Protest anunţat la Alba Iulia faţă de indecizia Guvernului cu privire la înscrierea Roşiei Montane în UNESCO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banner amplasat de activişti pe un pod rutier din Bucureşti
Banner amplasat de activişti pe un pod rutier din Bucureşti

Un protest faţă de refuzul Guvernului de a promova dosarul de înscriere a Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO este anunţat pentru joi, 30 ianuarie, în zona Instituţiei Prefectului din Alba Iulia.

Organizatorii protestului, care susţin că reprezintă mişcările Alba Iulia Civică şi Rezist Alba, solicită Guvernului să transmită către UNESCO dosarul de înscriere a zonei istorice Roşia Montană.

Pe 1 februarie expiră termenul la care România poate trimite către UNESCO scrisoarea prin care să ceară ca Roşia Montană să intre în Patrimoniul Mondial. Dacă termenul este depăşit, dosarul nu va putea fi discutat la vară, la reuniunea forului internaţional.

   

„Au trecut 7 ani de când Roşia Montană nu e în patrimoniul UNESCO şi suntem foarte aproape de punctul în care nu va mai fi posibilă includerea ei! Actualul guvern are trecut la obiective în programul de guvernare – reluarea procesului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. Şi..? Ce măsuri ia în direcţia asta?

Niciunul dintre guvernele care s-au perindat la conducerea statului nu au „reuşit” să includă Roşia în UNESCO. Sâmbătă, 1 februarie expiră termenul până la care Guvernul poate trimite la UNESCO scrisoarea prin care să solicite că Roşia Montană să intre în patrimoniul mondial. Dacă nu se iau măsuri până la acest termen limită, dosarul Roşiei Montane nu va putea fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din această vară, iar la anul expiră raportul experţilor internaţionali care recomandă includerea Roşiei Montane în patrimoniul mondial. Caz în care procesul de înscriere ar trebui reluat de la zero. Toate eforturile făcute pentru Roşia Montană vor fi fost de prisos!

Domnule Ludovic Orban, aveţi 48 de ore la dispoziţie să trimiteţi scrisoarea de intenţie pentru includerea Dosarului Roşia Montană pe lista tentativă UNESCO!”. În acest sens a organizează un protest joi, începând cu ora 19:00, în fata Prefecturii din Alba Iulia. Acţiuni de protest vor fi organizate şi în alte oraşe, cum ar fi Bucureşti şi Cluj-Napoca”, au transmis organizatorii protestului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite