UPDATE Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Alin Ignat, prins de poliţişti la volanul unei maşini cu numere de înmatriculare expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Ignat conducea o maşină cu numere de înmatriculare expirate. Sursa foto: Facebook
Alin Ignat conducea o maşină cu numere de înmatriculare expirate. Sursa foto: Facebook

Secretarul de stat de la Ministerul Muncii, Alin Ignat, a fost surprins sâmbătă, 1 februarie 2020, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare expirate.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, în jurul orei 11.00, un bărbat de 32 de ani din Alba Iulia a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 14B, lângă Blaj, cu plăcuţele de înmatriculare expirate din 22 ianuarie.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate pentru infracţiunea de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat, mai precizează Poliţia Alba. Potrivit unor surse din Poliţie, şoferul este Alin Ignat, iar maşina era înmatriculată pe o societate comercială.

Alin Ignat a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale la începutul lunii decembrie 2019. A fost primul liberal din Alba care a prins un loc în cabinetul Orban, după căderea Guvernului Dăncilă. La Ministerul Muncii i-au fost încredinţate atribuţii de coordonare a Agenţiilor de Plăţi şi Inspecţie Socială.

”Mă alătur echipei guvernamentale a PNL, în calitate de Secretar de Stat la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Le mulţumesc pentru încredere Prim-Ministrului Ludovic Orban, ministrului Muncii, Violeta Alexandru, preşedintelui Mircea Hava şi echipei PNL Alba Iulia şi PNL Alba! Un mare mulţumesc pentru susţinere, colegilor din Tineretul Naţional Liberal şi preşedintelui Mara Mareş! Avem o misiune grea înainte, dar voi munci, cu toate forţele şi întotdeauna cu entuziasm şi energie, principial şi de bună credinţă, pentru a face mai mult şi mai bine pentru oameni, mai mult şi mai bine pentru România!” a scris la momentul respectiv Alin Ignat pe contul său de Facebook.

Ignat este vicepreşedinte al PNL Alba şi conduce în Alba Iulia o mică afacere, unde deţine un pub. De asemenea, acesta are ”în spate” o carieră muzicală fiind participant la mai multe concursuri de muzică uşoară românească.

UPDATE Secretarul de stat Alin Ignat susţine într-o postare pe Facebook, că maşina pe care o conducea a fost primită de la un service, la schimb, după ce şi-a lăsat autoturismul propriu pentru reparaţii. ”Nu am avut nicio clipă cunoştinţă de acest fapt, am preluat maşina de bună-credinţă, mai ales că reprezentanţa auto respectivă este una de prestigiu în Alba Iulia. Agenţii nu mi-au comunicat să am vreo calitate în cadrul cercetării pe care o desfăşoară, contrar unor informaţii apărute ulterior în spaţiul public”, a precizat Igant, care îşi reproşează că nu a verificat situaţia autoturismului respectiv şi spune că va da în judecată societatea care deţine service-ul.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite