Satul-fantomă din Apuseni în care nu mai locuieşte nimeni. O singură dată pe an, sute de oameni readuc locul la viaţă
0Satul Poieni din comuna Vidra, Munţii Apuseni, este la propriu un sat-fantomă. La Poieni nu mai locuieşte nimeni, cu toate că în urmă cu câteva decenii aici erau sute de oameni. O dată pe an, a doua zi de Rusalii, Poieniul renaşte din propria cenuşă. Foşti locuitori şi rude ale acestora, dar şi turişti, urcă pe munte pentru a participa la singura slujbă care se mai ţine în biserica din sat.
”Acum mai bine de 45 de ani, Poieniul era un sat bine închegat, cu peste 150 de gospodării. Poienarii, oameni ai muntelui, s-au deprins cu tot felul de munci pentru ca viaţa familiilor să fie una cât de cât decentă. Munceau acasă, dar şi pe ţară, că altfel nu era chip să trăieşti în vârf de munte. Altădată, era totul cosit, cu clăi frumos aranjate, acum, puzderia de jnepeni a acoperit frumuseţea acestor locuri. Timpuri şi răstimpuri apuse... (…) Aşa ne rămâne imaginea de vis, care ne încarcă cu energie, ne trimite pentru câteva momente în ţinutul parcă ireal, un ţinut rămas astăzi doar o amintire - Ţinutul Poienarilor”, scrie Nicolae Trif, un fost locuitor al satului în cartea ”Din jurnalul unui poienar”.
Satul Poieni este amplasat pe un platou montan al comunei Vidra, la peste 1.000 de metri altitudine. Drumul de acces foarte dificil, îmbătrânirea populaţiei şi exodul tinerilor spre centrul comunei sau la oraş au dus la dispariţia acestuia de pe hartă. Au mai rămas casele nelocuite, biserica ce se umple doar o dată pe an şi vitele sau oile ce sunt urcate vara pe munte de către oamenii locurilor. A doua zi, după Rusalii, poienarii sau urmaşii lor se reîntorc la origini. ”La iniţiativa unui poienar a prins contur acest obicei de întâlnire a fiilor satului Poieni, a doua zi de Rusalii. Cu ajutorul internetului, s-au căutat între ei, au colectat bani – unii au dat şi câte 50 de milioane de lei vechi – şi au reparat biserica ortodoxă din Poieni, pridvorul din lemn al acesteia, au curăţat curtea bisericii, cimitirul”, spune primarul comunei Vidra, Ioan Alexandru Resiga. La evenimentul din 5 iunie 2017 au participat peste 200 de persoane.
Satul a cunoscut o depopulare masivă între anii 1970 - 1980, când Ceauşescu a demarat o puternică industrializare a României iar ţăranii au migrat spre fabrici şi uzine, abandonându-şi gospodăriile. Biserica a fost construită din piatră şi este inclusă pe lista monumentelor istorice. La recensământul din 2002, aici a mai fost găsit un singur om. În prezent, aici nu mai locuieşte permanent nici o persoană, însă mai există câţiva foşti localnici sau rude ale acestora care revin primăvara cu animalele pentru a le paşte pe întinsele păşuni care cresc pe aceste meleaguri. Unul mdin motivele depopulării satului a fost şi desfiinţarea ciclului gimnazial al şcolii din Poieni, pe motiv că numărul de copii a scăzut sub 100. În prezent şcoala din sat este o ruină, din care au mai rămas doar zidurile, fiind spartă şi distrusă după ce a fost desfiinţată, la câţiva ani după căderea comunismului.
”Nu era casă sau măietoare în Poieni unde să nu existe un frasin, un fag sau un cireş care s-o ocrotească de vitregiile vremii şi niciodată un brad. Bătrânii spuneau că bradul lângă casă pustieşte casa. Aşadar, în satul Hărăşti din Poieni, mai exact în lunca Trocului, lânga casa lui Rovinu' lui Visalom, de peste sute de ani dăinuie semeţ un frasin care surprinde prin grosimea sa. Abia şase moţi, laţi în umeri, ficiori vrenici ca la noi la Vidra, îl pot cuprinde. De peste şase generaţii, vara, sub umbra sa, se auzeau poinarii, în făcutu' zilei bătând coasele, toamna-şi despletea frunzele pe care poinăriţele le adunau în frunzar la oi, domolea vântul şi ploile, iar iarna, în geruri năprasnice, trosnea din toate încheieturile, sub mantia de nea, în liniştea nopţii”, se mai afirmă în cartea ”Din jurnalul unui poienar”.
Se încarcă comentariile...
