Se face recepţia pe autostrada A10, între Aiud şi Turda. CNAIR ar putea permite luni deschiderea traficului auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Autostrăzi şi Drumuri (CNAIR) are planificată pentru luni, 30 iulie, recepţia pentru cei 28 de kilometri aparţin loturilor 3 şi 4 din A10. Cel mai probabil, tot luni, se va deschide şi circulaţia auto.

Accesul auto se va face prin nodul rutier Aiud, iar în partea cealaltă, la Turda. Se va circula în continuare pe DN1, de la Sebeş la Aiud, înc ondiţiile în care loturile 1 şi 2, în lungime de circa 40 de km, sunt realizate doar în procent de circa 50 la sută. 

Comisia de recepţie a programat să facă recepţia lucrărilor pe loturile 3 şi 4 pentru luni, în prima parte a zilei, iar şansele deschiderii sunt de 99%, spune Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR. Cel mai târziu, circulaţia auto va fi deschisă marţi dimineaţa, dar, dacă nu vor exista probleme, este posibil să se circule încă de luni.

Firma italiană Tirrena Scavi a fost nevoită să raşcheteze trei kilometri de asfalt de pe lotul 3 pentru a îl aşterne din nou. Cauza a fost fenomenul de exsudare, anume ieşirea bitumului la suprafaţă cu impact negativ asupra stării de rulare a drumului. Pentru că nu este finalizat şi lotul 2, circa trei kilometri din lotul 3, respectiv zona care asigură ocolirea municipiului Aiud, vor fi recepţionaţi, dar nu vor putea fi utilizaţi. Accesul pe autostradă va fi posibil doar de la nodul rutier construit la ieşirea din Aiud, spre Turda.

Imagine indisponibilă

Loturile 3 şi 4 ar fi trebuit deschise circulaţiei încă din 2016. Autostrada Sebeş – Turda va avea 70 km şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul 2 are 24,3 km şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda, la nodul rutier care face legătura cu autostrada Transilvania şi DN1.

Loturile 1 şi 2 vor fi deschise la sfârşitul anului 2019.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite