Rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată directorul DSP Alba, respins a doua oară de judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Sinea
Alexandru Sinea

Rechizitoriul dosarului penal în care a fost trimis în judecată directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a fost respins pentru a doua oară de Judecătoria Deva.

Prima dată rechizitoriul a fost întors la procurori în 10 martie 2020. Atunci în stadiul de măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, magistraţii Judecătoriei Deva au stabilit nulitatea rechizitoriului. Ulterior, Tribunalul Hunedoara a dispus rejudecarea cauzei.

Joi, 8 octombrie 2020, în rejudecare, magistraţii au constatat în parte nergularitatea rechizitoriului. Mai exact, este vorba despre lipsa modului de descriere a faptelor şi expunerea încadrării juridice. Şi această decizie poate fi contestată la Tribunal.

”Admite în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Stâncel Ioan,Mărcuş Mircea-Gheorghe,Marinescu Nicolae, şi Sinea Dumitru-Alexandru, şi, în consecinţă: În baza art. 345 alin.3 teza I C.pr.pen., art. 328 C.pr.pen. constată în parte neregularitatea rechizitoriului nr. 242/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, emis la data de 02.11.2019, sub aspectul modului de descriere a faptelor în cuprinsul părţii expozitive a rechizitoriului şi la expunerea încadrării juridice a faptelor pentru inculpaţii Stâncel Ioan, Mărcuş Mircea-Gheorghe şi Sinea Dumitru-Alexandru.

Respinge în rest excepţiile invocate de inculpaţi. În baza art.345 alin.3 C.pr.pen., dispune comunicarea prezentei încheieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj. În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”, se arată în minuta pe scurt a Judecătoriei Deva.

Alexandru Sinea este acuzat de tăiere fără drept de arbori, respectiv complicitate la fals intelectual în formă continuată (5 acte materiale) şi complicitate la delapidare în formă continuată.

Alături de Alexandru Sinea au mai fost trimise în judecată altre trei persoane din cadrul Ocolului Silvic Blaj. Astfel, Stâncel Ioan este acuzat de delapidare în formă continuată, Mărcuş Mircea George a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată, fals intelectual în formă continuată (6 acte materiale) şi uz de fals în formă continuată, iar Marinescu Nicolae este acuzat de delapidare în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale) şi complicitate la delapidare în formă continuată. Prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la 450.000 de lei.

Vă mai recomandăm şi:

 

Şi-a ucis mama în bătaie după care a vrut să fugă din ţară. A fost prins, arestat şi trimis în judecată pentru omor

 

Doi fraţi recidivişti, ce conduceau fără permis motociclete cu numere de înmatriculare false, condamnaţi la închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite