Secretele Cetăţii ţărăneşti de la Câlnic, fortăreaţa cochetă care a intrat în patrimoniul mondial UNESCO

Secretele Cetăţii ţărăneşti de la Câlnic, fortăreaţa cochetă care a intrat în patrimoniul mondial UNESCO

Cetatea Câlnic din judeţul Alba se păstrează intactă de sute de ani

Pentru cei care caută o destinaţie romantică plină de istorie, locul perfect este Cetatea fortificată de la Câlnic. Situată în centrul comunei cu acelaşi nume, din partea de sud-est a judeţului Alba, construcţia datează de secole şi, datorită frumuseţii şi modului în care s-a păstrat, a fost inclusă pe lista monumentelor protejate de UNESCO.

Ştiri pe aceeaşi temă

În sudul judeţului Alba, în partea de vest a Depresiunii Apoldului, într-o zonă colinară străbătută de valea pârâului Câlnic, se găseşte aşezarea cu acelaşi nume. Spre sud, este străjuită de Dealurile piemontane ale Sebeşului, prelungiri ale Munţilor Cindrelului. Înspre nord se învecinează cu Podişul Secaşelor. Oraşele cele mai apropiate sunt Sebeşul (13km spre NV) şi Sibiul (49 km spre SE). Satele din împrejurimi: Petreşti, Săsciori, Căpâlna, Rahău, Reciu, Gârbova, Cărpiniş, Miercurea Sibiului, au interesante situri şi monumente istorice.
 
Localitatea Câlnic este o aşezare de tip adunat, formată pe terasele inferioare ale pârâului omonim, altitudinea în centrul satului fiind de 328 m. Zona cea mai veche a vetrei locuite, Strada Principală, se desfăşoară pe malul stâng, constituind axa principală a satului. La Câlnic săpăturile arheologice demonstrează o continuitate de vieţuire, începând cu aşezarea neolitică şi cea din epoca bronzului, la vestigiile dacice si romane, ori din epoca migraţiilor până în evul mediu. Aici se află una dintre cele mai fruoase cetăţi medievale din România.
 
Numele aşezării provine din slavul „kal“ sau „kalinik“ (lut, lutos), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior saşii. Numele săsesc al localităţii este Kelling şi vine de la primii stăpâni, familia nobililor Kelling. La fel ca şi alte familii de saşi, aceştia au devenit probabil din greavi nişte adevăraţi comiţi. Greavii de Câlnic sunt menţionaţi încă din 1267, 1269 şi 1309. Cetatea a fost restaurată între 1962-1964, iar astăzi a fost transformată într-un centru cultural ştiintific internaţional. Unul dintre greavii de Câlnic cu numele său de Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic şi îl folosea drept locuinţă. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmaşii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingardul şi multe alte teritorii. La Câlnic a fost descoperit şi material preistoric, precum şi vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar aşezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267). În anul 1599 Câlnicul a fost jefuit de armatele lui Mihai Viteazul, iar cetatea a fost pustiită. 
 

Istoria Donjonului

 
Reşedinţa iniţială cuprindea prima incintă, un edificiu patrulater de sub capela actuală (probabil un donjon iniţial din care s-au ridicat numai fundaţiile, fiind repede abandonat). Istoricul şi arheologul Adrian Andrei Rusu presupune că acesta ar fi fost însă numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat în jurul anului 1272 şi are o formă dreptunghiulară. A fost numit şi Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La început avea numai 14 m înălţime, dar a fost ridicat ulterior la 20 m. La parter se afla o pivniţă boltită în semicilindru. Aceeaşi boltă semicilindrică o întâlnim şi la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au boltă, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista şi un şemineu, iar în săpătură au fost descoperite şi fragmente de cahle. O dată cu lucrările de restaurare conduse între 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu câte trei lobi în fiecare dintre cele două părţi, care indică o fază gotică timpurie, poate din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.
   
Incinta iniţială includea spre nord-vest un turn de poartă rectangular şi completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incintă erau probabil şi un şanţ adânc de 3 m şi lat de 10 m, şi un turn patrulater de pe latura de sud. Într-o altă etapă, care aparţine tot reşedinţei nobiliare, a fost ridicată capela, datată cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea şi Ştefan al V-lea. Lucrările de restaurare şi decapare au scos la iveală existenţa într-o primă etapă a trei ferestre dreptunghiulare uşor arcuite în partea superioară pe peretele de vest şi una pe peretele sudic. Cele două ferestre gotice, vizibile şi astăzi, au fost construite ulterior şi datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se păstrează urmele a două picturi murale succesive, cea mai recentă reprezentând un bust al lui Christos.
 

În secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moştenitor pe linie bărbătească, şi cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moştenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunităţii săseşti, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificaţia a fost adaptată noilor cerinţe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului şanţ, iar donjonul este înălţat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana şi turnul-bastion în formă de potcoavă, şi se înalţă prima curtina primară. În acelaşi timp, o dată cu demontarea parţială a drumului de strajă, au fost adosate cămări de provizii pe zidul primei incinte.
 
 
Cea mai bună perspectivă asupra întregului sit istoric se obţine de la ultimul etaj al turnului porţii, de unde se măsoară până jos 24 de metri. Până să se ajungă însă la treptele de piatră ce urcă în turn dinspre curte, vizitatorii trebuie să intre în cetate printr-un coridor fortificat (numit barbacană), sub a cărui boltă se întind transversal bârne solide. Privind spre interiorul cetăţii de lângă turnul porţii, în partea stângă se arată fostele cămări (încăperi folosite şi azi, o parte din ele pentru serviciile turistice), lipite de zidul interior, iar în partea centrală cele două construcţii importante: stânga – capela, dreapta – donjonul. Diametral opus faţă de intrare se află turnul de apărare, încorporat şi el zidului interior. Existenţa unei fântâni aproape de mijlocul cetăţii provoacă un exerciţiu de imaginaţie: cum rezistau asediaţii în trecut, având asigurat accesul la apă şi la merindele din depozite. 
  
La o mică distanţă de cetate se află fosta casa parohială evanghelică, construită în secolul al XVI-lea şi mărită în 1779. De la ea se ajunge la biserica «din Deal», înconjurată de cimitir. Se presupune că ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de astăzi datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul actual neogotic. Înăuntru se mai păstrează două tabernacole şi portalul gotic al sacristiei. În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială: două tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane angajate ce susţineau o boltă (acum dispărută). Tot aici se află două strane baroce pictate, databile în a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Tribună vestică a bisericii adăposteşte o orgă datând din 1867, construită de Carl Hesse din Viena).”

   
În jurul donjonului exista o incintă ovală cu un turn spre sud şi cu un turn poartă la nord, iar în jurul curtinei a fost săpat un şanţ de apă. Probabil că mâna de lucru era locală, de vreme ce în anul 1291, pe când se făceau lucrări de restaurare la catedrala din Alba Iulia, trei dulgheri saşi din împrejurimi au construit căpriorii noului acoperiş. Fortificaţia de la Câlnic este astăzi pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cetatea a fost restaurată de Direcţia monumentelor istorice în anii 1961 – 1964, şantierul fiind condus de arhitectul Ştefan Balş. Concomitent cu lucrările de restaurare, au fost efectuate săpături arheologice de către Radu Heitel. 
 
Cettaea se poate vizita tot timpul anului, iar un bilet de intrare costă 5 lei. Pentru cine vrea să fotografieze mai trebuie să plăteasc 7 lei. Astăzi, în Cetatea Calnic se organizează o serie de activităţi educaţionale ce constă în tabere de creaţie cu participare internaţională, cursuri de vară ce vizează istoria artei şi nu în ultimul rând manifestări ştiinţifice. Norocul Cetăţii a fost şi interesul unui academician de la Cluj, istoricul Marius Porumb, care in numele asociatiei Ars Transsilvaniae pe care o conduce a concesionat biserica si cetatea de la Câlnic pentru 49 de ani, ocupându-se ulterior si de restaurarea acesteia cu resurse proprii, dar si cu finanţări ale Băncii Mondiale ori de la Fundaţia Soros.

 
Cetatea Câlnic, împreună cu celelalte monumente istorice, formează Centrul Cultural Internaţional, patronat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca şi Asociatia “Ars Transsilvaniae” România. În spaţiile din cetate au fost şi sunt organizate mai multe expoziţii documentare şi de artă, iar capela a devenit aula în care se desfăşoară simpozioane, colocvii şi conferinţe. În aceeasi ambianţă s-au desfăşurat concerte şi audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă. 
 
Cum se ajunge la Câlnic
Din drumul (DN1) ce leagă Sibiul de Sebeş-Alba, între Miercurea Sibiului şi Sebeş, există un drum judeţean asfaltat în stare bună, semnalizat cu indicator care, la capătul a 3 km, ne duce până lângă cetatea Câlnic. Dacă poarta cetăţii este închisă, custozii, Ana şi Gheorghe Marincas pot fi găsiţi la casă parohială evanghelică. Iesire în apropiere există şi de pe autostradă, la Cunţa, la aproximativ 5 kilometri de Câlnic. (Bibliografie informatii istorice: calnic.ro)
  

Citiţi şi:

Suferinţele ţăranului român din Ardeal, sub biciul maghiar şi jugul austriac. De ce teoria fugii asupriţilor peste Carpaţi este o fantasmă a istoriografiei ungureşti

Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea

Minciunile din filmele istorice româneşti, din comunism: „neînvinsul“ Mircea, „unificatorul“ Mihai Viteazul, „prietenia“ dintre Ţepeş şi Ştefan cel Mare

Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară

Cât de şmecheri erau cei care aveau Dacie „cu număr mic“ pe vremea lui Ceauşescu şi ce însemna pe atunci să fii „un om cu relaţii“

Atrocităţile armatei sovietice asupra românilor: masacrele de la Fântâna Albă şi Bălţi, o pată roşie de sânge în istoria Bucovinei şi a Basarabiei

„Păcatul“ predării Istoriei la Blaj în Limba română şi nu în maghiară - motivul judecăţii dintre Episcopul Ioan Lemeni şi dascălul Simion Bărnuţiu

Cum a murit Avram Iancu - „Crăişorul Munţilor“. Răpus de inimă rea, a luptat până la sfârşitul vieţii pentru drepturile românilor din Transilvania

 
 

Cetatea Câlnic

Imagini din aceeasi galerie
  • Cetatea Câlnic
  • Cetatea Câlnic 
  • Cetatea Câlnic  
  • Cetatea Câlnic   
  • Cetatea Câlnic      
  • Cetatea Câlnic               
  • Cetatea Câlnic                       
  • Cetatea Câlnic                                   
  • Cetatea Câlnic                                
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările