România lucrului prost făcut. Barajul abandonat într-un paradis natural după o cheltuială de 11 milioane de lei

România lucrului prost făcut. Barajul abandonat într-un paradis natural după o cheltuială de 11 milioane de lei

Barajul de la marginea oraşului Sebeş este abandonat de mai mulţi ani

În municipiul Sebeş la marginea unui parc prin care trece râul cu acelaşi nume, ”zace” de mai mulţi ani o investiţie publică realizată de compania de stat Hidroelectrica.

Ştiri pe aceeaşi temă

Situată la doar un kilometru şi jumătate de centrul municipiului Sebeş, în Parcul Arini, investiţia eşuată provoacă efecte negative grave, în primul rând asupra mediului înconjurator. Terenul a început să se erodeze semnificativ în condiţiile în care râul Sebeş a fost deviat printr-o albie temporară căreia malurile nu i-au fost consolidate.

Iniţiatorii proiectului s-au gândit, probabil, că respectiva albie nu va fi folosită foarte mult timp şi nu va avea, deci, impact asupra împrejurimilor. Lucrurile însă au trenat, râul curge deja de 10 ani prin această albie temporară devenită permanentă şi erodează malurile. Concret, efectul se poate observa în zona drumului care trece din Arini spre Petreşti şi care este în pericol de prăbuşire.
 
Tot din cauza devierii cursului râului Sebeş a scăzut şi nivelul pânzei freatice ceea ce determină, la rândul său, uscarea copacilor şi vegetaţiei din întreaga zonă, fapt ce afectează şi fauna din arealul respectiv. O parte din terenul pe care s-a construit microhidrocentrala aparţine domeniului public al municipiului Sebeş, fiind concesionat prin două hotărâri ale Consiliului Local Sebeş - în 2006. Iniţial s-a concesionat în favoarea Hidroelectrica SA suprafaţa de 23,30 hectare pe perioada realizării investiţiei Lac redresor Sebeş etapa I - în zona Parc Arini.

   
”Din păcate, ei nu şi-au respectat termenele privind acea investiţie. În acest moment acea zonă este degradată foarte mult, perimetrul în care s-a deviat râul este un real pericol atât pentru siguranţa celor care trec pe acolo dar, pe de altă parte, este un pericol şi pentru că se surpă malurile şi, bineînţeles, degradarea Parcului Arini în totalitatea lui. Din câte ştim au ajuns într-o anumită fază cu investiţia, există sume alocate dar nu au mai continuat lucrările. Şi deşi ei au mai făcut demersuri ca Primăria să preia lucrările, ar fi un angajament neprogramat din partea bugetului municipiului. Noi nu considerăm că este normal să ne trezim cu o cheltuială pentru că cineva şi-a modificat planurile pe parcurs”, afirmă Dorin Nistor. 

 
Primarul completează că şantierul abandonat de către Hidroelectrica afcetează proiectul administraţiei locale privind punerea în valoare a Parcului Arini. ”Terenul este al nostru, l-am dat în folosinţă pentru realizarea acelei investiţii, din păcate acum este degradat, arată ca după un bombardament, există cantităţi de pământ depozitate pe el, orice intervenţie asupra lui reprezintă cost. Sper ca lucrurile să se rezolve pe cale amiabilă, în mod contrar ne vom întâlni în instanţă”, spune Dorin Nistor, primarul din Sebeş.
 

Citiţi şi:

 

Efectul a 200 de milioane de euro din fonduri europene pentru Alba Iulia: mai multe construcţii, record de creştere a populaţiei, o maşină la doi locuitori

 

Satul necunoscut din Alba transformat în atracţie turistică: are stânci uriaşe, chei şi peşteri

 

Artistul care a dus folclorul românesc la Balul Operei din Viena. Povestea de viaţă a lui Liviu

 

Burz, românul care a plecat în lume cu 100 de mărci în buzunar

 

Aventura vieţii pentru un IT-ist român: Africa traversată pe bicicletă de la nord la sud, pe o distanţă de 11.000 de kilometri

 

„Doamna Adi“, învăţătoarea din Apuseni care predă, de 18 ani, simultan la patru clase: „Nu mi-am căutat împlinirea în a avea rezultate deosebite şi laude“

 

Ziarul britanic The Times a scris în 1785 despre Horea, conducătorul Răscoalei ţărăneşti: „Un desperado îndrăzneţ“

 

Peştera Dâmbău, grota din Apuseni unde se găseşte „laptele de munte“

 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările