S-a semnat contractul de finanţare, de peste 2 milioane de euro, pentru noua policlinică din Alba Iulia. Lucrările vor afecta activitatea blocului operator

S-a semnat contractul de finanţare, de peste 2 milioane de euro, pentru noua policlinică din Alba Iulia. Lucrările vor afecta activitatea blocului operator

Clădirea vechii policlinici va fi mansardată

După circa 15 ani de ”exil”, până la jumătatea anului 2022, Policlinica din Alba Iulia va reveni în sediul construit iniţial în anul 1973, ca urmare a contractării proiectului prin care Consiliul Judeţean Alba va utiliza peste 10 milioane lei pentru modernizarea şi extinderea clădirii din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, se va asigura un spaţiu optim din punct de vedere al circuitelor funcţionale pentru desfăşurarea activităţii de ambulatoriu, prin consolidarea planşeului construcţiei existente cu deschidere către Bulevardul Transilvaniei, realizarea a două extinderi pentru această clădire şi lucrări de compartimentări şi finisaje interioare. Contractul de finanţare din fonduri nerambursabile a fost semnat, marţi, 17 septembrie, la sediul Spitalului Judeţean Alba, de către Ion Dumitrel, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi Dan Popa, directorul Direcţiei Organism Intemediar pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru. 
 
Acest proiect îşi propune să asigure condiţii optime pentru dezvoltarea serviciilor oferite de ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Aceste obiective vor fi atinse atât prin lucrările de construcţii-montaj, inclusiv finisaje şi modificarea tuturor instalaţiilor existente în cadrul actualului corp de clădire în care a funcţionat cândva fosta Policlinică albaiuliană, dar şi prin achiziţia a peste 560 de echipamente şi aparatură medicală. Valoarea totală a cererii de finanţare cu titlul ”Extindere, modernizare şi dotare în vederea relocării Ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia” este de 10.700.749 lei (2,3 milioane de euro). Durata estimată de implementare este de aproape trei ani, până la sfârşitul lunii iulie 2023.
 
 
”Acum, Ambulatoriul integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, situat pe strada Muşeţelului nr. 2, este subdimensionat, funcţionând într-un spaţiu ce nu corespunde cerinţelor, nici din punct de vedere medical, dar nici conform aşteptărilor oamenilor. Avem trei proiecte susţinute din fonduri europene pentru spitalul albaiulian şi, prin parteneriate directe aducem fonduri europene pentru spitalele din Aiud, Ocna Mureş şi Zlatna. Avem şi propriile noastre investiţii, din resurse ale judeţului Alba, şi dorim să răspundem astfel celei mai stringente probleme ridicate de cetăţeni: asigurarea unei stări de sănătate cât mai bune, pentru toţi oamenii. Prin plusul de calitate al clădirilor reabilitate şi prin dotările moderne cu aparatură – doar pentru acest proiect fiind vorba de 569 noi echipamente - se va dezvolta reţeaua de facilităţi medicale moderne în judeţul Alba, capabile să furnizeze îngrijire medicală de calitate”, a declarat domnul Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
 
Propunerea de extindere şi modernizare a clădirii ce va servi ca ambulatoriu integrat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia – fosta Policlinică - are în vedere păstrarea construcţiei existente, dar după lucrări de consolidare şi recompartimentare interioară, precum şi extinderea respectivului imobil. Proiectul propus include lucrări de construcţii si instalaţii, în principal pentru repararea planşeelor, realizarea a două extinderi şi refacerea integrala a finisajelor interioare la pereţi şi tavane. Toate instalaţiile vor fi schimbate, în special cea electrică, ce va fi modernizată şi adaptată nevoilor moderne din unităţile medicale. 
 
 
Lucrările presupun însă restrângerea temporară a activităţii blocului operator şi a secţiei ATI, care funcţionează în prezent la etajul al doilea al clădirii. „Se va restrânge activitatea blocului operator. În primul rând, programul blocului operator se va axa pe urgenţele chirurgicale, în al doilea rând vom încerca să facem un program şi după-masa, pentru a putea asigura maximul posibil”, a declarat directorul medical al instituţiei, dr. Dan Crainic. „Acum avem 13 săli şi s-ar putea să lucrăm pe jumătate ca şi număr de săli”, a spus managerul spitalului, ec. Diana Mârza. Aceasta a mai transmis că pacienţii din ambulatoriul integrat vor putea beneficia de servicii medicale noi, contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate, servicii de care până acum nu au putut beneficia decât în condiţii de spitalizare.
 
 
În noua construcţie vor fi realizate compartimentări interioare din pereţii existenţi, pe de o parte, dar şi altele noi, din pereţi de gips-carton pe structura metalică, se vor realiza finisaje de pardoseală noi, din covor PVC de trafic intens antiderapant şi antiseptic, vor fi înlocuite tâmplăriile interioare, adaptate pentru spaţii medicale, vor fi refăcute integral scărilor de acces, iar la unul dintre accesele nou deschise va fi instalată o platformă hidraulică pentru persoanele cu dizabilităţi. Dotările achiziţionate prin proiect sunt diverse şi sunt destinate pentru toate cabinetele existente în cadrul ambulatoriului integrat.
 
”Unităţile medicale din judeţul Alba beneficiază, prin contractele semnate, de investiţii totale cumulate în valoare de peste 15 milioane euro, pentru extinderi şi modernizări de clădiri, dar şi pentru eficientizare energetică şi achiziţia de dotări moderne. Realizările sunt posibile datorită accesării de către Consiliul Judeţean Alba, dar şi de către consiliile locale, în parteneriat cu judeţul, a mai multor scheme de finanţare din fonduri europene REGIO pentru investiţii în infrastructura de sănătate”, a declarat domnul Dan Popa, directorul Direcţiei Organism Intemediar pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru.  
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: