Recursul compensatoriu „merge înainte“. Încă un deţinut condamnat pentru omor, eliberat foarte repede din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutul a fost închis la Penitenciarul Aiud
Deţinutul a fost închis la Penitenciarul Aiud

Legea care reglementează aşa-zisul recurs compensatoriu permite, în continuare, unor persoane condamnate în trecut pentru fapte de omor să fie eliberate mult mai repede din închisoare. Ultimul exemplu este cel al unui deţinut în vârstă de 58 de ani, încarcerat la Penitenciarul Aiud, care a obţinut în instanţă o decizie favorabilă de a părăsi închisoarea.

Csifo Mihail a fost condamnat în 2008, de Tribunalul Mureş, la 17 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat şi a părăsit închisoarea, după 11 ani şi 2 luni de detenţie. Executarea pedepsei a început în noiembrie 2007 şi ar fi urmat să expire în septembrie 2023. Recursul compensatoriu, zilele castigate prin muncă şi comportamentul manifestat în închisoare după anul 2015 i-au convins pe judecători să îl elibereze. Astfel, în 28 ianuarie 2019, Tribunalul Alba a decis că deţinutul poate pleca acasă, admiţând contestaţia formulată de acesta la o decizie anterioară a Judecătoriei Aiud, care i-a respins solicitarea.

Până la momentul întocmirii documentaţiei de către reprezentanţii Penitenciarului, deţinutul Csifo Mihail beneficiase de 432 de zile de libertate câştigate în baza recursului compensatoriu, respectiv de 422 de zile ca urmare a muncii prestate. Cu ajutorul acestora a îndeplinit una din condiţiile legale privind eliberarea condiţionată, respectiv executarea a 75 la sută din pedeapsă. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, petentul trebuia să execute din pedeapsa aplicată un număr de 4.657 zile. A executat efectiv 3.938 de zile, iar ca urmare a celor două beneficii menţionate a obţinut în total 4.792 zile, ceea ce înseamnă peste limita fracţiei prevăzută de lege. Fără beneficiile Legii 169/2017, privind recursul compensatoriu, deţinutul ar mai fi executat cel puţin 1 an de închisoare.

Din procesul verbal întocmit de Penitenciarul Aiud, rezultă că petentul condamnat a mai suferit şi alte condamnări pe perioada detenţiei, a beneficiat de 28 de recompense, dar i s-a aplicat şi o sancţiune la data de 03.12.2014 pentru o abatere comisă, respectiv confecţionare şi deţinere de obiecte interzise. Acesta a participat în perioada detenţiei, la 7 programe educative, 3 programe sociale şi 1 program psihologic. Penitenciarul Aiud a analizat situaţia petentului condamnat la data de 28.08.2018 fiind întocmit de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate procesul verbal nr. 35, comisia apreciind că poate fi deţinutul liberat condiţionat, având în vedere eforturile de reintegrare. Din procesul verbal menţionat rezultă că se află încarcerat petentul în executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 190 /2008 pronunţată de Tribunalul Mureş pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

(…) Raportat la conduita acestuia, aşa cum reiese din caracterizarea făcută de Penitenciarul Aiud, instanţa observă că pe parcursul perioadei de detenţie a avut un comportament în general corespunzător, având aplicată o singură sancţiune şi numeroase recompense. Conduita conformă a acestuia începe doar cu anul 2015, or prin raportare la durata pedepsei şi infracţiunea deosebit de gravă pentru care a fost condamnat, instanţa nu are convingerea realei schimbări a comportamentului deţinutului şi a faptului că acesta, o dată pus în libertate nu va prezenta risc pentru membrii comunităţii. În perioada de amânare a participat la un singur program, finalizat fără credite. Concluzionând, raportat la antecedentele penale ale petentului, natura faptei comise, la împrejurarea că nu s-a implicat în concret în activităţi de reintegrare decât o perioadă scurtă de timp prin raportare la durata pedepsei, apreciem că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu a fost suficient pentru ca acesta să îşi însuşească în totalitate scopul preventiv şi educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită şi alte fapte infracţionale şi să poată fi redat societăţii fără riscul de a săvârşi noi fapte”, astfel a motivat Judecătoria Aiud decizia de a respinge, iniţial, în noiembrie 2018, cererea de eliberare condiţionată. 

Contestaţia formulată de petentul condamnat a fost admisă în 28 ianuarie 2018 de către un complet de la Tribunalul Alba: ”În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp admite contestaţia formulată de condamnatul Csifo Mihail, deţinut în Penitenciarul Aiud, împotriva sentinţei penale nr. 1218/2018, pronunţate de Judecătoria Aiud, în dos. nr. 3301/175/2018. Desfiinţează sentinţa penală atacată şi soluţionând cauza: Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud şi, în baza art. 587 Cpp rap. la art. 59 Cp din 1969, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Csifo Mihail, fiul lui ..., născut la data de ..., CNP ..., din executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 190/2008 a Tribunalului Mureş şi punerea, de îndată, în libertate a susnumitului de sub puterea M.E.P.Î. nr. 209/2008 emis de Tribunalul Mureş, dacă nu este privat de libertate în altă cauză”.

Citiţi şi:

 

FOTO Regatul de gheaţă din Cheile Râmeţului. Imagini spectaculoase cu „opera de artă” realizată de natură

 

Exporturi record de armament pentru România în 2018: vânzări de 250 de milioane de euro în ţări de pe tot globul

 

FOTO VIDEO Izolaţi în Apuseni. Cum se luptă oamenii munţilor cu stratul uriaş de zăpadă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite