Scandal la Cupru Min. Ministerul Economiei vrea să oblige compania minieră să cumpere cu 6 milioane de euro activele unei exploatări falimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie explozivă la compania minieră Cupru Min SA, una dintre cele mai profitabile societăţi la care este acţionar unic Statul Român. Potrivit unor surse, se fac presiuni mari de la nivelul Ministerului Economiei pentru ca societatea să preia cu 6 milioane de euro, plus TVA, activele unei exploatări miniere aflate în faliment, Moldomin Moldova Nouă.

O licitaţie în acest sens este programată de lichidatorul judiciar al firmei din Caraş-Severin în data de 7 octombrie 2019. Cupru Min SA ar urma, la presiunea reprezentanţilor Ministerului Economiei, să participe la licitaţie şi să cumpere terenurile şi construcţiile exploatării falimentare. Problema ar urma să fie discutată şi sâmbătă, 21 septembrie, la Alba Iulia, când ministrul Niculae Bădălău se va întâlni cu conducerea SC Cupru Min SA. Specialiştii în domeniu estimează că o asemenea decizie ar aduce compania minieră din Apuseni în pragul falimentului, având în vedere că, prin modul în care au fost gândite documentele, cumpărătorul va fi obligat să cheltuiască până la 100 de milioane de euro pentru repornirea activităţii şi rezolvarea problemelor de mediu de la Moldova Nouă.

”Lichidator judiciar vinde prin licitaţie publică, conform Regulamentului de valorificare nr. 2662/02.09.2019, aprobat în cadrul Adunării Generale a Creditorilor din data de 09.09.2019, bunurile imobile absolut indispensabile exploatării, aparţinând debitoarei Moldomin SA, împreună cu transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate prin Licenţa de concesiune pentru exploatarea minereului cuprifer nr. 2781/2001, pentru perimetrul Moldova Nouă - Cariera de Banatite”, astfel sună anunţul privind vânzarea activelor societăţii falimentare din judeţul Caraş-Severin. Moldomin a avut obiect de activitate similar cu cel al Cupru Min SA, însă administrarea defectuoasă şi luarea unor decizii impuse de la nivel politic a dus la închiderea exploatării miniere şi la declararea falimentului în justiţie. De menţionat că licenţa de exploatare din anul 2011 a expirat în 2018, neexistând date din care să rezulte că Moldomin SA a solicitat prelungirea acesteia.

Ministerul se ”spală pe mâini” de problemele de la Moldova Nouă

Vânzarea activelor ar urma să vizeze acoperirea în proporţie cât mai mare a masei credale (datoriile pe care le are Moldomin faţă de creditori), relansarea activităţii miniere la Moldova Nouă şi rezolvarea problemelor de mediu. Ultimele două condiţii ar cădea exclusiv în sarcina cumpărătorului, societatea Cupru Min SA, care, pe lângă suma de 6 milioane de euro pe care ar urma să o plătească pentru active, ar fi obligată să susţină investiţii de până la 100 de milioane de euro.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Uzina din Dealul Piciorului

Pe lângă ”rezolvarea” problemelor de mediu, Cupru Min SA ar fi obligată să susţină investiţii zeci de milioane de euro pentru retehnologizare şi reluarea activităţii miniere. Acest lucru ar fi imposibil, în condiţiile actuale, având în vedere faptul că exploatarea minieră din judeţul Alba are nevoie, al rândul ei, de investiţii mari pentru rezolvarea problemelor de mediu din Apuseni. Ministerul Economiei ar urma, astfel, să se ”spele pe mâini” de situaţia catastrofală de la Moldova Nouă. Astfel, Statul Român şi Moldomin ar urma să fie exonerate de orice obligaţie de mediu istorică, prezentă sau viitoare, care vor trece exclusiv în sarcina cumpărătorului. Cupru Min SA ar urma să îşi asume întreaga responsabilitate pentru obligaţiile de mediu, iar dacă nu va face acest lucru va fi considerat responsabil, respectiv amendat de către autorităţile statului.

Reprezentanţii Ministerului Economiei nu au comentat această situaţie, dar este de aşteptat să fie oferite lămuriri sâmbătă, la Alba Iulia, când vor fi prezenţi premierul Viorica Dăncilă, însoţit de o serie de miniştri, printre care şi Niculae Bădălău. În program sunt anunţate întâlniri cu liderii PSD din judeţ, dar şi cu directorii companiilor de stat, cum ar fi fabricile de la Cugir şi societatea Cupru Min Abrud. De altfel, ministrul Bădălău este cel care ar insista foarte mult pentru ca activele din Moldova Nouă să fie cumpărate de compania minieră din Alba. Acesta a declarat recent că România ar trebui să deţină propriul combinat de prelucrare a cuprului, iar concentratul exploatat de Cupru Min să nu mai fie exportat în alte ţări.

Creşteri financiare importante în activitatea Cupru Min SA

Afacerile nete ale companiei miniere cu sediul în Abrud au crescut spectaculos de la 149,9 milioane de lei (32 milioane de euro) în 2017, la 217,5 milioane de lei (46 milioane de euro) în 2018. Veniturile totale ale companiei în 2018 au fost de 250,9 milioane de lei, în creştere cu aproape 68 de milioane de lei faţă de anul anterior. Profitul net al societăţii a înregistrat, însă, o scădere cu aproximativ 8%, de la 5,6 milioane de lei în 2017, la 5,07 milioane de lei la 31 decembrie 2018.

Cupru Min SA avea la finalul anului trecut un număr de 561 de angajaţi. Compania este unicul producător din România care are ca obiect principal de activitate extracţia de minereuri neferoase, prepararea minereurilor cuprifere şi valorificarea concentratului cupros şi a metalelor preţioase. Cupru Min exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României. Pentru anul 2019, Cupru Min a prognozat o investiţie de peste 6 milioane de euro pentru achiziţionarea a două linii de flotaţie, fiecare cu capacitatea de 315 de tone, care vor fi puse în funcţiune la Uzina de Preparare Dealul Piciorului, comuna Lupşa.

Investiţia ar urma să aibă ca efect creşterea gradului de recuperare a metalului din concentrat. În această toamnă va fi organizată o nouă licitaţie pentru vânzarea concentratului de cupru, în condiţiile în care contractul cu compania chineză Merlion Resources Holding Limited expiră în luna octombrie.

Citiţi şi:

 

Hoţii care au furat un coş plin cu caşcaval din Kaufland Alba Iulia, condamnaţi la închisoare. Ce lovituri au dat în alte hipermarketuri

 

De ce este nevoie de împământare la realizarea unei instalaţii electrice. Motivele de siguranţă necesare unei astfel de investiţii

 

Au tâlhărit şi ameninţat cu moartea o femeie de 92 de ani în propria casă. Ce s-a întâmplat cu agresorii care au atacat-o pe bătrână mascaţi cu cagule

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite