Salvatorii din Horea, audiaţi ca martori de procurorii militari în dosarul accidentului aviatic din Apuseni

Salvatorii din Horea, audiaţi ca martori de procurorii militari în dosarul accidentului aviatic din Apuseni

Printre cei audiaţi sunt şi cei trei săteni care au ajuns primii la locul accidentului

Procurori militari din cadrul Parchetului General sunt prezenţi miercuri în oraşul Cîmpeni, judeţul Alba, unde au loc audieri de martori în dosarul accidentului aviatic din Apuseni. Printre peesoanele audiate se află primarul şi viceprimarul comunei Horea, dar şi primii salvatori care au ajuns la locul accidentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia parchetelor militare i-au chemat la audieri pe fostul deputat Corneliu Olar, pădurarii Nicolae Oneţiu şi Alexandru Vesa şi pe cei trei salvatori care au ajuns la locul accidentului, Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Todea. 
 
Aceştia au mai fost audiaţi la sfârşitul lunii ianuarie, dar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. De asemenea, vor fi audiaţi primarul comunei Horea, Marin Nicola şi viceprimarul, Ioan Trif, tot în calitate de martor.

„Am dat declaraţii noi şi m-au întrebat dacă îmi susţin ce am spus în data de 28 februarie. La declaraţiile noi am fost întrebat de procurorul militar de la Bucureşti dacă autoritatea locală şi-a făcut datoria în ziua accidentului. Le-am spus că da, bineînţeles că doar au fost toţi cei din comitetul local acolo”, a declarat fostul deputat. Olar este în prezent secretarul Primăriei Horea.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au decis în 4 februarie să decline ancheta privind accidentul de avion din Munţii Apuseni în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia parchetelor militare. 
 
Procurorii militari au început urmărirea penală  pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 şi 3 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. (art. 178 alin. 2 şi 5 din C.pen., adoptat prin Legea nr. 15/1968);
- vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen.;
- neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 rap. la art. 309 C.pen.;
- neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 C.pen.;
- nerespectare măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 C.pen.;
- art. 98 rap. la art. 110 din Codul aerian.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările