Rechizitoriu DNA Alba Iulia. Cum au acţionat „concertat“ doi afacerişti pentru a obţine ilegal peste 2,4 milioane de lei

Rechizitoriu DNA Alba Iulia. Cum au acţionat „concertat“ doi afacerişti pentru a obţine ilegal peste 2,4 milioane de lei

Prejudiciul estimat de procurori se ridică la peste 2,4 milioane de lei

Direcţia Naţională Anticorupţie face public, într-un comunicat de presă, informaţii cu privire la dosarul trimis, recent, în judecată la Tribunalul Alba.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inculpaţi sunt societatea Bora Bora SRL Galda de Jos şi două persoane fizice, dintre care una este administrator al acestei societăţi (G. Adrian) şi o alta este administrator al unei alte societăţi comerciale (G. Pamfil).
 
Administratorul Bora Bora SRL este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Firma a fost trimis în jduecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Cea de-a doua persoană fizică este acuzată de săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, în contextul derulării proiectului „Modernizare şi extindere fermă păsări în localitatea Galda de Jos, judeţul Alba”, administratorul SC Bora Bora SRL, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – A.P.D.R.P. mai multe documente false şi inexacte în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene.

În contextul în care finanţarea nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală era condiţionată de asigurarea unei cofinanţări din partea beneficiarului (SC Bora Bora SRL), cei doi inculpaţi ar fi acţionat concertat şi ar fi pus în practică un mecanism bazat pe supraevaluarea lucrărilor, manipularea procedurilor de achiziţie în vederea atribuirii contractului unei societăţi controlate prin interpuşi şi prin relaţii comerciale fictive derulate prin intermediul a trei societăţi comerciale pe care le-ar fi controlat (printre care şi SC Bora Bora SRL).

În final, sumele de bani obţinute nelegal din grantul european ar fi fost recuperate prin extragerea în numerar din conturile uneia din societăţile controlate. Prin aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 2.441.541 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal. Potrivit procurorilor, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin celor trei inculpaţi. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 3 decembrie 2019 şi urmează faza camerei preliminare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: