasa” poliţiei.

Astfel, potrivit IPJ Alba, a fost depistat Ilie Tică, de 44 de ani, din municipiul Alba Iulia, pe numele căruia instanţa a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Acesta era dat în urmărire la nivel naţional la începutul anului 2014.

Totodată, a fost identificat şi fiul acestuia Robert Tică, de 24 de ani, pe numele căruia Tribunalul Alba a emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat şi deţinere de droguri de risc, fără drept. Acesta era dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional. Cei doi au intrat în România venind din Norvegia, duminică, 06 aprilie.

Robert Tică are un palmares infracţional de invidiat. Este ultimul inculpat din gruparea tinerilor traficanţi de droguri destructurată de DIICOT Alba în luna septembrie 2012, şi a fost condamnat, în decembrie 2013, de Tribunalul Alba, la 5 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Robert Tică a fost trimis în judecată pentru că a introdus în ţară, din Spania, prin intermediul unor firme de curierat, cantităţi însemnate de droguri de risc (haşis), ce erau destinate comercializării către consumatori din judeţul Alba.

Şapte tineri condamnaţi de Tribunalul Alba la închisoare cu suspendare pentru fraudă pe internet

Afaceristul Dorel Tamaş, primul miliardar din Alba. Cum a făcut bani fostul sportiv, cu mandat de arestare în lipsă

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite