Rechizitoriul unei şpăgi de 100 de lei, demontat de judecători. Procurorul, criticat pentru abuzuri în anchetarea unui pensionar

Publicat: 10.05.2021 16:25

Ultima actualizare: 02.08.2022 12:57

Vârstnicul a fost trimis în judecată după ce ar fi pus 100 de lei în dosarul de la Casa de Pensii

Magistraţi de la Curtea de Apel Alba Iulia critică dur, în motivarea unei decizii penale, modul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a instrumentat dosarul prin care a fost trimis în judecată un bărbat de 62 de ani acuzat de dare de mită

Curtea de Apel Alba Iulia l-a achitat definitiv în 7 aprilie 2021 pe vârstnicul din oraşul Câmpeni, acuzat că ar fi dat mită 100 de lei pentru a-i fi rezolvat mai repede dosarul de pensionare.

Instanţa s-a arătat ”complet descumpănită de modalitatea de obţinere a interceptării comunicaţiilor purtate de la postul telefonic aparţinând inculpatului” şi acuză procurorul că nu a motivat urgenţa unei asemenea demers. Procurorul mai este acuzat că a regizat împreună cu denunţătorul momentul în care pensionarul urma să fie prins în flagrant şi că l-ar fi instruit pe acesta ce să spună pentru ca vârstnicul să fie înregistrat.

La Tribunalul Alba, A. Ioan Gherasim a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. În apel s-a descoperit că fapta nu există şi s-a dispus achitarea acestuia. Bărbatul a fost judecat pentru că a lăsat 100 de lei între documentele depuse pentru pensie. O soluţie de achitare a fost solicitată chiar şi de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, lucru care se întâmplă foarte rar în cursul proceselor penale.

”Autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică incidente în cauză pot fi autorizate şi de procuror, pe o durată de maximum 48 ore, atunci când există urgenţă. Or, această autorizare realizată de procuror reprezintă o situaţie excepţională, ea neputând, în niciun caz şi în nicio împrejurare, să se constituie într-un abuz de drept din partea procurorului (...)”, afirmă instanţa care a pronunţat soluţia de achitare.

Declaraţia unui funcţionar, singura probă împotriva vârstnicului

Singurul mijloc de probă al procurorului a fost declaraţia dată de o funcţionară de la Casa de Pensii care a găsit banii în interiorul documentelor, precum şi declaraţia bărbatului.

”Urmând cronologia derulării evenimentelor, la data de 16.07.2019, la solicitarea martorei (...), inculpatul s-a prezentat la Casa Judeţeană de Pensii Alba şi fiind chestionat de aceasta cu privire la suma de bani din interiorul dosarului său de pensionare, răspunsul său a fost «Nu ştiu care este problema»; mai apoi, la insistenţele doamnei referent, arătându-se la fel de deconcertat, a răspuns în aceeaşi manieră dubitativă, elocvent în mod deplin nefiind nici la momentul la care, după stăruinţe repetate ale doamnei referent, a afirmat că a urmat exemplul unui «coleg, care a depus dosarul mai în primăvară» şi care, pesemne, i-ar fi spus că a depus 100 lei în dosar. În urma acestei interpelări nemijlocite a inculpatului, ne arătăm, în continuare, circumspecţi cu privire la momentul la care suma de bani a ajuns în interiorul dosarului de pensionare al inculpatului, dar şi cu privire la persoana care a depus banii acolo, de vreme ce nu rezultă în mod indubitabil, din vreo aserţiune a inculpatului, acest aspect”, se mai susţine în hotărâre.

Curtea afirmă că, ”deşi procurorul a invocat la momentul emiterii autorizaţiei de interceptare existenţa unei urgenţe, observăm că acesta a avut suficient timp să realizeze o pregătire a denunţătoarei (care l-a contactat telefonic pe inculpat şi, pretinzând că sunt necesare anumite lămuriri în legătură cu dosarul de pensionare, să-l invite la sediu), să o îndrume pe denunţătoare cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă în momentul în care inculpatul se va prezenta în biroul său (denunţătoarea îi solicită în mod repetat inculpatului explicaţii cu privire la persoana care l-a învăţat să aşeze banii în dosar şi cu privire la persoana căreia îi erau destinaţi) şi să instaleze tehnica de înregistrare ambientală în biroul denunţătoarei”.

„Momentul operativ”, pregătit minuţios

Magistraţii spun, în continuare, că, ”în toată perioada de timp dintre data începerii urmăririi penale şi data organizării flagrantului, procurorul ar fi avut suficient timp să ceară judecătorului de drepturi şi libertăţi emiterea mandatului de supraveghere tehnică”. Aceasta şi în condiţiile în care procurorul a pregătit minuţios „momentul operativ” (apelarea telefonică a inculpatului de către denunţătoare şi solicitarea prezenţei acestuia la sediul instituţiei în ziua următoare apelului telefonic, pentru realizarea flagrantului).

Magistraţii instanţei de apel afirmă că prima instanţă (Tribunalul Alba - n.r.) nu a insistat asupra identificării cerinţelor esenţiale ale infracţiunii, caz în care ar fi observat că lipseşte condiţia ca fapta să se realizeze în legătură cu urgentarea actului de serviciu. ”Pentru el, depunerea sumei de 100 lei în dosar nu era cu nimic diferită de depunerea celorlalte înscrisuri, fără să prevadă vreun moment că această acţiune ar putea avea conotaţii penale”, se precizează în document.

Completul de judecată face şi o carcaterizare originală a vârstnicului din Apuseni: ”Inculpatul este o persoană cu o formare rudimentară, având doar 8 clase, lucrând toată viaţa în perimetrul zonei în care locuieşte, în Munţii Apuseni, «moţ», neaoş, fără prea multe perspective de a se fi îndepărtat vreodată foarte mult de aria domiciliului său. Ne-am convins de simplitatea acestuia prin prisma înscrisurilor în circumstanţiere din dosarul primei instanţe, dar şi faţă de prezenţa sa la judecata în apel, fiind însoţit de soţie”.

Citește și: Fabrica de Arme Cugir, trimisă în judecată pentru explozia în care şi-a pierdut viaţa o angajată

Alte precizări relevante din motivarea hotărârii Curţii de Apel Alba Iulia:

Declaraţia dată în calitate de suspect în faţa procurorului, imediat după ce a părăsit biroul denunţătoarei, este singurul mijloc de probă din care rezultă că inculpatul ar fi pus banii în interiorul cărţii de muncă. Totuşi, evidenţiem o nouă neconcordanţă, în sensul că denunţătoarea a regăsit banii pe coperta carnetului de muncă, iar inculpatul a declarat că a depus banii în interiorul carnetului de muncă.

Mai târziu, în faţa primei instanţe, inculpatul a revenit asupra acestei declaraţii, precizând că se afla în stare de şoc, acesta fiind motivul pentru care a declarat că a depus banii în dosarul de pensionare. Relativ la această aserţiune, considerăm că nu trebuie pusă sub semnul îndoielii timorarea, inhibarea, intimidarea inculpatului, produsă, pe de-o parte, de interogatoriul martorei (...), iar, pe de altă parte, de cel al procurorului, ambele având loc în aceeaşi zi, la scurtă vreme unul de celălalt, cu privire la o chestiune cu vădită conotaţie penală.

(...) Observăm că pretinsa urgenţă, dată de necesitatea aflării adevărului, a impietat procurorul de caz să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi, în vederea demarării procedurii de emitere a mandatului de supraveghere tehnică pentru o perioadă nu mai scurtă de 7 zile, cuprinsă între 09 iulie, moment la care a fost începută urmărirea penală in rem şi 15 iulie, zi anterioară prezentării inculpatului la Casa de Pensii, la solicitarea expresă a denunţătoarei, pentru organizarea flagrantului.

Prin respectarea de către procurorul de caz a prevederilor legale care guvernează procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, dată de neatribuirea unei facultăţi pe care, în drept, nu o deţine decât în mod excepţional, nu doar că nu ar fi fost întârziate cercetările în cauză, dar procedeul probatoriu ar fi fost guvernat de principiul legalităţii, care deşi nu a fost invocat ca fiind încălcat la momentul la care suporta analiză, nu înseamnă că nu duce la formarea unei alte îndoieli rezonabile, de această dată în procesul de coroborare a probelor.

Ar fi fost greu de susţinut acuzaţia, în condiţiile în care pretinsa ”urgenţă” invocată de procuror ar fi fost reclamată la momentul procesual la care se realizează cu drept temei analiza legalităţii probatoriului, iar judecătorul de cameră preliminară ar fi apreciat ca fiind vătămat inculpatul în drepturile sale, prin neloiala administrare a înregistrării ambientale şi ar fi dispus dispus excluderea ei.

(...) Este mai mult decât evident pentru noi că ”oferirea” banilor, prin punerea lor de către inculpat în dosar, nu este prin ea însăşi relevantă sub aspectul semnificaţiei penale a conduitei în cauză, decât în măsura în care s-ar fi făcut în mod intenţionat, în scopul urgentării dosarului, scopul, în cazul acestei infracţiuni, fiind un element în raport de care se analizează însăşi tipicitatea.

Imprevizibilităţii apriorice a însăşi hotărârii infracţionale i se adaugă eroarea cu privire la elementul esenţial al tipicităţii subiective, ce vizează scopul săvârşirii acestei infracţiuni. În absenţa acestuia, nu se mai poate vorbi de o intenţie, astfel că este exclusă răspunderea pentru o faptă intenţionată.

Citește și: Investiţie uriaşă în apropierea A10. Centru intermodal de transport rutier şi feroviar lângă nodul rutier Decea

Sintetizăm, concluzionând cele de mai sus astfel:

1. Existenţa dubiului cu privire la motivul pentru care banii găsiţi de denunţătoare au fost depuşi în dosarul de pensionare impune adoptarea unei soluţii de achitare, întrucât prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată decât prin certitudinea dovedită a vinovăţiei inculpatului. Per a contrario, dacă certitudinea nu există, prezumţia de nevinovăţie funcţionează şi este completată de principiul conform căruia orice îndoială operează în favoarea inculpatului.

2. Banii trebuie să fi fost oferiţi cu titlu de contra-echivalent al conduitei pe care inculpatul dorea ca funcţionarul public să o aibă, reieşind fără echivoc din cele prezentate mai sus de ce premisa nu este aplicabilă în cauza noastră; neexistând o legătura de cauzalitate, fapta este lipsită de caracterul penal.

(...) Nu putem să nu ne întrebăm care ar fi situaţia celorlalţi 3 funcţionari publici, prin mâinile cărora, de asemenea, a trecut dosarul inculpatului. De vreme ce au ignorat banii din dosar, să presupunem că au cunoscut că banii nu le revin lor, ci funcţionarului public cu atribuţii relative la dosarul inculpatului? În acest caz, actele lor tacite sunt echivalente unei acţiuni intermediate, cu caracter de complicitate?

Ducând raţionamentul mai departe, nu rezultă altceva decât imperativul tragerii lor la răspundere penală, ceea ce ar fi nu doar exagerat, dar cu adevărat deplasat şi de neluat în seamă. În fine, credem că prin toate cele antamate mai sus, am dovedit de ce soluţia primei instanţe este greşită şi trebuie, în integralitate, desfiinţată.