Restaurantele se întrec în surprize de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albaiulenii care doresc să petreacă sărbătorile într-un spaţiu deosebit, cu muzică şi mâncare bună pot alege dintre ofertel resturantelor din Alba Iulia şi din împrejurimi. Mai ales femeile sunt tentate să iasă din casă în serile de sărbătoare pentru că în felul acesta evită curăţenia şi spălatul vaselor de după petrecere.

Majoritatea restaurantelor din Alba Iulia au pregătit pentru noaptea de Revelion pachete de sărbătoare care costă între 200 şi 300 de lei de persoană. Meniurile de sărbătoare sunt bogate şi cuprind aperitive reci şi calde, un fel principal şi deserturi care sunt pregătite special pentru seara de Revelion. Majoritatea restaurantelor oferă şi masa din prima zi a anului. Meniul este şi de data aceasta bogat şi poate cuprinde şi ciorbă şi sarmale.

„Organizăm masă de Revelion. Un meniu complet pentru două persoane este 400 de lei pentru două zile, 31 decembrie şi 1 ianuarie.Spaţiul va fi special amenajat pentru aceste zile de sărbătoare. Restaurantul are o capacitate de 200 de locuri şi dispunem şi de un salon unde poate petrece un grup de 50 de persoane într-un cadru mai intim“, a spus Letiţia Ştefan, de la restaurantul „Fan“ de la ieşirea din oraşul Sebeş. Pensiunile din judeţul Alba au şi ele oferte variate.

„Noi avem pachete se poate petrece la pensiune atât sărbătoarea de Crăciun cât şi Revelionul. Meniul va fi pe gustul tuturor. Servim şi delicatese, somon, prosciutto cu pepene galben dar şi tocăniţă de viţel cu mămăliguţă şi murături de casă. Un sejur în perioada 24 decembrie-2 ianuarie cu cazare şi trei mese incluse este 1500 de lei de persoană. Se poate alege însă şi un sejur scurt de  două zile“, a spus Maria Măluţan de la pensiunea „Boema“.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite