Divizarea Minvest pentru Roşia Montană: noua societate intră în RMGC cu o participaţie de aproape 16 milioane de euro

Divizarea Minvest pentru Roşia Montană: noua societate intră în RMGC cu o participaţie de aproape 16 milioane de euro

Comuna Roşia Montană şi cariera exploatării miniere de stat. Foto Adevărul

Minvest SA Deva a publicat proiectul de divizare parţială a companiei în scopul înfiinţării noii societăţi care va reprezenta statul român în proiectul minier de la Roşia Montană. Noua societate se va numi Minvest Roşia Montană şi, potrivit proiectului, va avea sediul social tot la Deva.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma finalizării operaţiunii de divizare, se va desprinde o parte din patrimoniul Minvest şi va fi transferată către o societatea nou-creată. Minvest Roşia Montană va avea un capital social de aproximativ 133.000 de lei. Societatea va prelua şi împrumuturile acordate de Gabriel Resources (acţionarul majoritar al SC Roşia Montană Gold Corporation SA - RMGC), în 2004 şi 2009, în valoare de 132,8 milioane de lei (aproximativ 30 milioane de euro).
 
Titlurile de participare transferate noii societăţi, cu care va intra în RMGC, se ridică la 69,5 milioane de lei (15,7 milioane de euro).După înregistrarea la Registrul Comerţului, Minvest Roşia Montană SA va fi transferată de la Ministerul Economiei în subordinea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, condus de ministrul delegat Dan Şova. Întreaga procedură va fi finalizată în aproximativ două luni.
 
Motive invocate pentru divizarea Minvest
 
Divizarea parţială este necesară pentru a reorganiza activitatea Minvest pe baze solide care să permita dezvoltarea activităţilor din patrimoniul Minvest. Motivele fundamentale care stau la baza preconizatei divizări Minvest prin transferarea unei părţi din patrimoniul acesteia către o societate nouă care va fi constituită la finalizarea procesului de divizare sunt:
 
Interesul statului de a avea un control direct asupra Roşia Montană Gold Corporation S.A., având în vedere importanţa proiectului în ceea ce priveşte exploatarea resurselor şi dezvoltarea zonei.
 
Potenţialul financiar ridicat al proiectului, care justifică un transfer al beneficiilor aferente cotei de 19,3142% direct către bugetul de stat, aceasta fiind totodată în linie cu practică de până acum, conform căreia statul a păstrat o deţinere minoritară în majoritatea companiilor privatizate din domeniul resurselor/energiei. Statul Român trebuie să îşi asigure maximizarea beneficiilor economice şi încasărilor bugetare din Proiectul Roşia Montană independent de evoluţia viitoare a Minvest;
 
Asigurarea, atât pentru Minvest, cât şi pentru Noua Societate, a principalelor beneficii care rezultă în urma proceselor de divizare, respective: o administrare mai eficientă a resurselor curente patrimoniale, umane şi logistice ale Societăţii Divizate, separarea economică şi funcţională a unor operaţiuni ale Societăţii Divizate şi  concentrarea activităţii societăţii beneficiare noi pe domenii ce permit eficienţă şi profitabilitate maximă în mod independent.
 
În urma divizării parţiale, atât Minvest, cât şi societatea beneficiară nouă vor avea un potenţial economic mai puternic decât Minvest singură, având drept consecinţă directă creşterea profitului rezultat din activităţile desfăşurate şi implicând, de asemenea, şi o dezvoltare din punctul de vedere al cifrei de afaceri. De asemenea, atât Minvest, cât şi Noua Societate vor avea pieţe specifice, bine delimitate după obiectul de activitate, generând maximizarea eficienţei economice şi obţinerea de profit;
 
Descentralizarea managementului şi oportunitatea actului decizional, care vor conduce la economii de cost şi la o creştere a eficienţei activităţilor prin eliminarea greutăţilor şi a deficienţelor inerente unei conduceri centralizate şi datorate în special mărimii şi specificului de activitate al Societăţii Divizate. Astfel, raţiunile divizării parţiale au în vedere şi caracteristicile diferite din punct de vedere managerial necesare pentru administrarea patrimoniului ce urmează a fi transmis către societatea beneficiară nouă şi, respectiv, a patrimoniului care va rămâne în cadrul Minvest.
 
O mai bună susţinere a nevoilor investiţionale pentru dezvoltarea afacerilor şi utilizarea resurselor pentru investiţii în mod creativ şi oportun la toate nivelele.
 
Atributele noii societăţi:
 
Denumire: Minvest Roşia Montană S.A.
Capital social: Valoare totala 133.145 lei, împărţit în 53.258 acţiuni, fiecare având o valoare nominală de 2,5 lei.
Acţionari/Asociaţi: 1. Statul Român prin Ministerul Economiei, cu sediul înregistrat la adresa din Calea Victoriei, nr 152, sector 1, Bucureşti deţinând 100% din capitalul social, respectiv 53.258 acţiuni, având o valoare nominală totală de 2,5 lei
Sediul social: P-ţa Unirii, Nr. 9, Judeţul Hunedoara, Municipiul Deva
Forma juridical: Societate pe acţiuni
Obiectul principal de activitate: 0990 – “Activităţi din servicii anexe pentru extracţia mineralelor”
 
Elemente activ/pasiv transferate:
 
Titluri de participare în Roşia Montana Gold Corporation S.A transferate în Noua Societate: 69.510.733 lei
Elemente de pasiv
Împrumuturi acordate de Gabriel Resources (Jersey) Ltd: 132.844.550 lei
Elemente de capitaluri proprii transferate
Capital Social: 133.145 lei
Pierdere reportată: -63.466.962 lei
Total elemente de capitaluri proprii: -63.333.817 lei
Elemente activ/pasiv transferate noii Societăţi
ACTIV NET TRANSFERAT:  -63.333.817 lei
 
Citiţi şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările