UPDATE Referendum 2018. Prezenţă de peste 163% la o secţie de vot din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o secţie de vot din Alba s-a înregistrat o prezenţă foarte mare a alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituţiei.

UPDATE 20.35 Datele oficiale de la ora 19.00 arată o prezenţă de 163.76% la secţia de vot din Valea Mănăstirii. Au votat 148 de alegători pe lista suplimentară şi doar 70 pe lista permanentă.

UPDATE 17.35: Datele oficiale de la ora 16.00 arată o prezenţă de 157,97% la secţia de vot din Valea Mănăstirii. Au votat 142 de alegători pe lista suplimentară şi doar 68 pe lista permanentă.

______________________________________________

Secţia unde a fost înregistrată această prezenţă record pentru Alba, de 124,6%, este organizată în cadrul fostei şcoli primare din satul Valea Mănăstirii, comuna Rîmeţ. Aici au votat 172 de oameni, dintre care 108 au fost trecuţi pe lista electorală suplimentară. Votanţii pe lista permanantă au fost în număr de 64. Secţia de vot are ”arondaţi” un număr de 138 de alegători. 

Situaţia prezenţei la secţia din Valea Mănăstirii se datorează faptului că aici votează măicuţele de la Mănăstirea Rîmeţ, precum şi persoane care au participat la slujba de duminică, dar şi turişti, zona fiind cunoscută cu un potenţial ridicat din acest punct de vedere.

O altă secţie unde alegătorii s-au prezentat în număr mare la vot este cea din satul Izvoarele, comuna Livezile. Aici au votat 96 de persoane, reprezentând 90,56% dintre alegătorii de pe lista permanentă. Dintre aceştia, 34 sunt votanţi pe lista suplimentară, iar 10 şi-au exprimat dreptul de vot cu urna. Prezenţe mai mari, de peste 30%, mai sunt la cele două secţii din Aiud unde au votat cu urna mobilă deţinuţii de la penitenciar, la Căminul Cultural din Albac (24,76%) unde au votat 71 de alegători pe lista suplimentară şi 106 pe lista permanentă, la Şcoala Primară din satul Deal, comuna Cîlnic, cu un procent de peste 43%, la secţia din satul Dîrleşti, comuna Horea, cu o prezenţă de 37,34% şi în satul Dumbrava, comuna Unirea, unde s-au prezentat la vot 42% dintre alegători.

În ce priveşte prezenţa negativă, primul loc în judeţul Alba este ocupat de secţia din satul Plaiuri, comuna Pianu, unde au venit la vot doar 2 alegători din cei 41, dintre care unul a votat pe lista suplimentară, prezenţa fiind de doar 4,87%.

Biroul Electoral Central a înregistrat până duminică, ora 13.00, un număr de 38.337 de votanţi în Alba, reprezentând un procent de 12,24% din totalul alegătorilor. Au votat pe lista suplimentară 4.197 de persoane, iar cu urna - 618 persoane. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite