Profit record din exploatarea lemnului la Holzindustrie Schweighofer Sebeş: 100 de milioane de euro în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania Holzindustrie Schweighofer Sebeş. În plan îndepărtat este fabrica Kronospan
Compania Holzindustrie Schweighofer Sebeş. În plan îndepărtat este fabrica Kronospan

Compania Holzindustrie Schweighofer din Sebeş a obţinut în 2013 un profit record din activitatea de exploatare primară a lemnului. Valoarea profitului net a fost de aproape 100 de milioane de euro, în condiţiile în care societatea a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 470 milioane de euro.

Valoarea investiţiei companiei omului de afaceri austriac Gerald Schweighofer la Sebeş se ridică la circa 400 de milioane euro. Este, în prezent, cea mai importantă afacere din oraşul cu 24.000 de locuitori din judeţul Alba. Potrivit bilanţului contabil publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe, în 2013, compania a avut un profit net record, de 431 milioane de lei, adică puţin peste 98 de milioane de euro. Cifra de afaceri înregistrată a fost de peste 2 miliarde de lei, respective 472 milioane de euro. 

Toate acestea s-au întâmplat cu un număr de 1.653 de angajaţi care desfăşoară activităţi în tăierea şi rindeluirea lemnului. Este vorba despre o activitate de prelucrare primară a lemnului, provenit atât din ţară cât şi din străinătate, produsul semi-finit fiind, ulterior, vândut în toată lumea. În raport cu anul 2012, profitul companiei a crescut în 2013 cu peste 20%. Este vorba despre o sumă de aproximativ 20 de milioane de euro.

holzindustrie alba

De asemenea, cifra de afaceri a crescut cu 60 de milioane de euro. Anul trecut, numărul angajaţilor companiei a crescut cu 300 de persoane.

Compania austriacă mai deţine unităţi de producţie la Siret şi Rădăuţi în judeţul Suceava, Comăneşti (Bacău) -foto dreapta, iar din 2015 va construi o nouă fabrică la Reci, judeţul Covasna. Compania are, în prezent, o capacitate de tăiere de 800.000 metri cubi/an, produse laminate (POST) 100.000 m³ şi o capacitate de producţie peleţi de 130.000 tone/an. Programul total de investiţii pentru anul 2014 este de 150 de milioane de euro, estimându-se că 650 de persoane vor fi angajate.

2.750 de angajaţi lucrau în Grupul Schweighofer la sfârşitul anului 2013, din care 2.500 în România. Pentru finalul anului 2014 este previzionată o cifră de afaceri de 800 milioane de euro iar numărul angajaţilor va trece de cifra 3.000.

FOTO VIDEO Daimler a demarat o investiţie de 240 de milioane de euro la Sebeş. Aici se va produce cea mai performantă cutie automată de viteze

Oraşul cu 24.000 de locuitori şi investiţii de peste 1 miliard de euro. De ce a ales Daimler să fabrice componente Mercedes la Sebeş

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite