Scena primului Teatru de proiecte din Alba, amenajată în Cetatea Alba Carolina în locul Psihiatriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au decis că primul Teatru de proiecte din Alba va prinde contur în zona istorică a Cetăţii Alba Carolina. Instituţia culturală se va înălţa pe locul unde funcţionează acum secţia de Pshihiatrie şi Recuperarea Medicală.

Iniţial, Teatrul de proiecte din Alba Iulia era planificat să fie înălţat în centrul oraşului, în spatele fostului spital ORL. Acum, Consiliul Judeţean a dat verdictul. Instituţia culturală va fi amenajată în interiorul Cetăţii, în zona unde funcţionaeză acum secţia de Psihiatrie, cea de Recuperare Medicală şi Ambulatoriul de specialiate, Compartimentul de recuperare neuromotorie şi Centrul de medicină mintală.

Clădiri de patrimoniu

„Deocamdată, am ales zona în care se va ridica Teatrul. Am alocat 300.000 de lei pentru studiile de specialitate. Vrem ca această zonă să fie cu adevărat una de cultură. Nu am luat încă o hotărâre unde vor fi mutate secţiile Spitalului Judeţean care funcţionaeză acolo“, a explicat Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba.

Clădirile sunt situate în interiorul Cetăţii şi se află pe lista celor protejate, aşa că nu pot fi demolate.Suprafaţa este una generoasă, de aproape două hectare.

Licitaţie internaţională

Primul pas va fi organizarea unei licitaţii internaţionale pentru proiectarea viitorului Teatru. Soluţia finală ar trebui să fie, potrivit conducerii CJ Alba,  una echilibrată din punct de vedere economic şi arhitectural. Teatrul de proiecte presupune că  orice trupă va putea prezenta aici spectacole, situaţie uşor de susţinut din punct de vedere financiar, dar şi al personalului.

În prezent, în Alba Iulia funcţionează  doar Teatrul de păpuşi  „Prichindel“.




Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite