Robotul care găteşte, face curăţenie şi lucrează în grădină, pe primul loc la o competiţie din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi robotul Jenny 5 au obţinut primul loc la competiţia Robot Challenge de la Oradea.

Concursul de roboţi inteligenţi s-a desfăşurat în perioada 22-23 aprilie 2017, la Universitatea din Oradea, fiind la a VII-a ediţie. Au participat 34 de echipe de la 8 universităţi din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Tg.-Jiu, Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca şi Alba Iulia, precum şi echipe de la licee din Oradea şi Bucureşti.

Concursul a avut mai multe secţiuni: line follower classic, line follower enhanced, mini sumo, mega sumo, maze bot şi free style. Cea mai populara secţiune a fost cea de line follower classic. Echipa UAB, formată din studenţii Alexandru Donea, Daniela Oniţă, Tudor Samuilă, Daniel Leah, Raul Boldea, Florin Jurj, Diana Mariş, Robert Boţan, Mihaela Roşca, Alin Simina, Denis Toader, coordonaţi de către prof. Mihai Oltean s-a înscris la secţiunea de Free Style, unde a făcut demonstraţii cu robotul „Jenny 5” pe care îl dezvoltă curent în cadrul cursului de Roboţi Inteligenţi de la Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti.

robot universitate alba

Echipa Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a clasat pe locul 1. Pe următoarea poziţie s-a clasat echipa Politehnicii Bucureşti, care a dezvoltat un nano-robot, pentru sumo, de 1cm diametru. Pe poziţia a 3-a s-a clasat o echipă de elevi de la 2 licee din Oradea. Pe poziţia a 4-a s-a clasat o altă echipă de la Politehnica Bucureşti, care a dezvoltat o maşină autonomă scara 1:10. Tot la secţiunea de Free Style s-a înscris şi o echipa de studenţi care a dezvoltat un robot de făcut clătite, dar care s-a retras, din motive tehnice, înainte de începerea prezentărilor.

image
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite