Sfaturile unei asistente care îngrijeşte bolnavi de coronavirus: „Învăţaţi să fiţi o echipă. Nu există loc pentru orgolii“

Sfaturile unei asistente care îngrijeşte bolnavi de coronavirus: „Învăţaţi să fiţi o echipă. Nu există loc pentru orgolii“

Marcele Vîlcan lucrează la secţia de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia

Asistenta şefă a Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Marcela Vîlcan, care îngrijeşte bolnavi de COVID-19, prezintă câteva recomandări care pot fi utile în domeniul sanitar.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Citesc, tot felul de păreri ale cadrelor medicale şi ale oamenilor din afara sistemului de sănătate despre ce avem, despre ce nu avem, despre cum lucrăm, despre cum ar trebui să lucrăm”, spune asistenta Marcela Vîlcan, care prezintă în continuare şi câteva soluţii: 
 
”Să construim acum spitale care să aibă circuite, care să fie conform standardelor (salon de 1, max 2 paturi, cu baie în fiecare salon), este cam târziu(am avut totuşi 30 de ani la dispoziţie să facem acest lucru, dar nu am făcut-o - - nu eu sau tu, cititorule, ci cei care au fost aleşi să ne reprezinte şi să facă ceva pentru poporul român). Poate, după ce totul va trece, ne va preocupa acest lucru căci, cine ştie ce COVID - X mai poate apărea în viitor...
 
Prin urmare, ce putem face?
Să gândim circuite pentru infrastructura pe care o avem.
1. Pe unde intră personalul medical!
2. Pe unde iese personalul medical!
3. Cum "rupem" pur şi simplu zona contaminată (zona saloanelor, zona grupurilor sanitare, zona destinată pacientilor) de zona necontaminată, cea "administrativă" sau numiţi-o fiecare cum vreţi. Clădire nouă nu putem face dar o uşă, două, trei sau câte sunt nevoie, putem face rapid. Sau poate este nevoie de un perete sau poate trebuie dărâmat vreunul etc.
 
4. Unde amplasăm spaţiul /spaţiile de decontaminare. Ce trebuie să conţină acestea.
5. Care este circuitul alimentelor /lenjeriei/deşeurilor /medicamentelor/probelor biologice etc.
Lenjeria şi vesela de unică folosinţă sunt preferabile in astfel de situaţii.
6. Cum raţionalizăm ceea ce avem astfel încât pacientul să nu aibă de suferit iar personalul să fie protejat. De exemplu cum putem "cupla" anumite activităţi care presupun întrarea la pacienţi.
Ex: Dimineaţa/prânz /seara, când trebuie administrat tratamentul, putem să ducem şi mâncarea (noi, asistenţii medicali) astfel, iată cum economisim câte un costum... Şi exemplele pot continua dar asta presupune să fim o echipă în care nu există loc pentru orgolii...
 
7. Asiguraţi-vă că aveţi tot ceea ce trebuie înainte de a intra în salon (pregătirea materialelor necesare manoperelor ce urmează a fi făcute) astfel încât să nu fiţi nevoiţi să ieşiţi pentru că aţi uitat ceva.
8. Instructajul personalului. Cum îmbracă şi mai ales cum dezbracă echipamentul. Pentru asta trebuie exerciţiu deci, exersaţi, astfel încât atunci când exerciţiul se transformă în realitate, să fiţi pregătiţi (indiferent de ce poziţie ocupaţi: medic, asistent medical, infirmier etc).
 
9. Curăţenie/dezinfecţie! Uşi, clanţe, pereţi, suprafeţe! Spaţiul de decontaminare, după fiecare utilizare!
10. Spălatul mâinilor!
11. Învăţaţi să fiţi cu toţii o echipă! Doar aşa reuşim!”
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: