Situaţia cazurilor de coronavirus în Alba: 11 persoane confirmate, şapte sunt internate şi două vindecate

Situaţia cazurilor de coronavirus în Alba: 11 persoane confirmate, şapte sunt internate şi două vindecate

Şapte pacienţi sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă

La nivelul judeţului Alba sunt 11 cazuri de coronavirus, potrivit unei informări a Grupului de Comunicare Strategică, dată publicităţii vineri, 3 aprilie, la ora 13.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raportul făcut public de Grupul de Comunicare Strategică are trecut în dreptul judeţului Alba un număr de 13 cazuri, dar reprezentanţii DSP susţin că raportarea cuprinde şi cele 2 cazuri puse din greşeală joi, 2 aprilie 2020.

Eroarea provine de la faptul că în urmă cu aproape o săptămână au fost transmise la Bucureşti 2 cazuri ca fiind incerte. Persoanele au fost testate din nou, iar rezultatul a fost negativ. Cei de la Institutul Naţional de Sănătate Publică au păstrat, însă, aceste 2 cazuri în rândul celor confirmate cu COVID 19, astfel încât comunicările Grupului de Comunicare Strategică au avut şi joi şi vineri 2 cazuri confirmate în plus la judeţul Alba.
 
La finalul zilei de ieri, fuseseră confirmate 11 cazuri provenind din mai multe localităţi ale judeţului. Patru pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au fost confirmaţi cu COVID-19 în cursul zilei de 2 aprilie 2020 în urma analizelor efectuate în cadrul Laboratorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba.

Este vorba despre doi bărbaţi, în vârstă de 85 şi 40 de ani, respectiv de două femei, în vârstă de 63 şi 49 de ani. Toţi se află sub atenta supraveghere a cadrelor medicale, fiind internaţi în cadrul secţiei de boli infecţioase, special amenajată pentru cazurile COVID-19. Cadrele medicale de la SJU Alba Iulia acordă îngrijiri de specialitate la 7 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus (trei fiind confirmaţi zilele trecute). De asemenea, un bărbat, din judeţul Alba, diagnosticat cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), a fost declarat vindecat. 
 
Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost internat în cadrul secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă, şi a fost externat în cursul zilei de joi, după ce rezultatele a două teste consecutive, examinate în 1 şi 2 aprilie, au fost negative. Anterior, o femeie de 36 de ani din Alba s-a vindecat, de asemenea, de această boală.
 
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate la nivel naţional alte 445 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 83 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările