Punctul critic de pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş - Turda de care depinde deschiderea traficului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona alunecării de teren şi a inflitraţiilor de apă de la Oiejdea
Zona alunecării de teren şi a inflitraţiilor de apă de la Oiejdea

Alunecarea de teren de la Oiejdea este cea mai importantă problemă cu care se confruntă constructorul lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda în demersul său de a finaliza lucrările în anul 2021.

De soluţionarea acesteia depinde deschiderea traficului rutier. În prezent, în această zonă se execută foraje suplimentare pentru a se putea găsi o soluţie finală care să stabilizeze dealul.

Antreprenorul grec, Aktor va executa excavaţii în spatele zidurilor de piloni foraţi pentru a reduce presiunea exercitată pe aceştia. Constructorul şi-a asumat că va finaliza lucrările în zona alunecării în termen de 3 luni de la data la care se va stabili definitiv o soluţie pentru a reduce presiunea pe zidul existent. 

Preşedintele companiei a anunţat recent că lucrările vor fi gata în toamna acestui an. Este ultimul termen dintr-un lung şir de angajamente, precedentul anunţat fiind luna august 2021. Noul ”deadline” va fi, aşadar, luna noiembrie 2021.

La supratraversarea drumului naţional de la Oiejdea s-au realizat plăcile de racordare cu terasamentele, iar la supratraversarea de la km 22,5 se lucra astăzi la aşterenrea de balast stabilizat pe rampe.

Dincolo de nodul rutier Teiuş, la km 27, se asfaltau cu două finsioare, în tandem, cantitatea de asfalt turnată astăzi fiind de circa 800 de tone. În zona Sâncrai se lucrează la devierea DJ 142L pentru a se putea lucra la zidul de sprijin.

Situaţia de pe lotul 2 s-a complicat la începutul acestui an după ce au fost constatate infiltraţii de apă pe teritoriul localităţii Oiejdea. Cei 24 de kilometri dintre Sântimbru şi Aiud sunt singurul tronson lipsă pentru ca şoferii să poată circula doar pe autostrada de la Sibiu la Cluj-Napoca. Loturi 3 şi 4 au fost date în trafic în toamana anului 2018, iar lotul 1 a fost deschis parţial în 3 decembrie 2020.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Moţii rămân fără autobuz spre Alba Iulia. Piraţii şoselelor au făcut ca traseul să devină nerentabil

 

Amantă sechestrată, umilită şi pusă să-şi guste sângele. Modul şocant prin care un bărbat a vrut să-şi salveze căsnicia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite