Stagiu de învăţare în Spania pentru angajaţi ai Serviciului Public de Ocupare din România, printr-un proiect al AJOFM Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stagiul de învăţare este organizat printr-un proiect al AJOFM Alba
Stagiul de învăţare este organizat printr-un proiect al AJOFM Alba

Acţiunile transnaţionale ale proiectului AJOFM Alba  au ca scop îmbunătăţirea competenţelor sociale şi profesionale ale salariaţilor structurilor Serviciului Public de Ocupare din România, care furnizează servicii de consiliere/orientare profesională, dezvoltare spirit antreprenorial şi stimularea mobilităţii forţei de muncă.

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă(AJOFM) Alba, structură a Serviciului Public de Ocupare (SPO) din România, derulează proiectul „3C –Calitatea Crează Competenţe- Calitatea în formare Crează Competenţe profesionale de nivel european pentru personalul SPO din  Regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest”. Beneficiarii demersului sunt salariaţii structurilor SPO din cele trei regiuni. Proiectul se derulează în parteneriat cu patru organizaţii publice şi private naţionale (AJOFM Arad, AJOFM Satu Mare,  S.C. Tobimar Construct SRL Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) şi trei transnaţionale, din Spania (Desarrollo de Estrategias Exteriores SA, Fomento de Iniciativas y Desarrollo de Actividades S.L., Servicio Público de Empleo del Principado de Asturias).

Acţiuni internaţionale de învăţare

O componentă importantă în cadrul proiectului o reprezintă acţiunile  transnaţionale de identificare de modele de acţiune pentru dezvoltarea competenţelor sociale şi profesionale, denumite „internship”. Vorbim de acţiuni practice  organizate cu implicarea partenerilor din Spania care au identificat cele mai reprezentative organizaţii publice şi private implicate în furnizarea serviciilor de ocupare care-i vor primi pe participanţii din România.

În perioada 6-13 aprilie 2014,  are loc cea de-a patra  acţiune internaţională, în Spania. Participă 20 de angajaţi din Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Alba, Cluj, Mureş, Sibiu, Arad, Timiş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Covasna, Harghita, de la CNFPA Cluj şi CNFPPP Râşnov. Vorbim de specialişti care furnizează servicii de consiliere/orientare în carieră. Este şi motivul pentru care agenda evenimentului a fost stabilită în aşa fel,  încât să asigure dezvoltarea de competenţe sociale şi profesionale necesare acestui segment de activitate.

Participanţii vor face vizite la furnizori publici şi privaţi de servicii de ocupare şi formare profesională. Pe parcursul internship-ului, vor afla cum se face formarea profesională a angjaţilor publici din Spania, cum se identifică nevoile de formare, care sunt sistemele de evaluare a competenţelor. Specialiştii din România se vor familiariza şi cu cea mai modernă metodă de învăţare la distanţă, „Sistemul spaniol de teleformare” . Agenda acţiunii include şi vizite la un Centru de Întreprinderi, unde participanţii vor descoperi cum sunt formaţi şi sprijiniţi antreprenorii, dar şi care sunt programele de sensibilizare a acestora. Stagiul include şi Serviciul Public de Ocupare din Gijón. Aici participanţii vor afla cum se face medierea muncii, care sunt sistemele de orientare şi consiliere pentru şomeri.

În urma acestui stagiu de învăţare, participanţii vor completa „Fişa de culegere de date”, instrument cadru inovator elaborat pentru abordarea unitară a procesului de identificare a bunelor practici şi de elaborare a materialelor de învăţare pentru specialiştii care nu au făcut deplasarea în Spania. Noutăţile vor fi promovate ulterior prin platforma „Comunitatea de bună practică a proiectului”.

Contribuţie la modernizarea SPO România

Prin punerea în practică a proiectului AJOFM Alba se asigură atât  dezvoltarea profesională a specialiştilor din structurile Serviciului Public de Ocupare (SPO), cât şi întărirea capacităţii manageriale. Demersul contribuie şi la acoperirea unui gol care se manifestă în activitatea structurilor SPO, respectiv  elaborarea  şi pilotarea de  manuale, ghiduri, proceduri , sisteme de evaluare etc. Aceste  instrumente moderne de management  sunt elaborate prin proiect de către experţi  recunoscuţi la nivel naţional şi european, care sunt responsabili şi de coordonarea procesului de aplicare a   instrumentelor în  cadrul structurilor  ţintă din   Regiunile Centru, Vest şi Nord Vest. Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European, prin programul POSDRU.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite